Proteste masive anti-război în Israel pe fondul intensificării conflictului cu Iranul
Comuna Parcova din raionul Edineț și comuna Berchișești din județul Suceava au resemnat Acordul de Înfrățire a celor două localități, transmite www.ziarulnational.md, preluat de Romanian Global News.
Evenimentul festiv a avut loc în Berchișești, iar primarul de Parcova, Marcel Snegur, a fost întâmpinat de săteni și de primarul Violeta Țăran cu pâine și sare.
Resemnarea acestui acord a avut loc în contextul Centenarului Unirii „România 100″ și a adunat în comuna Berchișești oaspeți de pe ambele maluri ale Prutului.
„Într-o atmosferă călduroasă, înconjurați de frați din Basarabia, nordul Bucovinei și România, trăind momente de înaltă simțire românească, am resemnat Acordul de Înfrățire între comuna Parcova și comuna Berchișești. Frați am fost, frați vom rămâne”, a declarat Marcel Snegur.
De asemenea, în cadrul evenimentului de la Berchișești a avut loc și o slujba de pomenire a eroilor neamului și inaugurarea noului Centru de Cultură, Artă și Tradiții.