Proteste masive anti-război în Israel pe fondul intensificării conflictului cu Iranul
Consiliul Justiție și Afaceri Interne din cadrul Uniunii Europene pune punct în mod oficial minciunii propagate de Marcel Ciolacu despre o iluzorie aderare a României la Spațiu Schengen cu frontierele terestre, scrie președintele CNC al AUR, europarlamentarul Claudiu Târziu, preluat de Romanian Global News.
“Pe ordinea de zi a ședinței, membrii Consiliului își propun doar să analizeze situația actuală a aplicării integrale a acquis-ului Schengen în Bulgaria și România. Asta după ce reprezentanții mai multor state europene au afirmat în repetate rânduri că România îndeplinește toate condițiile pentru intrarea în spațiul comun intraeuropean.
Ciolacu i-a mințit cu bună știință pe români atunci când a acceptat să îngenuncheze în fața Austriei pentru accesul parțial al țării noastre în Schengen. Știa și atunci, așa cum știa și în cursul anului că nu vom fi admiși decât după ce vom ceda complet în fața pretențiilor economice ale Vienei.
România nu a folosit anul acesta niciunul dintre instrumentele de negociere pe care le avea la dispoziție pentru a își impune punctul de vedere. Această atitudine reprezintă o trădare a intereselor națiunii române, iar principalul vinovat este Marcel Ciolacu, prim-ministrul care ia meditații la economie și engleză în timp ce duce România în prăpastie.”