Proteste masive anti-război în Israel pe fondul intensificării conflictului cu Iranul
Duminica “Izgonirii lui Adam din rai” a adus prilej de bucurie pentru credincioșii parohiei românești “Nașterea Maicii Domnului”- Roma II care au avut în mijlocul lor unul dintre Stindardele Unirii, omagiind cu aceasta ocazie evenimentele de unitate din istoria națională, transmite Romanian Global News.
După slujba de Te Deum, părintele Ioan a explicat momentul de rugăciune subliniind faptul că unitatea națională este un dar de la Dumnezeu, ce se cuvine a fi cultivat în viața fiecărei familii, dar și o datorie care îndeamnă pe fiecare român la prețuire și recunoștință pentru toate binefacerile revărsate prin toți cei care s-au jertfit pentru unitatea de credință și de neam românesc.
Amintind de Părintele Iustin Pârvu, ca un adevărat simbol al unității dintre popor si dreaptă credință, am așezat în sufletele noastre crezul său național: „Neamul meu este mama mea, tatăl meu, fratele meu, sora mea, vecinul meu, satul meu, comuna mea, județul meu, țara mea, și tot cel ce vorbește aceeași limbă, are aceeași credință și aceleași idealuri.” Au continuat copiii si tinerii parohiei, cu rugăciuni în versuri, poezii și cântec. Fiind în prag de Postul Mare gândul nostru de rugăciune a fost ca în acest an sa devenim cu toții de 100 de ori mai uniți!
A fi român nu este o rușine sau o haină veche pe care dorim să o schimbăm ci este o frumusețe a lumii pe care Dumnezeu a binecuvântat-o să dăinuiască în istorie prin suferință, jertfă, răstignire și înviere.