Proteste masive anti-război în Israel pe fondul intensificării conflictului cu Iranul
Comisia pentru comunitățile de români din afara granițelor țării din Camera Deputaților a amânat discuția privind proiectul de lege inițiat de AUR, pentru completarea Legii nr. 21/1991 a cetăţeniei române, prin care se dorește acordarea cetățeniei române tuturor etnicilor români din comunitățile istorice din Balcani: Serbia, Macedonia de Nord, Albania etc., cunoscuți sub numele de vlahi și de aromâni, scrie pe facebook deputatul AUR, Ringo Dămureanu, preluat de Romanian Global News.

Deputatul AUR care a mers să susțină inițiativa legislativă, fiind unul dintre inițiatorii legii alături de deputatul Dumitru Flucuș, scrie că singurii membri ai Comisiei care au susținut proiectul au fost Boris Volosatîi (AUR) și deputatul Daniel Gheorghe Rusu (neafiliat). În rest, membrii PNL-PSD-USR s-au opus.
“Comisia este condusă de deputatul PNL Gigel Știrbu, care mai are alături alți 4 deputați PNL: Valentin-Ilie Făgărăşian, Mircea Roşca, George Şişcu și Andrei Daniel Gheorghe, 3 de la PSD: Bogdan Gheorghe Trif, Natalia Intotero, Marian-Iulian Rasaliu, 2 de la USR: Ştefan-Iulian Lőrincz, Bogdan Rodeanu, 1 de la AUR: profesorul Boris Volosatîi și 2 neafiliați: Daniel-Gheorghe Rusu și Simina Tulbure.
Ministerul Justiției a avut doar critici de tehnică legislativă, reprezentantul acesteia lăudând inițiativa și inițiatorul, susținând că la începutul anului viitor vor pune în dezbatere publică un proiect de lege inițiat de Guvern care să reglementeze mai bine acest domeniu”, scrie deputatul pe fb.
Trădătorii neomarxiști de la USR a invocat un motiv halucinant, respectiv „un ”parteneriat strategic” cu UE, în care suntem ”membri serioși” care nu pot proceda precum Ungaria cu etnicii săi din jurul granițelor, acordându-le cetățenie.
“Președintele Comisiei s-a arătat temător că întreaga Moldovă și jumătate din Serbia vor cere cetățenia română, iar deputatul Rădeanu de la USR a vorbit despre un ”parteneriat strategic” cu UE, în care suntem ”membri serioși” care nu pot proceda precum Ungaria cu etnicii săi din jurul granițelor, acordându-le cetățenie.
Acesta a cerut comisiei amânarea discuțiilor și solicitarea către Ministerul Afacerilor Externe a unui punct de vedere pe această temă”, se arată în postarea deputatului AUR.