Duminică, 18 februarie 2018, Biserica Ortodoxă cu hramul „Pogorârea Duhului Sfânt” din Târgu Secuiesc, a fost gazda unui eveniment cu o mare încărcătură emoțională, pentru creștinii aflați la slujbă, scrie Mihaela Aionesei, preluată de Romanian Global News.

 

După terminarea Sfintei liturghii oficiată de preoții celor două parohii: Ștefan Nițu, Cata Dan și Ionuț Constantin, a urmat comemorarea „Sfântului închisorilor”, așa cum l-a numit marele duhovnic al neamului, părintele Nicolae Staindhardt, pe tânărul student, Valeriu Gafencu, condamnat la 25 de ani de închisoare pentru că s-a împotrivit regimului comunist și a luptat pentru credința ortodoxă de care nu s-a lepădat, ci și-a găsit prin ea, calea spre mântuire, calea spre fericire, așa cum reiese din „Scrisorile trimise către cei dragi”.

Poate nu întâmplător venirea celor de la Frăția Ortodoxă Sfântul Mare Mucenic Gheorghe purtătorul de Biruință alături de noi pentru a ridica o rugăciune pentru neam și țară, s-a potrivit cu parastasul oficiat în memoria „Mărturisitorului Valeriu,” de la moartea căruia s-au împlinit duminică 66 de ani. Ideea acestui eveniment memorabil a venit din partea doctorului Mihai Tîrnoveanu de la Asociația „Calea Neamului” din Brașov care ne-a mobilizat pe toți cei care am dorit să facem din această zi o sărbătoare a creștinității. Mulțumim pe această cale doctorului Tîrnoveanu pentru neobosita ardere, pentru că de ani de zile luptă și sprijină nevoile românilor din județele Covasna și Harghita. Pentru că prin frumoasle acțiuni în care ne-a implicat, ne-a făcut să ridicăm capul din pământ. Ne-a însuflețit și ne-a redat speranța unei zile mai bune, ne-a oferit o Cale…a Neamului, pe care îl văd deseori surâzând pe Dumnezeu.

Valeriu Gafencu, pentru cei care nu știu, este considerat un sfânt, propus spre canonizare după mărturiile celor care i-au fost tovarăși în inchisori, din care voi cita una cuprinsă în cartea „Sfântul închisorilor”. Carte elaborată de monahul Moise de la Arhiepiscopia Alba-Iulia, care prin bunăvoința unei creștine care a donat 50 de exemplare Asociației „Calea Neamului”, a ajuns la Târgu Secuiesc în mâinile celor care și-au dorit să-i cunoască viața.

„Dumnezeu revărsase asupra lui harul frumuseţii. Fizic părea un arhanghel, moral nu i se putea reproşa ceva, iar spiritual era transfigurat tot timpul, într-o stare extatică aproape permanentă, nu puteai să-ţi dai seama dacă ceea ce spune vede în duh sau dacă Duhul vorbeşte prin el. Viaţa lui era zbor spre înălţimi, pe care cu greu îl puteai urmări. Valeriu iradia, la nivelul percepţiilor senzoriale, o căldură interioară greu de înţeles şi de exprimat. Valeriu Gafencu ardea ca o făclie de la care fiecare lua putere trupească şi sufletească. Valeriu Gafencu se dăruia, nu dăruia”.-Virgil Maxim, membru al Frățiilor de Cruce și coleg de închisoare la Aiud.

Despre Valeriu Gafencu ne-a vorbit cu mare emoție, profesorul Florin Palas prezent la slujbă, care consideră că „Duhul Sfântului Valeriu este viu. (…) Faptul că ne-am strâns români de pe tot cuprinsul țării este o dovadă vie în acest sens. Suntem în anul unității de credință și neam și credem că Valeriu Gafencu este, poate, cel mai marcant simbol al acestei unități, născut chiar de Ziua Unirii…”

„Valeriu Gafencu s-a născut la 24 ianuarie 1921 în localitatea Sîngerei, județul Bălți, Basarabia, fiind unul dintre tinerii care au murit în închisorile regimului comunist din România. La 20 de ani, în toamna anului 1941, a fost arestat și condamnat la 25 de ani muncă silnică, deoarece făcea parte din Frățiile de Cruce, ale căror membri erau urmăriți și arestați, în acea perioadă. Era student în anul al II-lea al Facultății de Drept și Filosofie din Iași, pe care nu a reușit să o mai termine, pentru că sfârșitul l-a găsit în închisoare.

Tânărul Valeriu Gafencu a ajuns la Târgu Ocna în decembrie 1949, după ce a trecut prin pușcăriile de la Aiud și Pitești. Din cauza torturilor și regimului din temnițele comuniste, Valeriu Gafencu a ajuns la sanatoriul-închisoare Târgu Ocna într-o stare atât de gravă încât supraviețuirea sa timp de doi ani este considerată, de către mulți, drept o minune. În închisoarea comunistă din Pitești a dobândit boli precum reumatism, TBC pulmonar, osos și ganglionar. Mulți dintre cei care au fost în preajma lui în ultima parte a vieții sale se consideră fericiți că au avut acest privilegiu, mărturisind că, deși trupul îi era o epavă, din cauza lipsei de hrană, chipul îi era îmbrăcat într-o lumină stranie, nepământeană, pentru că, spun ei, „sufletul și mintea sa nu se despărțeau defel de rugăciune”- (sursă: active news)

Am făcut această introducere pentru a-l face cunoscut celor care, poate, nu au auzit sau citit despre viața „Sfântului închisorilor”și pentru a evidenția importanța zilei pentru comunitatea românească și Biserica Ortodoxă cu hramul „Pogorârea Duhului Sfânt” din Târgu Secuiesc, care a sărbătorit pentru prima dată ziua unui sfânt necanonizat.

La slujbă au participat enoriașii celor două parohii și musafiri veniți de pe tot cuprinsul țării: Brașov, Bacău, Lunca Câlnicului, Ariușd, Toplița, Piatra-Neamț, București, Ploiești, Făgăraș, dar și de prin împrejurimi: Covasna, Mărtănuș, Zăbala, Zagon, Brețcu, Sfântu-Gheorghe, Ozun.

Emoționat și bucuros să-și vadă biserica plină de credincioși, așa cum se întâmplă doar la sărbători, la sfârșitul slujbei, preotul Nițu Ștefan ne-a adus la cunoștință un fapt istoric puțin cunoscut, care a dat o însemnătate deosebită prezenței Frăției Ortodoxe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, în fruntea căreia este vrednicul și de laudă pentru tot ce face în numele credinței și al iubirii de neam, Dan Ciprian Grăjdeanu.

Conform celor spuse de preotul Nițu Ștefan, primul preot venit în misiune care a făcut parohie în orașul nostru (până atunci orașul aparținea ca filieră la Cernatul de jos, parohie care a rămas astăzi doar cu biserica, dar fără creștini), a fost Nicolae Dima care era din zona Ploieștiului. „Datorită misiunii sale între anii 1921- 1929 suntem o parohie de sine stătătoare care de atunci nu s-a mai desființat. Cu puțini sau mai mulți credincioși, dar mereu a funcționat. Din însemnările făcute despre misiunea grea avută aici, pe care cu siguranță cu lacrimi le-a făcut, am aflat că s-a retras ca paroh la Biserica „Sfinții Voievozi ” din Ploiești. Mă bucur că duhul părintelui Dima v-a trimis să fiți alături de noi, ca să umplem biserica împreună cu voi, să înălțăm rugăciuni mijlocitoare pentru păcatele noastre, să ne întărească, să ne lumineze, să ne călăuzească, să mergem pe calea credinței, pe calea mântuirii spre Patria cea cerească.”- a mai adăugat părintele Nițu.

La rândul său, reprezentantul Frăției Ortodoxe, Dan Ciprian Grăjdeanu și-a exprimat dorința de a se implica în problemele românilor din Covasna și Harghita oferind sprijin prin organizarea de tabere acolo unde este nevoie. A continuat pe un ton hotărât, și parcă-l și vedeam scoțând apă din pietre …„Nu sunteți singuri! Suntem alături de voi! Suntem Frăția Ortodoxă Sfântul Gheorghe. Nu vă lăsăm! N-am venit numai să stăm de vorbă și să cântăm! Am venit să vă arătăm că suntem cu d-voastră sub toate formele. Când sunt mulți ați văzut cum e, pui 5 lei, la 1000 de inși, se strâng 5000 de lei cu care se pot face lucruri. Doctorul Tîrnoveanu a început să adune oameni în jurul lui, și cu noi ceilalți, dacă venim aici într-o tabără de lucru la o biserică, la o casă , la ce-o fi, așa cum ne-am propus, plecăm acasă cu situația reală de aici. Și dacă plecăm cu situația reală de aici, vor fi o sută de guri care vor vorbi în toată țara. Deci, răsuflă! Nu poate să ne pună tuturor mâna la gură! Poate să nu dea legi, dar cu mila Lui Dumnezeu putem să-i forțăm. În duhul cel bun, nu cu bâta! Dar faptul că vom fi mai mulți care vom grăi, vom reuși! Eu zic să aveți nădejde. Nu e întâmplător faptul că suntem aici. (…) Ne organizăm. O să vedeți, dacă citiți broșurile pe care le-am adus. Noi organizăm tabere de câte 100-150 de oameni…Punem corturi, înălțăm steaguri, ne bucurăm de faptul că suntem români. Așa că…Nu cedăm! Nu capitulăm! E țara noastră și ne vom bucura de ea câtă vreme om mai trăi”.

Însuflețit parcă de cuvântul, domnului Grăjdeanu, preotul Nițu Ștefan, a amintit de nevoia unor legi speciale venite de la București care să vină în sprijinul comunității românești aflată în minoritate numerică în zonă.

„Sunt și acum localitați unde, ca și în vechime, românii suferă. Nu au posibiltatea să se manifeste ca români. Credința lor nu o poate desăvârși pentru că din fel și fel de motive au rămas fără preoți și treptat, treptat se sting localitățile. Românașii se pierd din acest motiv. Așa a fost și la Cernat, Vârghiș, Bățanii Mari, Herculian, Doboșeni, Aita Seacă, Bicfalău, Bixad ș.a.m.d. Aici avem nevoie de o intervenție, ca statul, patriarhia să dea fonduri, pentru că dacă nu au păstor cu timpul se sting, cu inimile îndurerate. „Bate-voi păstorul și se va risipi turma”, așa scrie în scriptură și așa s-a și întâmplat! Pentru că forțe oculte mereu caută ca să facă să dispară, să nu aibă posibilități preoții să stea în satele respective. Nu le oferă condiții să aibă școală. Chiar dacă rămân doi, trei copii, ar trebui să existe fonduri de la stat dacă țin la românii de aici. ( …) Pentru că aici este o zonă deosebită care necesită o intervenție promtă dacă mai vor să audă că aici mai există români, sau ortodocși care țin flacăra credinței și a neamului aprinsă. Pentru că altfel, cu timpul, veți veni în zona aceasta și nu veți găsi decât crucile românașilor prin morminte zăcând și acolo plângând pentru că au fost abandonați de cei de sus care putea să ajute, dar din cauza unor legi strâmbe, neglijență, au făcut ca zona acesta să fie a nimănui…Ne bucurăm că măcar voi, până mai trăim și noi, veniți ca să ne înflăcărați, să ne aprindeți dorul credinței și a apartenenței noastre la neamul românesc. Dar, după ce ați plecat , rămânem iarăși în bătaia vântului, privind televizorul, așteptând o lege bună pentru noi. Dar rămânem cu privirea, cu așteptarea și nimic mai mult. Rămâne credința în Dumnezeu, că El nu ne va părăsi, unde suntem, în ce limbă ne rugăm lui Dumnezeu.(…) Pentru că mulți în această zonă, și-au pierdut limba, dar nu și-au pierdut credința.

Așa că, dragii mei, în zile mai importante, cum este Ziua Eroilor, sau Ziua Națională, vă mai așteptăm să vă rugați împreună cu noi, să cântați așa de frumos la Sfânta Liturghie cum ați cântat acum. Este ceva înălțător și de neuitat pentru cei care rămân în urma voastră. Să vă rugați pentru noi. Se spune mereu, ca o scuză, că noi nu suntem minoritari. Per total în țară nu suntem. Dar aici suntem subminoritari.(…) Deci ar trebui o lege specială pentru a proteja acestă zonă și atunci mai ai conștiința împăcată că ai făcut ceva pentru neam, pentru români, pentru credința ortodoxă și în această zonă. Pentru că, sunt misionari! …Vin, stau o vreme, dar văzând că sunt abandonați, pleacă. Noi ceilalți am mai rămas pentru că suntem din zonă. Au suferit și părinți și bunicii și noi, vor suferi și urmașii noștri. Dar cei care nu sunt sufletește legați, aceia, după o vreme, pleacă. Noi suntem ca și pietrele în albia râului, unde tot vine valul, șuvoiul de apă și noi totuși, acolo rămânem, chiar dacă ne mai mișcă, ne mai împinge, ne mai calcă în picioare furtunile vremii, noi totuși, aicea rămânem, aicea vom fi pomeniți de urmașii noștri, dacă vom fi vrednici, dacă nu, să ne ierte Dumnezeu”.

Și dacă vor fi urmași, aș adăuga pe lângă ce a spus părintele! Pentru că la ce vremuri trăim, fără o intervenție clară, peste 20 ani, românii de aici vor fi numărați pe degete.

Subliniez în mod special nevoia unei legi a învățământului pentru clasele de la grădinițe și școli care nu pot porni decât cu un număr de copii, lege valabilă în restul țării, dar nu la noi. Poate cineva care ne reprezintă la București citește și încercă să facă ceva. Copiii care termină școala generală sunt nevoiți să plece la studii în afara orașului și chiar a județului. Reamintesc, de la anul în oraș, va rămâne o singură secție la un liceu cu profil agricol. Ori copiii noștri, atât cât îi cunosc , sunt peste nivelul unui liceu cu un astfel de profil. Dar poate există un interes pentru această situație de suntem tratați cu atâta nepăsare de la București ?! Și pun iarăși întrebarea…Cum poate statul ungar să finanțeze învățământul în țara noastră prin acordarea de burse copiilor români de etnie maghiară pentru frecventarea școlii, și statul român nu este în stare să-și finanțeze propriul învățământ, într-o zonă care ar trebui protejată, și unde copiii români ajung să învețe în limba maghiară, din lipsa școlilor și a profesorilor, așa cum a amintit și părintele mai sus. Ne încredem în Dumnezeu și sperăm, că la asta românul e campion!

În întâmpinarea celor care și-au pus întrebarea de ce s-a omagiat un Sfânt basarabean la Târgu Secuiesc, parastas oficiat cu binecuvântarea Preasfințitului Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, a venit doctorul Mihai Tîrnoveanu care ne-a vorbit mai emoționat ca niciodată, conștient fiind de însemnătatea zilei, care va rămâne istorică. A început prin a mulțumi tuturor pentru efortul făcut de a ajunge aici și Lui Dumnezeu pentru minunata ocazie de a fi iarăși în mijlocul românilor din Târgu Secuiesc, apoi a continuat:

„ Consider că nu întîmplător a rânduit Dumnezeu ca astăzi, noi să facem pomenirea „Sfântului închisorilor”, Vasile Gafencu, aici în inima țării. La fel ca și Valeriu Gafencu, românii din Covasna și Harghita au fost prigoniți și au pătimit pentru mărturisirea credinței ortodoxe și pentru afirmare valorilor românești. La fel ca și Valeriu Gafencu, voi din Covasna și Harghita, ați fost bătuți, dar ați rămas în picioare. Ați fost umiliți, batjocoriți, chinuiți, dar sufletul vostru de români a rămas curat asemenea unui crin alb. Iată că steagul tricolor străjuiește astăzi biserica. Iată că limba română este în casele voastre. Enoriașii celor două parohii sunt împreună, pentru a face o rugăciune pentru neam și țară. Separați suntem spice în bătaia vântului. Uniți suntem un mănunchi de neînfrînt. Uniți, nu pe drumul racului, ci în zborul vulturului. Uniți pe drumul onoarei, al adevărului, uniți pe linia neamului. Așa să ne ajute Dumnezeu.”

Așa să ne ajute! Iar faptele înaintașilor noștri care s-au jertfit pentru această Românie, să fie făclii în conștiința noastră. Căci dincolo de acuzațiile de naționaliști, extremiști, etc, aruncate celor care încearcă măcar să ne urnească din starea de letargie și nepăsare, nu trebuie să uităm că toți avem de apărat o țară care nu-i vinovată pentru conducătorii care-i are. Toți avem de apărat o limbă pentru care a curs mult sânge de eroi. Și această luptă este o datorie morală a noastră, a tururor! Dacă am critica mai puțin și am pune umărul la zidirea unei unități trainice, cu încredere și solidaritate unii față de alții, multe s-ar putea realiza în această zonă. Din păcate „solidaritatea impostorilor este mai puternică decât cea a oamenilor de valoare”și cu timpul, vom suporta consecințele.

După-amiaza zilei de 18 februarie 2018 s-a încheiat cu un foc de tabără, cu cântece patriotice în Poiana Sîntiliei din Zăbala, unde localnicii ne-au așteptat cu produse tradiționale românești și cu promisiunea că ne vom revedea mai uniți în cuget și-n simțiri.

Și pentru că suntem în perioada postului închei cu o scrisoare a lui Valeriu Gafencu adresată celor de acasă, pe vremea când era închis – un îndemn la desăvârșirea prin iubire, un mesaj valabil astăzi nouă tuturor. –

„Azi sunt fericit. Prin Hristos iubesc pe toţi. (…) Faptul că am ajuns a înţelege şi a trăi chiar spiritul creştin, m-a făcut să mă simt mulţumit, ca trezit dintr-un mormânt. La aceasta a contribuit în cea mai mare măsură singurătatea vieţii pe care-o duc, ca şi înfrânarea firească de la tot ce constituie lumesc, aproape spirituală. (…) Îmi am sufletul curat şi-ţi pot mărturisi că e cea mai mare fericire şi limită a vieţii mele. (…) Viaţa e un dar de la Dumnezeu, şi noi trebuie să ştim a o trăi în chipul cel mai vrednic. Să ne curăţăm de păcate, care ne urmăresc la tot pasul, să fim cu iubire faţă de semenii noştri, să ajutăm, să răspundem la rău prin bine şi la ură prin dragoste, să ne mărturisim păcatele şi să luăm temeinic hotărârea de a nu le mai săvârşi. (…) Rog pe Bunul Dumnezeu să-mi dea putinţa în viaţă de a face binele pe care sufletul meu doreşte să-l facă în lume. E cea mai mare hotărâre şi dorinţă a vieţii mele. Cred că acesta e şi sensul trăirii omului: să iubeşti toată creatura lui Dumnezeu şi să faci bine. (…) Un gând simplu, de iubire, sau o vorbă bună pe care-o adresaţi unui om necăjit azi, poate valora mai mult decât orice comoară de aur. Gândiţi-vă la văduva care aruncă în Vistieria Templului singurii doi bănuţi pe care îi are. (…) Toţi umblăm după fericire. Toţi o dorim, toţi o căutăm. Intru direct în intimitatea sufletelor voastre. Căutaţi fericirea în sufletele voastre. Nu o căutaţi în afara voastră. Să nu aşteptaţi fericirea să vină din altă parte, decât dinlăuntrul vostru, din sufletul vostru, unde Sălăşluieşte Domnul Iubirii, Hristos. Dacă veţi aştepta fericirea din afara voastră, veţi trăi decepţii peste decepţii şi niciodată nu o veţi atinge. Să vă spun atât: Căutaţi Iubirea şi trăiţi-o cu multă smerenie”- fragment din „Scrisori trimise celor dragi” cuprinse în cartea „Calea Spre fericire”, Colecţia Rugul Aprins Făgăraş – 2006.

Iubirea să ne călăuzească pașii spre cele mai înalte culmi ale spiritului.