Proteste masive anti-război în Israel pe fondul intensificării conflictului cu Iranul
Unul dintre aspectele cele mai șocante (deși, poate, nu surprinzătoare) ieșite la iveală prin publicarea „Dosarului Epstein” este obsesia pentru transumanism care-l mistuia pe Jeffrey Epstein – „finanțistul căzut în dizgrație”, cum spune eticheta mainstream, deși, cât a trăit, a părut să fie bine-mersi în grațiile vârfurilor amețitoare ale societății, se arată într-o analiză scrisă de Levana Zigmund pe https://www.measponte.ro și preluată de Romanian Global News.
Dar modul în care se comentează aspectul transumanist al Dosarului Epstein este la fel de asimetric sau dezechilibrat ca și cel care descrie infracțiunile sexuale: se vorbește mai mult despre „pedofilia” lui Epstein și a eventualilor lui complici decât despre abuz sexual ritualic (făcut plauzibil de indiciile de, în sensul cel mai larg, „satanism”, dublat de o rețea de trafic), așa cum se vorbește mai mult despre propensiunile personale ale lui Epstein (care, dincolo de „ferma de copii” sau „ferma de clone”, voia să-și prezerve șansa la viață veșnică prin criogenizarea anumitor extremități) și mai puțin despre relațiile lui cu oameni de știință, proiecte și instituții prestigioase de cercetare și dezvoltare din domeniul zis „transumanism”.
Motiv pentru care creionez aici un tablou mai larg al preocupărilor și contactelor lui Epstein în zona transumanismului, tablou care spune ceva nu atât despre Epstein, ca personaj – deși îl pune și pe el într-o lumină foarte misterioasă, undeva între factor catalizator, ferment, finanțator, punct de contact și, poate, de control – cât despre acest domeniu, „transumanism”, în sine.
Zorro Ranch…
Citim peste tot că Epstein intenționa să „însămânțeze omenirea”, să „îmbunătățească specia” cu propriu-i ADN atât de prețios, prin „inseminarea a câte 20 de femei deodată”, ba chiar și prin clonare (inclusiv într-un proiect de cercetare genomică numit „Venus”, la care ar fi participat 200 de persoane). Aceste activități s-ar fi desfășurat, cel puțin parțial, la sinistrul Zorro Ranch, dar nu știm sigur, pentru că acea reședință a lui Epstein a scăpat, miraculos, de orice percheziție. Recent, legislativul din New Mexico a decis să înceapă o anchetă; la aproape șapte ani de la moartea lui Epstein, și cu ferma recent achiziționată de noi proprietari, ne putem îndoi, cât de cât, de integritatea probelor.
Alte știri spun că Epstein ar fi organizat o bancă de spermă recoltată de la „genii” – inclusiv genii cu patalama, nu după ureche, adică laureați ai Premiului Nobel. Idee deloc originală, având în vedere că o astfel de bancă (numită „Nobel Prize Sperm Bank”) chiar a existat, între 1979 și 1999, creația unui multimilionar american pe nume Robert Graham; o ținea undeva în California, într-un loc incidental numit „Escondido”. Acum, n-ar mai exista – cu excepția cazului că a fost ascunsă în altă parte – iar singurul nobelist care a recunoscut că a donat material reproducător acestei instituții este William B. Shockley, inventatorul tranzistorului și laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în 1956.
Și-apoi, ideea asta, a eugeniei prin inseminare in vitro cu material genetic recoltat de la iluminați, a avut-o și Aldous Huxley – alt mare eugenist și culme intelectuală a Occidentului – care exulta imaginându-și ce minunată lume nouă se putea face cu astfel de metode în utopia lui eco-tantrico-parapsihedelico-eugenistă, „Insula” (1962).
… și Atlantida
Și, dacă tot am pomenit de insule, la Zorro Ranch s-ar găsi (dacă n-o fi fost distrus de noii proprietari sau de vicisitudinile vremii sau de cine-știe-cine) și-un labirint din piatră care reproduce, în miniatură, schema Atlantidei, desprinsă direct din relatările lui Platon.
Pe care Atlantidă, sugerează documentele, Epstein o căuta, dimpreună cu partenera lui, Ghislaine Maxwell, prin regiunea Bahamas – Bimini – Cuba, locul în care – potrivit previziunilor „profetului adormit” Edgar Cayce – mitica insulă ar urma să reapară, curând, la suprafață, prilej de reînnoire ocultă a omenirii. Acest interes a motivat, pare-se, și întâlnirea cuplului Epstein-Maxwell cu Fidel Castro, în 2003; căutau permisiunea de a cerceta zona.
Zonă în care, cu doar doi ani înainte – în 2001 – cercetătoarea canadiană Paulina Zelitsky descoperise, la mică distanță de coasta cubaneză, structuri artificiale de piatră, printre care și o piramidă – un adevărat „oraș scufundat” care, zice presa – și complet inexplicabil, având în vedere magnitudinea descoperirii – n-a mai fost cercetat de-atunci încoace.
Nu știu dacă nu l-o fi cercetat, totuși, Ghislaine Maxwell, care avea un submarin numit Atlantis și o fundație cât se poate de dezinteresată și de anti-climate change numită TerraMar – pe care Maxwell a prezentat-o, personal, la ONU în ideea de a obține, poate, statut de țară sau măcar un regim reglementat de „guvernanța globală” care să-i dea niște drepturi speciale de gestiune asupra tuturor oceanelor lumii și a ce pământuri noi s-or mai ridica din ele.
(Ceea ce-mi amintește că și Peter Thiel vede în oceanele lumii una dintre „noile frontiere tehnologice” – unul dintre puținele locuri în care, pe lângă cyberspace și spațiul cosmic, omul – cel puțin omul miliardar – își mai poate găsi libertatea, scăpând de politică, stat, legi și alte butaforii constrângătoare ale lumii actuale.)
În așteptarea acestei recunoașteri oficiale, Maxwell oferea doritorilor „cetățenie” în TerraMar, online. Ceea ce poate că nu era o simplă fantezie digitală, câtă vreme Maxwell însăși s-a recomandat, la propriul proces, ca fiind nu doar cetățean american, britanic și francez, ci și „cetățean al TerraMar”; poate avea chef de glume. În orice caz, țara putativă s-a dizolvat în 2019, imediat după arestarea lui Epstein.
Dacă alunecăm spre ocultism, panta n-o fac eu; eugenia – care, în forma ei modernă, se cheamă „transumanism” – a avut întotdeauna această componentă.
„Proiectul Manhattan”, versiunea Epstein
Citam în motto din interviul acordat de Epstein lui Steve Bannon în 2019, cu câteva zile înainte de a fi arestat și a muri oficial – de fapt, un citat din fragmentul de interviu făcut public, care acoperă numai vreo două ore din cele treisprezece câte ar exista cu totul, și care, analizat în spirit „conspiraționist”, pare mai degrabă o colecție de avertismente și mesaje codificate pour les connaisseurs, decât o tentativă de a-i spăla imaginea lui Epstein – care era, de altfel, nepătată în ochii cui contează.
În acest interviu, Epstein spune că, „în 1989 sau 1990” a fost angajat în consiliul director al Institutul Rockefeller, devenind coleg cu înalte personaje precum Nancy Kissinger, soția lui Henry Kissinger, și cu David Rockefeller.
De-acolo, pare-se, cariera lui a prins aripi – sau, mai bine zis, a căpătat noi tentacule. Așa cum el însuși povestește în interviu, grație relației cu David Rockefeller, Epstein a ajuns membru și în Council on Foreign Relations, și în Trilateral Commission – două ditamai instituțiile transatlantice – unde a și rămas, până în 2008, ba chiar 2009, după prima arestare.
Dar, mai important pentru tema noastră, la Rockefeller Institute, Epstein a venit cu neprețuita inițiativă de a dezvolta o colaborare strânsă cu Institutul Santa Fe, institut de cercetare științifică dedicat studiului complexității în toate domeniile posibile.
Epstein povestește că și-a cumpărat, în 1993, proprietatea numită Zorro Ranch tocmai pentru a fi aproape de acest institut, unde voia să dezvolte metode și echipamente de, pe scurt spus, divinație; voia să poată ghici evoluțiile viitoare ale sistemului financiar global, pe care Epstein îl compară, în interviu, cu un organism uman – pe sistemul clasic ocultist al corespondențelor.
În plus, Zorro Ranch era situat foarte aproape de Los Alamos, sediul principal al Proiectului Manhattan: locul în care s-a creat și s-a testat prima bombă atomică.
Testul atomic a fost numit „Trinity” – „Treimea” – la inițiativa directorului științific al Proiectului Manhattan, Robert J. Oppenheimer, că nici el nu era ocultist deloc. Motiv pentru care teoriile conspirației despre ce s-a întâmplat la Trinity, ce forțe demonice s-au dezlănțuit acolo odată cu prima explozie atomică, n-au mai contenit din anii patruzeci încoace. L. Ron Hubbard, marele admirator al lui Aleister Crowley, prietenul auto-denumitului „antihrist” Jack Parsons și fondatorul „Bisericii” Scientologice ar fi fost convins că acolo, la Los Alamos, era locul unde se putea crea mult-doritul produs apoteotic al ocultismului, homunculul – ființă vie creată din materie moartă.
Iar, la acest Zorro Ranch, aducând preocupările la zi, Epstein visa să-și facă propriul „Proiect Manhattan” – de data asta nu pentru a arunca lumea în aer, cel puțin nu în sens literal, ci pentru decodarea, sau, mai exact spus, „hackuirea” genomului uman. Scop în care Epstein vâna spărgători de coduri de la National Security Agency (NSA). Ideea nu-i venise doar lui Epstein, așa, de unul singur; el scria, într-un e-mail (repar ortografia mizerabilă a originalului):
„Guru ai mei de la Harvard sunt cu toții de acord că informațiile semnal [SIGNIT] folosite de diferitele agenții ar putea fi puse la lucru pentru spargerea codului ADN sau a problemelor cu semnalul proteinelor. Spargerea codurilor străine este domeniul de expertiză al SUA și al NSA… Ar fi grozav să știu la ce agenție să apăs pe buton”.
Asta era în 2012, cu aproape un deceniu înainte ca inevitabilul Yuval Harari să „avertizeze” omenirea că „omul este acum un animal hackuibil”. Din dezvăluirile pe care le-am urmărit până acum, nu rezultă că Epstein l-ar fi cunoscut pe Harari sau invers, și nu asta vreau să sugerez; ideea „spargerii codului uman” are un substrat cabalistic, la care – că pun sau nu problema expres în acești termeni – aderă atât Harari, cât și Epstein (în cazul lui, asta reiese clar și din interviu).
O instituție prestigioasă…
Dar să revenim la Institutul de cercetări medicale Rockefeller, la vârful căruia Epstein a aterizat, proaspăt descins de pe Wall Street, în 1989-1990. Această instituție este atât de prestigioasă, atât de plină-ochi de nobeliști, încât Bannon chiar se miră, în interviu, cum de a ajuns Epstein acolo, tam-nisam. Epstein spune că, practic, grație faptului că deținea un calculator de buzunar și știa să le țină contabilitatea; ceea ce, având în vedere restul detaliilor, este ceea ce se cheamă „trolling” (adică „luare la mișto”).
Institutul Rockefeller rămâne în istorie pentru multe lucruri. Unul dintre ele este colaborarea cu Alfred Kinsey, „părintele sexologiei”, finanțat și el masiv, ca și institutul, de Fundația Rockefeller.
Kinsey este cel care – din sondaje efectuate mai ales pe la pușcării și lupanare, precum și pe propria persoană deviantă – a ajuns la concluzia că (așa cum scriam într-un alt articol): „în ciuda eventualelor aparențe de decență, foarte mulți oameni se comportă într-o desconsiderare nărăvașă a oricărei restricții de «gen» – nu mai zic de sex, mariaj, vârstă, dacă nu și regn”.
Rapoartele lui Kinsey – cu o influență absolut enormă asupra culturii și societății occidentale, în general – plasau proporția de înclinații homosexuale și bisexuale ale americanului de rând la un nivel care depășește proiecțiile cele mai mirobolante chiar și astăzi. Între timp – și prea târziu – s-a aflat că, printre alte metode blând spus dubioase, bunul profesor Kinsey plătea pedofili să urmărească „sexualitatea” copiilor între 2 și 15 ani.
Dar, înainte ca aceste detalii să ajungă la urechile publicului, una dintre comisiile congresionale americane care au încercat să ancheteze influența „fundațiilor filantropice” asupra culturii americane (căci fenomenul miliardarilor care, convinși că banii din cont sunt probă de geniu, se consideră legitimați să conducă lumea este la fel de vechi ca darwinismul social) s-a izbit de un zid când a ajuns la Kinsey. Se pare că subiectul era mult prea sensibil și nu suporta nici amânare, nici verificare; omenirea trebuia musai reformată sexual. Raportul comisiei n-a putut decât conchide că „aceia care controlează o mare parte din industria americană își extind rapid dominația și controlul asupra educației și serviciilor sociale ale națiunii”, imprimând culturii propriile lor idei și predilecții.
Mai multe instituții prestigioase
Dar Institutul Rockefeller joacă un rol și într-o poveste foarte veche și-ncurcată, pe care o spun aici pe scurt – inclusiv pentru că este multi-conspiraționistă și vreau să profit de ultimele zvârcoliri ale acestui domeniu, înainte ca el să dispară sub povara probelor.
Dacă intri pe pagina de Wiki a Institutului Rockefeller, observi că primul nume de om de știință laureat cu Premiul Nobel care apare pe lista de afiliați este Alexis Carrel (Nobelul pentru fiziologie și medicină în 1912).
Întreaga analiză aici: