Proteste masive anti-război în Israel pe fondul intensificării conflictului cu Iranul
Sunteți la curent cu toată tevatura creată de userime odată cu moartea lui Ion Iliescu, scrie Haralambie Constantin pe https://r3media.ro, preluat de Romanian Global News.
Deodată, acești vajnici apărători ai democrației au realizat că Iliescu a fost un criminal și, drept urmare, nu trebuie să aibă parte de funeralii naționale. Din toată adunătura politică, ei sunt cei mai isterici și mai combativi pe subiectul ăsta. Frapant este însă faptul că marea majoritate a useriștilor nici măcar n-au trăit vremurile alea. Nici Revoluția, nici mineriadele!
În 89 Fritz era un puțoi trăitor în Germania care a ajuns în România prin 2015! Seidler, Năsui, Bulai, Buzoianu, Țoiu și restul găștii se jucau cu dânsa în țărâna când nouă ne șuierau gloanțele pe la urechi prin centrul Bucureștiului, ori când minerii ne spărgeau capetele pe la Universitate.
Habar nu au ce gust are furtunul mineresc cu miez de oțel, cât degetul de gros, sau cum miroase bocancul plin de cărbune pus pe fața stâlcită de pumni, răngi și bâte. Ei nu au habar despre toate astea dar se revoltă!
Ei ne povestesc nouă cum am trăit noi acele zile. Ei ne spun cum s-au petrecut lucrurile în decembrie 89, în 13-15 iunie și în toți anii ăia!!
Ei, care la vremea aia ori nu erau născuți, ori erau niște plozi de gradiniță, cel mult școală primară. Și, cu toate astea, își permit să-l judece pe cel botezat de noi Ilici. Iar ca mizeria să fie completă, joi, o organizație de trotinetari va organiza în Piața Universității un „protest” la care, țineți-vă bine, vor fi prezentate dovezi ale crimelor comise cu binecuvântarea lui Iliescu.
Desigur, nici politicienii trotinetari, nici colegii lor oengiști, nu s-au gândit ca în acest context să stea de vorbă cu oameni implicați în Fenomenul Piața Universității, cum ar fi Marian Munteanu sau frații Roncea. Ar putea dar n-au s-o facă niciodată pentru că antementionații sunt naționaliști, iar progresiștii fug de patrioți ca dracul de tămâie.
Și așa vom asista la o însăilare de tâmpenii despre cum cred ei că a fost acum 35 de ani, făcând abstracție tocmai de victimele Pieței. Am să trec pe la locul faptei de curiozitate. Vreau să văd care e media de vârstă a trotinetarilor oengiști.
Cât despre Iliescu, mulți dintre noi l-au iertat, chiar dacă nu vom uita niciodată ce a făcut, iar de judecat îl va judeca Dumnezeu, căci pe pământ n-a fost nici voință, nici dorință pentru așa ceva.