Proteste masive anti-război în Israel pe fondul intensificării conflictului cu Iranul
Guvernul Bolojan desfășoară genocidul etno-cultural împotriva românilor din mediul rural inclusiv prin desființarea învățământului. Planul prevede concedierea a 15.000 cadre didactice, mai ales suplinitori, majoritatea activând în mediul rural, precum și desființarea școlilor de la sate, operațiune denumită “comasare”, scrie George Scarlat pe facebook, preluat de Romanian Global News.
Ideea ar fi că desființează școala dintr-un sat, copiii de la școala desființată urmând să meargă la școala din alt sat, uneori la mulți km depărtare.
Guvernul pretinde că elevii vor ajunge la școlile din alte sate cu microbuze puse la dispoziție de administrația locală și acestea vor fi cumpărate cu finanțări europene din PNRR. Pentru că PNRR vizează “tranziția verde”, se acceptă numai finanțare pentru microbuzele electrice, pentru că exact asta trebuia satului românesc, tichia cu mărgăritar electrică.
Copiii nu vor mai ajunge însă la școli pentru că nu vor avea cu ce, din moment ce Caracatița sau Cupola mafiotă liberală a furat banii pentru microbuze
Cu banii europeni din PNRR trebuiau cumpărate 3.200 microbuze, însă au ajuns banii doar pentru 1.300 microbuze, din cauză că au furat banii, microbuzele fiind cumpărate la prețuri umflate, diferența ajungând în conturile liberalilor.
O firmă controlată de liberali Aveuro International SRL a umplut țara cu microbuzele supraevaluate, peste tot pe unde a găsit președinți de consilii județene și primari dispuși să intre în această schemă infracțională. Firma a câștigat 60.% dintre licitațiile din țară.
Unul dintre cei care s-au pretat la această schemă este Ilie Bolojan, care anul trecut era președintele CJ Bihor. Instituția condusă de “austerul” Bolojan a plătit 30 milioane lei pe 25 microbuze, adică circa 241.000 euro bucata, prețul real fiind între 100.000 și 110.000 euro.
Nu-mi dau seama dacă Bolojan este cinic și îi lua pe bihoreni de prosti, sau dacă este el însuși prost, dar s-a mai lăudat și pe Facebook cu “realizarea” lui.
Concluziile le trageți singuri despre personajul care predică austeritatea și pretinde că deficitul bugetar excesiv este din vina poporului, care ar trebui să mai strângă cureaua.
Hoti am tot avut în ultimii 35 de ani, nu e nimic nou. Pe mine mă îngrijorează ofensiva ideologică împotriva României rurale.
Desființarea școlii și a primăriei înseamnă desființarea comunei. Dispensare oricum nu mai sunt demult, medici de familie sunt la depărtări de km în mediul rural.
Agricultorii sunt distruși prin majorarea TVA și accizelor la carburanți, majorarea TVA pt apa destinată irigațiilor, care era 5%, majorarea prețului îngrășămintelor ca urmare a liberalizării banditești a prețului energiei, inundarea pieței cu produse la preț de dumping intrate din Ucraina fără taxe vamale, importurile masive de produse agroalimentare din state UE cu subvenții agricole mai mari decât România, profitându-se și de cvasimonopolul supermarketurilor pe piața de retail.
Se vrea distrugerea României rurale pentru câ este reacționară și nu poate fi reeducată pentru crearea “omului nou”. Nu prea au cum să facă “bananieri” din țărani și atunci vor să-i elimine.
Este luptă de clasă deja, ca în anii ‘50, cu deschiaburirea, colectivizarea sau deportarea țăranilor, doar că se face cu alte mijloace, mai perverse.

Apropo, vedeți în foto harta electorală. Cu galben este votul pentru George Simion la turul 2, pe 18 mai 2025.