Proteste masive anti-război în Israel pe fondul intensificării conflictului cu Iranul
Mitropolitul Serafim al Germaniei, Europei Centrale şi de Nord, a sfințit sâmbătă altarul Bisericii „Pogorârea Sf. Duh” și „Sf. Ștefan cel Mare” din Viena, despre care a afirmat că este un „simbol al credinței și vredniciei poporului nostru pe pământ austriac”, scrie Basilica.ro, preluat de Romanian Global News.
Cinci ierarhi i-au fost alături în slujire: Înaltpreasfințitul Părinte Arsenie Kardamakis, Mitropolitul grec al Austriei și Exarh al Ungariei și Europei Centrale, Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul Europei de Nord, Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, Prea¬sfinţitul Părinte Sofian Brașo-veanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Germaniei, Austriei și Luxemburgului, și Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Aradului.
Au mai participat stareți și starețe din mănăstirile bucovinene, Excelența Sa Emil Hurezeanu, Ambasadorul României în Republica Austria, reprezentanți ai Primăriei Sectorului 2 al Vienei, zeci de clerici din diaspora, binefăcători și credincioși.
Răspunsurile liturgice au fost oferite de membri ai Grupului psaltic „Tronos” al Catedralei Patriarhale, conduși de Arhidiaconul Mihail Bucă, și de Corala „Sfântul Ștefan cel Mare” a parohiei, dirijată de Diac. Theodore Coresi și de dr. Catarina Coresi Lal.
Înaltpreasfințitul Părinte Serafim a vorbit în cadrul slujbei despre semnificațiile teologică și duhovnicești ale arhitecturii unei biserici ortodoxe.
Arihtectura bisericii, o ascensiune tainică
„Altarul unei biserici este locul cel mai sfânt al ei, Sfânta Sfintelor. După cum știm, Ortodoxia are un simț profund al misterului, al sacrului prezent în arhitectura bisericii, în icoane și fresce, în ritualul slujbelor și muzica vocală. Totul în Biserică are o semnificație, un simbol, care ne trimite către realitatea cea mai înaltă a lumii cerești”, a spus părintele mitropolit.
Scurt istoric
Piatra de temelie a Bisericii „Sf. Ștefan cel Mare” din Viena a fost pusă de Părintele Mitropolit Serafim în 2017, iar lucrările de construcție au început în noiembrie 2018. Biserica urmează să fie pictată în frescă atât în exterior, cât și la interior, urmând astfel să devină un Voroneț vienez.
„Cred că au fost peste 100 de ședințe (cu autoritățile locale – n.ed.) în care am explicat ceea ce dorim, am adus foarte multe fotografii, albume cu mănăstiri, pentru ca oficialitățile de aici să înțeleagă ce dorim noi să facem”, a declarat Părintele Paroh Emanuel Nuțu pentru Trinitas TV.
Colaborarea cu autoritățile locale a fost însă exemplară, mai ales că încrederea lor era deja câștigată, Primăria Sectorului 2 al Vienei sprijinind recent și construcția unui bloc cu 47 de apartamente pentru comunitatea românilor din acest district.
Așa arată biserica în prezent. A fost tencuită cu nisip adus de la Gura Humorului, din Bucovina, pentru a asigura suportul necesar realizării frescei care a consacrat ctitoriile epocii ștefaniene din Bucovina. ____________________________
Biserica „Pogorârea Sf. Duh și „Sf. Ștefan cel Mare” din Viena, situată pe strada Bruno-Marek-Allee 7b, este a treia biserică edificată de credincioșii ortodocși români în capitala Austriei. Celelalte două sunt bisericile „La Sfânta Înviere“ și „Sf. Apostol Andrei“, respectiv „Sf. Antonie cel Mare” şi „Sf. Ier. Andrei Şaguna”.
Parohia „La Sfânta Înviere” din Viena mai administrează o capelă la Centrul religios-cultural Dumitru Stăniloae. Acesta este primul sfânt lăcaș românesc din Viena, în care au slujit patru patriarhi și s-au închinat Regele Carol I, Regina Maria și Principesa Ileana.