Proteste masive anti-război în Israel pe fondul intensificării conflictului cu Iranul
“Pe 3 Octombrie 1990, acum 34 de ani, s-a realizat reunificarea Germaniei. Juridic vorbind, landurilor estice (șase la număr) li s-a redat independența și, concomitent, Republica Democrată Germană s-a dizolvat. Libere să își decidă propria soartă, cele șase landuri estice au decis aderarea la Republica Federală Germania”, scrie pe facebook profesorul univ. Petrișor Peiu, preluat de Romanian Global News.
“Practic, statul german reunit reprezintă o continuare a statului vest-german din 1949–1990. Ca atare, Republica Federală Germania extinsă și-a păstrat locurile vest-germane în organele de conducere ale Comunității Economice Europene (CE) (mai târziu Uniunea Europeană /UE) și în organizații internaționale, inclusiv Organizația Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) și Națiunile Unite (ONU). ) și a renunțat la atatutul de membru al Pactului de la Varșovia (WP) și la alte organizații internaționale la care Germania de Est era membru.
Acesta este și modelul pe care îl propun eu, de vreo 10 ani, pentru reunificarea României: parlamentul (prin lege) sau cetățenii Republicii Moldova( prin referendum) să decidă desființarea acesteia și intrarea în componența României, statul rezultat fiind continuatorul de drept al actualului stat român.
Premisa reunificării germane a fost creată pe 12 septembrie 1990, atunci când, în temeiul Tratatului „2+4”, încheiat cu cei patru Aliați, atât Germania de Est, cât și cea de Vest s-au angajat să respecte principiul că granița lor comună de dinainte de 1990 constituia întregul teritoriu care putea fi revendicat de un guvern al Germaniei și, prin urmare, că nu mai existau terenuri în afara acestei granițe care erau părți ale Germaniei ocupate după război.
După același model, propun un tratat încheiat de către România actuală și Republica Moldova actuală cu puterile învingătoare în cel de-al doilea război mondial, prin care cele două state românești să declare că teritoriul revendicat este cel care include cele două state actuale.
Statul comun rezultat va avea toate instituțiile centrale (guvern, parlament, Curte Constituțională, Banca Națională, agenții și autorități) conduse de către organisme constituie după regula „6 la 1”, respectând proporția dintre populațiile celor două state românești timp de minim cinci cicluri electorale. Președintele va proveni din statul român actual, iar președintele Senatului din actuala Republica Moldova.
În cele cinci cicluri electorale de după reunificare, se va realiza convergența economiilor din cele două actuale state românești, urmărindu-se indicatorii de mai jos:
- PIB/locuitor, metodologia PPS;
- Venit mediu disponibil/ Locuitor, PPS;
- Consumul individual real/locuitor, PPS;
- Salariu mediu real;
- Pensia medie reală.
BAsarabia este ROMÂNIA, nu vă îndoiți, fraților! Așa să ne ajute Dumnezeu!