Proteste masive anti-război în Israel pe fondul intensificării conflictului cu Iranul
”Invitatul meu a devenit celebru, în presa de specialitate, prin expresia deja consacrată: ” în Europa toate statele luptă pentru un viitor mai bun, doar Ungaria luptă pentru un… trecut mai bun!” Este vorba de Alexandru Ghișa, istoric și diplomat, o voce lucidă și echilibrată într-un domeniu marcat adesea de pasiuni, tensiuni și interpretări grăbite”, scrie jurnalistul Romeo Couți, preluat de Romanian Global News.
Prin rigoare intelectuală și experiență diplomatică, Alexandru Ghișa a reușit să transforme un subiect sensibil – relația dintre România și Ungaria – într-un spațiu al analizei responsabile și al dialogului fundamentat. Ca istoric, Alexandru Ghișa se remarcă prin respectul față de sursă, context și nuanță. Refuză simplificările comode și clivajele artificiale, preferând demersul exigent al înțelegerii profunde. Ca diplomat, aduce în analiza istorică dimensiunea practică a relațiilor internaționale, în care trecutul nu este un instrument de confruntare, ci o cheie pentru cooperare și stabilitate. Este contributor important al volumului „Lebăda Neagră de pe Balaton” . Textele sale nu caută aplauze facile, ci înțelegere durabilă. Alexandru Ghişa s-a nascut in anul 1950, intr-un sat transilvan din judetul judeţul Cluj. Studiile liceale şi universitare le-a facut la Cluj-Napoca. In anul 2000 isi obtine doctoratul în ştiinţe istorice al Universităţii „Babeş-Bolyai”, cu tema „Începutul relaţiilor diplomatice între România şi Ungaria, 1918-1921”. A fost cadru didactic, specialitatea istorie-geografie, cercetător principal, Centrul de Studii Transilvane, Cluj-Napoca, diplomat – în Centrala Ministerului Afacerilor Externe, cu misiuni de lungă durată la Budapesta (1987-1989), Stockholm (1991-1994) şi din nou Budapesta (2000-2005). Între 2006-2013, consilier diplomatic în cadrul Direcţiei Arhive Diplomatice, iar între 2014-2018, Profesor asociat la Universitatea „Babeş-Bolyai”, Facultatea de istorie, Departamentul de relații internaționale și politici de securitate. A publicat: România şi Ungaria la început de secol XX, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2002, cu o ediţie în limba engleză, Romania and Hungary at the beginning of the XX-th Century, Institutul Cultural Român – Centrul de Studii Transilvane, Cluj-Napoca, 2003, participare la volume de documente diplomatice, studii şi articole în: Studia UBB, Banatica, Dosarele Istoriei, Magazin Istoric, Transylvanian Revew, Orașul, Evenimentul Istoric, etc.