Pastorala Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, transmisă de sărbătoarea Naşterii Domnului 2022, este intitulată „Hristos uneşte cerul cu pământul”.
Patriarhul României subliniază în scrisoarea pastorală că „Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos, coboară în lume să Se nască, să crească şi să ne mântuiască, să ne împace cu Dumnezeu (cf. 2 Corinteni 5, 18-19), unind astfel cerul cu pământul”.
„În acest sens, darul păcii sufletului sau al împăcării omului cu Dumnezeu, cu sine şi cu semenii, se cere prin rugăciune şi se cultivă prin gânduri, cuvinte şi fapte bune, astfel încât pacea interioară a sufletului devine izvor de pace socială, de pace în familie, în comunitate şi în lume”, transmite Preafericirea Sa.

† Daniel
Prin harul lui Dumnezeu,
Arhiepiscopul Bucureştilor,
Mitropolitul Munteniei şi Dobrogei,
Locţiitorul Tronului Cezareei Capadociei
şi
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
Preacuviosului cin monahal, Preacucernicului cler
şi dreptmăritorilor creştini din Arhiepiscopia Bucureştilor
Har, pace şi bucurie de la Domnul nostru Iisus Hristos,
iar de la noi părinteşti binecuvântări!
„Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu,
şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire!”
(Luca 2, 14)
Preacuvioşi şi Preacucernici Părinţi,
Iubiţi fraţi şi surori în Domnul,
În Crezul ortodox mărturisim credinţa „într-Unul Dumnezeu, Tatăl Atotţiitorul, Făcătorul cerului şi al pământului, al tuturor celor văzute şi nevăzute”, credinţa „într-Unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu […] născut, nu făcut, Cel de o fiinţă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut” şi credinţa „întru Duhul Sfânt, Domnul de viaţă Făcătorul”.
Prin urmare, lumea creată este lucrarea comună a Sfintei Treimi. Totuşi, fiecare Persoană a Sfintei Treimi participă într-un mod propriu la facerea lumii. Dumnezeu-Tatăl creează lumea prin Fiul şi prin Duhul Sfânt.
Astfel, în Psalmul 32, putem citi: „Prin cuvântul Domnului cerurile s-au întărit şi cu duhul gurii Lui, toată puterea lor” (Psalmii 32, 6). Sfântul Vasile cel Mare explică acest verset: „Cuvântul este Cuvântul «Care dintru început era la Dumnezeu» (Ioan 1, 2) […], iar Duhul Cel Sfânt este Duhul gurii Lui”[1].
Noul Testament arată că taina Întrupării lui Hristos confirmă o legătură specială între Fiul lui Dumnezeu şi creaţie, deoarece Întruparea Fiului lui Dumnezeu este însuşi scopul creării lumii (cf. Efeseni 1, 4; 2 Timotei 1, 9).
În Epistola către Coloseni, Sfântul Apostol Pavel subliniază mai precis relaţia Fiului lui Dumnezeu cu lumea creată văzută şi nevăzută: „Mulţumind cu bucurie Tatălui, Celui ce ne-a învrednicit pe noi să luăm parte la moştenirea sfinţilor, întru lumină. El ne-a scos de sub puterea întunericului şi ne-a strămutat în Împărăţia Fiului iubirii Sale, întru Care avem răscumpărarea prin sângele Lui, adică iertarea păcatelor. Acesta este chipul lui Dumnezeu Celui nevăzut, mai întâi născut decât toată făptura. Pentru că întru El au fost făcute toate, cele din ceruri şi cele de pe pământ, cele văzute şi cele nevăzute, fie tronuri, fie domnii, fie începătorii, fie stăpânii. Toate s-au făcut prin El şi pentru El. El este mai înainte decât toate şi toate prin El sunt aşezate. Şi El este capul trupului, al Bisericii” (Coloseni 1, 12-18).
Deci, Sfântul Apostol Pavel spune că Fiul Cel veşnic al Tatălui este Chipul lui Dumnezeu Celui nevăzut, mai întâi născut decât toată făptura, pentru că întru El au fost făcute toate. Aceasta înseamnă că Fiul are vocaţia de a vesti şi arăta, în lumea creată, iniţiativa, voinţa şi iubirea Tatălui.
Totuşi, Fiul lui Dumnezeu, Cel mai întâi născut decât toată făptura, nu este o făptură, ci El este Fiul veşnic, născut din Tatăl mai înainte de toţi vecii, adică nefăcut şi anterior întregii creaţii văzute şi nevăzute.
Afirmaţia că toate cele create au fost făcute întru El şi că prin El toate au fost aşezate înseamnă că, deşi lumea creată este diferită de Fiul Cel veşnic, ea este nedespărţită de Fiul. De ce? Pentru că Dumnezeu-Tatăl a hotărât să creeze lumea văzută şi nevăzută pentru Fiul.
Lumea este darul lui Dumnezeu pentru Fiul, deoarece, în planul lui Dumnezeu-Tatăl, Fiul întrupat avea să arate iubirea lui Dumnezeu pentru lume (cf. Ioan 3, 16). Lumea a fost creată prin Fiul, deoarece Fiul avea să vină în lume şi să vieţuiască în ea ca Dumnezeu-Om, pentru a o înnoi şi a o sfinţi din interiorul ei, şi anume începând din pântecele Fecioarei, din peştera pământului şi din apele Iordanului.
Dacă prin creare lumea este aşezată spiritual (haric) în Fiul, prin întruparea Sa, Fiul locuieşte cu trupul în lume, până la înălţarea Sa cu trupul întru slavă la cer.
Aşadar, relaţia Fiului cu lumea creată cuprinde vocaţia Fiului de a arăta oamenilor iubirea Tatălui pentru lume şi de a chema lumea să-L iubească pe Tatăl, pentru a dobândi viaţa veşnică (cf. Ioan 3, 16).
Totodată, lumea creată în Fiul – Chip al Dumnezeului Celui nevăzut – are ea însăşi vocaţia de a deveni, pentru om, expresia vizibilă a iubirii Tatălui pentru Fiul şi a Fiului pentru Tatăl. Astfel, încă de la începutul facerii ei, lumea creată este chemată să devină dar sau ofrandă de mulţumire ori recunoştinţă a omului faţă de Dumnezeu, adică euharistie.
Prin însuşi faptul că a fost creată în Fiul – Chip sau Icoană a Dumnezeului nevăzut, lumea are o vocaţie simbolică şi iconică: aceea de a semnifica sau sugera taina prezenţei şi lucrării Creatorului Celui nevăzut în lumea creată văzută. Psalmistul mărturiseşte acest adevăr, zicând: „Cerurile spun slava lui Dumnezeu şi facerea mâinilor Lui o vesteşte tăria” (Psalmii 18, 1).
Iar Apostolul neamurilor spune la rândul lui: „Cele nevăzute ale Lui (Dumnezeu) se văd de la facerea lumii, înţelegându-se din făpturi, adică veşnica Lui putere şi dumnezeire” (Romani 1, 20). Desigur, lumea creată nu este Dumnezeu, însă ea este lucrarea Lui, nedespărţită de El şi menținută în existenţă de El (cf. Fapte 17, 28). Lumea este diferită de Dumnezeu, pentru că este o realitate creată, însă Dumnezeu este necreat.
Deşi distinctă de Dumnezeu, totuşi lumea îşi are originea în voinţa creatoare a lui Dumnezeu, iar finalitatea ei este participarea la slava lui Dumnezeu, adică transfigurarea universului creat în cerul nou şi pământul nou pătrunse de lumina eternă necreată a lui Dumnezeu (cf. Apocalipsa 21, 1-6).
Lumea creată în Fiul – Chip sau Icoană a Dumnezeului Celui nevăzut – este în acelaşi timp lume creată în Fiul-Logos sau Cuvânt al lui Dumnezeu (cf. Ioan 1, 1-3). Astfel, în Iisus Hristos, taina Cuvântului se uneşte cu taina Chipului sau cu taina Icoanei.
De aceea, lumea creată poartă în ea vocaţia de a fi limbaj simbolic ca dar al Dumnezeului Celui nevăzut atât pentru Fiul Său, cât şi pentru persoanele umane văzute, create după chipul Fiului veşnic al Tatălui.
Prin urmare, toate legile şi luminile lumii create, văzute sau nevăzute, sunt un limbaj tainic, iconic şi simbolic, susţinut de Persoana divină a Fiului – Logos Creator, Cuvânt sau Raţiune şi Icoană sau Chip al lui Dumnezeu Celui nevăzut.
Însă, atât perceperea, cât şi înţelegerea acestui limbaj iconic se realizează numai prin harul Duhului Sfânt, Cel ce purcede din Tatăl (cf. Ioan 15, 26), Se odihneşte în Fiul (cf. Marcu 1, 10-11), adevereşte sau confirmă comuniunea de iubire a Tatălui cu Fiul (cf. Ioan 14, 11; 15, 26; 16, 13; 1 Corinteni 2, 10) şi orientează făptura spre Creatorul ei (cf. 1 Corinteni 6, 19; Galateni 4, 6).
Teologii Bisericii din primele veacuri au remarcat că Fiul este Chip al Dumnezeului Celui nevăzut, în timp ce omul este chip al Chipului, adică Fiul veşnic al Tatălui este prototipul după care a fost creat omul[2]. Deci, omul este chip creat după Chipul necreat al Fiului.
Fiul este Chipul necreat al lui Dumnezeu-Tatăl, iar omul este creat după chipul Fiului veşnic, Care avea să devină om prin întrupare.
În acest sens, Sfântul Atanasie cel Mare spune că Fiul lui Dumnezeu „este unic, iar după natură este Chipul adevărat al Tatălui. Dacă am fost creaţi după acest chip, dacă am luat numele de chip şi slavă a lui Dumnezeu, pentru aceasta noi nu ne datorăm mulţumire nouă înşine, ci faptului că în noi sălăşluieşte adevăratul Chip şi adevărata Slavă a lui Dumnezeu, Cuvântul Lui, Care pentru noi S-a făcut trup.”[3]
Totodată, omul a fost făcut după chipul Sfintei Treimi. Pluralul tainic „să facem om după chipul şi după asemănarea Noastră” (Facerea 1, 26) a fost explicat de Părinţii Bisericii ca fiind o prezenţă activă a Sfintei Treimi la crearea omului.
Mai precis, omul a fost creat după chipul comuniunii veşnice a Tatălui, a Fiului şi a Sfântului Duh, pentru a vesti şi lăuda în lumea creată iubirea Sfintei Treimi şi pentru a vieţui în comuniune de iubire cu Dumnezeu şi cu semenii. „Cuvintele să facem sunt folosite ca tu să recunoşti pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh”, spune Sfântul Vasile cel Mare[4].
Distincţia fină între chip şi asemănare făcută de unii Părinţi ai Bisericii arată importanţa libertăţii omului în desăvârşirea comuniunii sale cu Dumnezeu şi cu semenii.
În legătură cu aceasta, Sfântul Vasile cel Mare spune: „«Să facem om după chipul şi asemănarea Noastră». Noi posedăm una (chipul) prin creaţie şi ajungem la cealaltă (asemănare) prin voinţă […]. În realitate, El (Dumnezeu) ne-a dat prin creaţie posibilitatea asemănării […]. Prin chip, eu sunt o fiinţă spirituală, însă devenind creştin sunt după asemănare.”[5]
Creat după chipul Dumnezeului veşnic, omul este chemat să dobândească asemănarea cu Dumnezeu Cel sfânt, adică sfinţenia şi viaţa veşnică prin libera comuniune cu Dumnezeu.
„Slava lui Dumnezeu – spunea Sfântul Irineu de Lyon – este omul viu, iar viaţa omului este vederea lui Dumnezeu”[6]. Dacă libera comuniune a omului cu Dumnezeu este esenţială pentru a dobândi asemănarea cu Dumnezeu, adică sfinţenia şi viaţa veşnică, ruperea comuniunii cu Dumnezeu prin păcatul neascultării de Dumnezeu a dus pe om la moarte şi descompunere (stricăciune), care sunt contrare vocaţiei omului creat după chipul Dumnezeului Celui viu (cf. Facerea 3, 19; Romani 6, 23; 1 Corinteni 15, 21-22).
Din acest motiv, Noul Testament nu consideră moartea omului un fenomen natural, ci un duşman al omului, de care Hristos ne eliberează prin deplină ascultare de Dumnezeu pe Cruce şi prin Înviere (cf. 1 Corinteni 15, 26; Apocalipsa 21, 4). De asemenea, întreaga creaţie coruptă „se va izbăvi din robia stricăciunii, ca să fie părtaşă la libertatea măririi fiilor lui Dumnezeu” (Romani 8, 21).
Iubiţi fii şi fiice duhovniceşti,
Arătând scopul şi importanţa covârşitoare ale Întrupării şi Naşterii lui Hristos ca om, Sfântul Maxim Mărturisitorul spune: „Hristos este marea taină ascunsă, ţinta fericită, scopul pentru care toate au fost făcute […]. Privind la El, Dumnezeu a chemat toate la fiinţă. Căci pentru Hristos, pentru taina Sa, există toate veacurile şi tot ce cuprind ele. În Hristos îşi au ele începutul şi sfârşitul. Această unire a fost hotărâtă de la începutul lumii: unire a ceea ce este mărginit cu ceea ce este nemărginit, a ceea ce este măsurat cu ceea ce este nemăsurat, a ceea ce are hotar cu ceea ce nu are hotar, unire a Făcătorului cu făptura, a odihnei cu mișcarea. Când a venit plinirea vremii, această unire s-a făcut văzută în Hristos, aducând cu sine împlinirea planurilor lui Dumnezeu.” [7]
Mântuirea omului înseamnă vindecarea lui de păcat şi de moarte şi participarea lui la viaţa divină veşnică.
Sfântul Irineu de Lyon exprimă astfel scopul Întrupării lui Hristos: „Aceasta este pricina pentru care Cuvântul lui Dumnezeu S-a făcut trup şi Fiul lui Dumnezeu, Fiu al Omului: pentru ca omul să intre în comuniune cu Cuvântul lui Dumnezeu şi, primind înfierea, să fie fiu al lui Dumnezeu.”[8]
Prin urmare, Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos, coboară în lume să Se nască, să crească şi să ne mântuiască, să ne împace cu Dumnezeu (cf. 2 Corinteni 5, 18-19), unind astfel cerul cu pământul.
În acest sens, darul păcii sufletului sau al împăcării omului cu Dumnezeu, cu sine şi cu semenii, se cere prin rugăciune şi se cultivă prin gânduri, cuvinte şi fapte bune, astfel încât pacea interioară a sufletului devine izvor de pace socială, de pace în familie, în comunitate şi în lume.
Sfinţii Părinţi ai Bisericii ne învaţă că patimile egoiste, ca lăcomia sau iubirea obsesivă de avere, de putere şi plăcere şi altele asemănătoare, produc în suflet tulburare, iar această tulburare se răsfrânge apoi în relațiile dintre oameni, care devin tensionate, conflictuale şi chiar violente, mai ales din cauza nedreptăților şi suferințelor create de lăcomie sau de dorinţa unor popoare de-a stăpâni peste alte popoare.
Când gândirea umană este întunecată de patimile egoiste, ea produce în suflet şi în societate dezordine şi multe răutăți, în schimb înțelepciunea care vine de la Dumnezeu este „curată, apoi pașnică, îngăduitoare, ascultătoare, plină de milă şi de roade bune, neîndoielnică şi nefăţarnică. Şi roada dreptății se seamănă întru pace de cei ce lucrează pacea” (Iacob 3, 17-18).
Iar această înţelepciune paşnică se dobândeşte mai ales prin smerită şi neîncetată rugăciune a minţii şi a inimii, după cum ne învaţă Sfinţii Apostoli şi Sfinţii Părinţi isihaşti din istoria Bisericii.
Dreptmăritori creştini,
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a declarat anul 2023 drept An omagial al pastorației persoanelor vârstnice și An comemorativ al imnografilor și cântăreților bisericești.
Ca şi în anii precedenţi, la cumpăna dintre ani, adică în noaptea de 31 decembrie 2022 spre 1 ianuarie 2023, şi în ziua de Anul Nou, să înălțăm rugăciuni de mulţumire lui Dumnezeu pentru binefacerile primite de la El în anul 2022 care a trecut şi să-I cerem ajutorul în toată lucrarea cea bună și folositoare din Anul Nou 2023 în care intrăm.
Să pomenim în rugăciunile noastre şi pe toţi românii din afara României, pe cei din jurul graniţelor României şi pe cei din diaspora română, ca să păstrăm, cu multă iubire frăţească, unitatea de credinţă şi de neam.
Să cultivăm pacea inimii noastre primită de la Hristos, prin rugăciune şi fapte bune, şi să ne rugăm pentru pacea între popoare.
Să arătăm iubire milostivă și solidaritate față de toți oamenii, dar mai ales faţă de cei care suferă din cauza războiului, să aducem bucuria Sărbătorii Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos în casele de copii orfani, în căminele de bătrâni, la patul bolnavilor, dar şi acolo unde este multă tristeţe, singurătate şi depresie, în familiile sărace, îndoliate şi îndurerate. Oriunde putem săvârşi binele, să-l facem purtând, în suflet şi în fapte, bucuria îngerilor, a păstorilor şi a magilor veniţi la Betleem!
Cu prilejul Sfintelor Sărbători ale Naşterii Domnului, Anului Nou 2023 şi Botezului Domnului, vă adresăm tuturor părinteşti binecuvântări, doriri de sănătate şi mântuire, pace şi bucurie, fericire şi mult ajutor de la Dumnezeu în toată fapta cea bună, dimpreună cu salutarea tradițională: „La mulţi ani!”
„Harul Domnului nostru Iisus Hristos şi dragostea lui Dumnezeu Tatăl şi împărtășirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toţi!” (2 Corinteni 13, 13).
Al vostru către Hristos-Domnul rugător,
† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
Note:
[1] Sf. Vasile cel Mare, Tâlcuire duhovnicească la Psalmi, trad. de Olimp Căciulă, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 2009, pp. 110-111. Vezi şi: Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Comori ale Ortodoxiei. Explorări teologice în spiritualitatea liturgică şi filocalică, Ediţia a II-a, revizuită şi îmbogăţită, Ed. BASILICA a Patriarhiei Române, Bucureşti, 2021, pp. 358-362 (aici texul a fost revăzut de autor).
[2] Vezi L’homme – icône de Dieu. La Genèse relue par l’Église des Pères, texte traduit par Adalbert Gautier Hamman et autres, Editions Migne, Paris, 1998, p. 31.
[3] Athanasius, Orationes adversus Arianos, III, PG 26, 10; 341C-344A; cf. Daniel rousseau, L’icône – splendeur de ton visage, D.D.B., Paris, 1982, p. 20.
[4] Basile de Césarée, L’homme créé à l’image de Dieu, 4; cf. L’homme – icône de Dieu…, p. 179.
[5] Basile de Césarée, L’homme créé à l’image de Dieu, 16; cf. L’homme – icône de Dieu…, pp. 190-191.
[6] Adversus Haereses IV, 20, 7, cf. Irenée de lyon, Contre les hérésies, trad. française par Adelin Rousseau, Ed. du Cerf, Paris, 1984, p. 47.
[7] Cf. Sf. Maxim Mărturisitorul, Răspunsuri către Talasie, în Filocalia, vol. 3, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 2013, p. 373.
[8] Adversus Haereses III, 19, 1, cf. Irenée de lyon, Contre les hérésies, p. 368.