Vladimir Putin ar fi început războiul din Ucraina dintr-un motiv de disperare, iar amenințarea sa cu un atac nuclear arată cât este de slab liderul de la Kremlin. De această părere este doctorul în istorie și jurnalistul român George Damian, cercetător științific la Centrul European de Studii în Probleme Etnice din București.
În cadrul unui interviu pentru Jurnal.md, istoricul explică de unde crește nemulțumirea omului care a trezit disprețul lumii întregi și ce planuri ar avea Putin în privința Ucrainei, scrie realizatorul interviului, Pavel Păduraru în https://www.jurnal.md/ro/news, preluat de Romanian Global News.

• Dle Damian, ce v-ați așteptat să se întâmple, după ce Putin, impunându-se în postura de salvator al lumii ruse, anunța că armata rusă va ataca Ucraina, care ar fi fost fondată de Lenin și de Stalin?
• Războiul ăsta eu nu l-am înțeles. În ianuarie și februarie, când mass-media anunța despre concentrarea de trupe rusești la hotarele Ucrainei, nu părea a fi nimic nou. Rușii, de-a lungul anilor, au făcut tot felul de exerciții și manevre și au adus destul de multe trupe la granițele Ucrainei. Dacă în trecut aceste evenimente erau prezentate în presă cu o tentă de îngrijorare, de data aceasta, la un moment dat, s-a ajuns până la isterie. Eu însă nu vedeam vreun motiv ca în acest an să fie ceva diferit. M-am trezit la realitate în momentul în care a apărut cererea către Putin privind recunoașterea independenței separatiștilor din Donețk și Lugansk. A fost semnalul că lucrurile vor merge din rău în mai rău.
  Apoi, când Putin a recunoscut independența separatiștilor, nu mi-a fost clar în ce limite se încadrează pretinsa independență – în cele controlate de ruși sau în limitele administrative ale celor două regiuni. Iar când Putin a spus că e vorba de limitele administrative, însemna că liniile de contact dintre separatiști și ucraineni urmau să fie mutate. Adică, cineva trebuia să meargă la Mariupol, de exemplu, care face parte din regiunea Donețk, dar nu era controlat de separatiști, și să preia controlul asupra orașului. Atunci s-a conturat cumva declanșarea acestui război. Putin a lăsat câteva zile de suspans, în care a semnat ordinul pentru ca armata rusă să-i ajute pe separatiști să preia controlul asupra ambelor regiuni. Pentru mine, acela a fost momentul declanșării invaziei, după care a urmat anunțul lui Putin din 24 februarie și a început nebunia. Dar nu e ceva nou, el a făcut exact același lucru în Georgia, în 2008, când și-a băgat armata sub pretextul de a-i apăra pe separatiștii din Abhazia și Osetia de Sud și i-a atacat pe „criminalii” din Guvernul de la Tbilisi, care încercau să-și păstreze coeziunea teritorială.

„Căderea Ucrainei din angrenajul rusesc e ultima piesă care va pecetlui statutul de putere regională a Rusiei”

• Mulți se întreabă dacă Putin nu și-ar fi ieșit din minți sau dacă nu ar suferi de o altă boală. Acum, după două săptămâni de lupte, ce credeți că urmărește el prin acest război?
• Mai avem puțin și se împlinesc o sută de ani de când istoricii își pun fix aceleași întrebări despre Hitler. Eu cred că Putin funcționează ca un om rațional, în baza unor date și, printr-o grilă de interpretare, ajunge la unele concluzii. Dacă asculți discursul unui schizofrenic, este evident că omul e afectat profund, dar în cazul lui Putin nu este vorba de asta. Pentru mine e falsă și teza că el ar suferi de cancer și vrea să-și lase urma în istorie. Chiar dacă admitem că are cancer, nu cancerul l-a făcut să declanșeze acest război, pentru că el nu mai are nevoie să intre în istorie. El conduce Rusia de peste 20 de ani și e intrat în istorie ferm. Tezele astea mi se pare că fac parte dintr-un angrenaj propagandistic, destinat să ofere explicații simple, la îndemâna tuturor. Însă Putin funcționează într-un sistem de idei, care e vizibil din discursul pe care îl practică.
  Prima chestiune care trebuie luată în considerare este că el e dispus să facă orice ca Rusia să fie o putere globală. Iar fără să dețină controlul asupra Ucrainei, Rusia decade la nivelul de putere regională. Prin pierderea războiului rece, Rusia, care era pe atunci o putere globală, a început un declin, care riscă să o transforme în putere regională. Dacă Ucraina și Belarusul ies din sistemul de control al Moscovei, Rusia se va simți învinsă. Belarusul acum e practic sub ocupație rusă, iar căderea Ucrainei din angrenajul rusesc e ultima piesă care va pecetlui statutul de putere regională a Rusiei. Oricum, Moscova are o relație foarte ambiguă cu Europa. Rușii vor să fie europeni, dar în stilul lor, adică sunt un alt fel de europeni. Iar în momentul în care influența rusă este împinsă dincolo de Belarus și de Ucraina, ei nu mai pot avea pretenția unei alte Europe, ci devin o periferie a Europei, fiind prinși între doi clești foarte puternici: pe de o parte, modelul occidental european, întins până la granița fizică a Europei cu Rusia și, de partea cealaltă, China, cu presiunile asupra Siberiei. De aici vine disperarea lui Putin. Problema lui este că nu vrea să intre în istorie ca acel conducător al Rusiei, care a păstorit decăderea Rusiei dintr-o putere globală în una regională.
• Una dintre pretențiile Kremlinului este că NATO a încălcat prevederile unui acord semnat cu Rusia, prin care s-ar fi obligat să nu se extindă în Europa Centrală și de Est. Există un astfel de document?

Nu există așa ceva. Dacă ar fi existat un astfel de document, ar fi fost imposibilă aderarea balticilor și a țărilor din estul Europei la NATO. Există tot felul de interpretări ale discuțiilor purtate de-a lungul anilor ‘90 între Rusia, NATO și diverse țări occidentale, care sunt răstălmăcite de diplomația de la Moscova și aparatul propagandistic rusesc, dar NATO n-a promis chestia asta niciodată. În acei ani, obținerea unui astfel de tratat s-a numărat printre obiectivele diplomației rusești, care însă nu a reușit să-l obțină.

„Nu cred că Ucraina are capacitatea să înfrângă Rusia”

• Amenințarea cu arma nucleară a fost doar o sperietoare din partea lui Putin sau e posibil ca el să se țină de cuvânt?
• Iarăși e vorba despre problema lui Putin referitor la statutul de putere globală. O putere globală deține arme nucleare și este membru permanent al Consiliul de Securitate al ONU, alături de SUA, Marea Britanie, Franța și China. Într-un fel, aceste țări nu pot fi „pedepsite”, pentru că au arme atomice și ar putea recurge la lovituri nucleare. Amenințarea expresă cu folosirea armelor nucleare a fost lăsată în afara discursului diplomatic până la declarațiile recente ale lui Putin. De ce el a simțit nevoia să repete de două ori acest avertisment – în discursul prin care a anunțat invazia, când a spus că, dacă cineva se va implica, va trece prin ce n-a mai trecut niciodată, și apoi peste câteva zile, după care au început și unele exerciții ale trupelor nucleare? Din punctul meu de vedere, nevoia lui Putin de a sublinia amenințarea nucleară arată că el este foarte slab și este un alt indicator al căderii Rusiei la statutul de putere regională.
  În privința utilizării armelor nucleare, în perioada războiului rece a funcționat doctrina MAD, descifrarea acronimului însemnând „distrugere reciprocă garantată”. Respectiv, dacă se începea un război nuclear între URSS și SUA, ambele țări erau distruse. În urma unui astfel de război, nu exista niciun câștigător și înțelegerea era să nu-l înceapă nimeni. Chestia aceasta e valabilă și astăzi. Dacă Putin ar recurge la un atac nuclear, capacitățile celorlalte țări nucleare de pe planetă sunt îndeajuns pentru a distruge Rusia cu totul. Putin ar trebui să fie rău de tot cu spatele la zid, încât să recurgă la acest gest. Totodată, lanțul de comandă pentru un atac de genul acesta este destul de complex și o astfel de decizie nu se ia foarte ușor. Să nu uităm că între timp au apărut și scuturile antirachetă, care există nu doar în statele membre NATO, dar și în Rusia.
• Putin se va simți cu spatele la zid, dacă va pierde războiul cu Ucraina. Am putea în acest caz să ne așteptăm la un atac nuclear?

Nu cred că Ucraina are capacitatea să înfrângă Rusia într-un mod decisiv, deși rușii au ajuns acum într-un război de uzură. Într-adevăr, Putin se aștepta să cucerească mult mai repede principalele orașe, să provoace căderea guvernului de la Kiev, apoi să negocieze forme de autonomii și republici suverane: Donețkul, Luganskul, poate și Hersonul, și Odesa, și altele. Însă ucrainenii au rezistat militar foarte dârz și au provocat pierderi majore armatei ruse, astfel încât războiul ăsta rapid s-a transformat într-un război de uzură, care are toate șansele să dureze mult. În acest moment, e o problemă de resurse. Depinde câți oameni și material de război va mai putea Putin să adune din Rusia și să arunce în Ucraina și cât mai sunt în stare ucrainenii să reziste acestui asalt. Dar nu cred că se pune problema ca armata ucraineană să bată armata rusă prea tare. Mai degrabă ucrainenii sunt cu spatele la zid în acest moment. Ei luptă foarte bine, merită toată admirația pentru curajul și patriotismul lor, dar situația în care se află nu este foarte bună și fericită. Toate mesajele lui Zelenski semnalează, de fapt, această stare de lucruri.

„Rusia ar intenționa să înmulțească numărul republicilor separatiste în Ucraina”

• Totuși rușii suportă pierderi importante în acest război. Acest lucru demonstrează că armata lor e mult mai slabă decât se credea sau că ei nu-și folosesc tot potențialul militar în cadrul acestei invazii?
• Ceea ce apare în mass-media referitor la război trebuie luat cu un vârf de cuțit de sare, trebuie filtrat cu mare atenție, pentru că niciuna dintre părți nu are interesul să-și dezvăluie adevăratele intenții și capacități. Toți practică camuflarea, ca să poată crea surpriza, momentul de surpriză fiind fundamental pentru o operațiune de succes. În mod natural, ucrainenii vor publica știri în care să spună că armata rusă e foarte slabă și că ei sunt foarte glorioși, iar rușii vor scrie că armata lor e foarte puternică, iar ucrainenii sunt naziști, slabi, criminali etc. De fapt, armata rusă, care a intrat în Ucraina, a pus accentul pe mobilitate.
  Ei se așteptau cel mai probabil ca această campanie să fie după modelul intrării lor în Crimeea, în 2014, când simpla apariție a unei unități militare ruse provoca fie fuga, fie predarea ucrainenilor. Au adunat cam toate vehiculele pe care la au și le-au aruncat în Ucraina, cu ideea de a ocupa cât mai multe orașe. Multe din aceste vehicule sunt destul de vechi. Inițial, impresia mea era că rușii nu au vrut să provoace foarte multe distrugeri, nu au vrut să captureze o țară făcută țăndări. De aici, nivelul de agresivitate al armatei ruse a fost relativ scăzut în primele zile de lupte. Dar în momentul în care s-au confruntat cu rezistența ucraineană, au văzut că nici civilii din regiunile rusofile nu sunt foarte fericiți de apariția armatei lor, care le distruge locuințele și locurile de muncă, îi lasă fără căldură și curent electric.
  Poți să fii și rusofon, dar dacă vine un vorbitor de rusă și își distruge casa, nu prea ești fericit de comunitatea de limbă și cultură. În momentul în care s-au lovit de aceste piedici, rușii și-au schimbat abordarea. Au renunțat la înaintările rapide, unde riscau să fie surprinși de armata ucraineană, în favoarea bombardării orașelor, încercuirii și izolării lor. Au reușit până acum să cucerească un singur oraș mare, Hersonul, iar restul sunt încercuite. Problema e în planificarea ofensivei din partea armatei ruse. După două săptămâni de lupte, e clar că nu sunt suficiente acele trupe ruse și vor trebui suplimentate. Aceasta generează probleme destul de mari la nivel politic, administrativ și logistic în Moscova. Nu știm cum vor merge mai departe, dar în momentul în care Rusia nu a putut să realizeze o campanie fulger în Ucraina, nu mai putem vorbi de o putere globală, ci de o putere regională.
• Spuneați mai sus că rușii ar intenționa să creeze mai multe republici separatiste pe teritoriul Ucrainei. De ce ar avea nevoie de ele?
• Nu cred că se va ajunge la o anexare a Ucrainei. Crimeea a fost anexată din cu totul alt motiv, pentru că acolo există cel mai mare portavion din Marea Neagră. Cine deține Crimeea controlează spațiul aerian și maritim al mării. Însă experiențele trecutului ne arată că rușii preferă să formeze republici separatiste.
  Dacă vă amintiți, la începutul lui 2015, la Odesa a apărut nucleul „Radei basarabene”, care își propunea să creeze o republică autonomă, care să se extindă inclusiv asupra Basarabiei de Sud. Proiectul a apărut concomitent cu separatismul din Donețk și Lugansk și la el au participat inclusiv delegați din zonele locuite de găgăuzi bulgari din R. Moldova. El a fost scos din circulație de serviciile de informații ucrainene, după mai multe arestări și lupte de stradă. Opinia mea este că Rusia ar intenționa acum să înmulțească numărul republicilor separatiste în Ucraina. Ele vor fi prezentate ca inițiative locale, din partea oamenilor care vor să scape de „fasciștii de la Kiev”. Apoi va fi creată un fel de confederație ucraineană, va fi dezmembrat sistemul administrativ și politic din Ucraina și va fi adoptată o nouă Constituție. Acest model nu e foarte limpede, dar ca modalitate de acțiune eu chestia asta o văd. Lui Putin i-ar fi așa mai comod. Vedeți cum el se joacă de 30 de ani cu Transnistria, cu Abhazia, cu Osetia? Dacă are nevoie, le apără, dacă nu, zice: dle, îs de capul lor ăia acolo. În același timp, de 30 și ceva de ani, Transnistria a blocat orice fel de evoluție a R. Moldova. Pentru Kremlin, sunt foarte folositoare zonele astea separatiste, cu militari ruși.

„Un asalt direct asupra Kievului ar fi absolut dezastruos pentru armata rusă”

• În acest caz, ce se va întâmpla cu Kievul? Dacă rușii vor ocupa orașul și vor numi un alt președinte, nimeni nu i se va supune aceluia, iar dacă vor organiza alegeri, va câștiga tot Zelenski.
• Impresia mea inițială era că armata rusă a încercat să ocupe rapid Kievul și să ajungă la o cădere rapidă a guvernului. Din punct de vedere militar, dispariția autorității centrale ar fi provocat disoluția unității și coerenței armatei ucrainene, care ar fi ușurat foarte mult operațiunile rusești în restul zonelor. Fără un creier al operațiunilor, ucrainenii ar fi fost mult mai ușor de înfrânt. Din punct de vedere politic, căderea guvernului ar fi ușurat apariția nucleelor separatiste, cu sprijinul rușilor, în mai multe regiuni.
  Din fericire, luptele din Kiev au fost ținute sub control. În primele zile, forțele speciale ruse ajunseseră aproape de centrul orașului, dar ucrainenii au reușit să-i respingă. Ceea ce se întâmplă acum la Kiev s-a transformat într-un asediu clasic. Rușii încearcă să înconjoare orașul, să-l încercuiască și să-l izoleze de restul țării. Nu cred că vor mai încerca un asalt, pentru că ucrainenii au concentrat acolo foarte multe rezerve de alimente, muniție, armament și militari, și populația civilă a fost înarmată. Un asalt direct asupra Kievului ar fi absolut dezastruos pentru armata rusă, care va suporta pierderi colosale, iar la nivel de imagine ar fi ceva sinistru.
  Rusia are experiența războiului din Afganistan, unde au murit foarte mulți oameni într-o perioadă foarte lungă de timp, și aici va exista o opoziție civilă. Dacă la nivel politic, rușii nu se opun prea tare lui Putin, dacă la nivel economic rabdă, când vor începe să moară mii și mii de tineri, lucrurile se vor schimba destul de radical și Putin nu va mai avea parte de supunerea poporului. Iar dacă armata rusă va recurge la un asediu de durată, căutând să-i înfometeze pe civilii și militarii din Kiev, să-i lase fără resurse, fără apă, fără electricitate, din nou ar fi un dezastru de imagine pentru Rusia. Impresia mea e că nici rușii nu știu bine ce vor să facă la Kiev. În momentul ăsta, ei încercuiesc orașul, dar nu le este clar ce vor face după aceea.
  În partea a doua a acestui interviu George Damian își dă cu părerea despre posibilitatea extinderii războiului din Ucraina asupra altor state europene, inclusiv asupra R. Moldova, despre șansele noastre de a adera la UE, precum și despre „noua nobilime” de la Moscova, compusă din oligarhi, militari și KGB-iști, care conduc Rusia alături de Putin.