Pe 14 septembrie 2026, când prețul motorinei în Statele Unite a trecut pentru prima dată în istorie de șase dolari pe galon (aproape 1,6 dolari pe litru), președintele Trump a lămurit printr-o singură frază pe rețelele sociale cine este de vină: „Creșterea prețului motorinei la nivel mondial este provocată în principal de războiul dintre Rusia și Ucraina, nu de cel cu Iranul”, scrie fostul analist CIA Larry Johnson citat de https://opozitia.net, și preluat de Romanian Global News.
Cu o zi înainte, la complexul său de golf de la Doonbeg, în Irlanda, îi ceruse lui Zelenski să „înceteze să mai distrugă rezervele de motorină ale Rusiei”, fiindcă atacurile „fac rău lumii întregi”.
E o poveste bine construită și are, pentru cel care o spune, o mare calitate: arată cu degetul spre un război purtat de altcineva. Iar în privința afirmației ei centrale, e o poveste întoarsă pe dos. Nu e falsă cu totul — partea despre atacurile ucrainene e reală —, dar e răsturnată exact acolo unde contează: în ierarhia cauzelor. Datele de piață pe care Trump le invocă implicit spun fix opusul a ceea ce pretinde el că spun.
Indiciul stă în marja de rafinare
Dacă vrei să înțelegi ce mișcă prețul motorinei, nu te uiți la prețul motorinei. Te uiți la marja de rafinare (crack spread) — diferența dintre prețul țițeiului și cel al produsului rafinat obținut din el. Cifra asta îți spune dacă problema e lipsa țițeiului sau lipsa capacității de a-l transforma în combustibil. Iar în 2026 marja motorinei a făcut ceva ce nu se mai întâmplase niciodată de când există înregistrări: a trecut de o sută de dolari pe baril, atingând un record de circa 102 dolari pe 17 august și depășind 107 dolari la începutul lui septembrie. Pe o piață normală, echilibrată, marja asta stă între 20 și 40 de dolari.
Faptul acesta, singur, schimbă complet tabloul. Așa cum a spus limpede RBN Energy, lumea „nu se confruntă cu o penurie gravă de țiței în sensul clasic” — se chinuie să rafineze destul țiței pentru a obține distilate medii. Rafinăriile merg la turație maximă, cu un grad de utilizare de peste 97%, și tot nu fac față; golesc rezervoarele ca să acopere diferența. Iar rezervoarele sunt aproape goale. Stocurile americane de distilate au încheiat luna august la cel mai scăzut nivel din 1951 încoace — nu e o greșeală de tipar, 1951 — și aproape de minimele sezoniere ale ultimilor treizeci de ani. În trimestrul al doilea, capacitatea mondială de rafinare era cu circa 5,1 milioane de barili pe zi sub cea din aceeași perioadă a anului trecut. E o criză a rafinării așezată peste un deceniu de rafinării închise și de investiții amânate. O criză structurală, globală, iar cea mai mare parte a ei nu are nicio legătură nici cu Vladimir Putin, nici cu Volodimir Zelenski.
De ce „în principal Rusia, nu Iranul” contrazice dovezile
Trei elemente, luate împreună, demontează acest clasament.
Întâi, cronologia. Campania ucraineană de lovituri asupra rafinăriilor rusești nu e ceva nou; durează de mai bine de un an. Dacă ea ar fi fost principalul motor al prețului, motorina ar fi urcat în ritmul atacurilor. Nu s-a întâmplat așa. Marja de rafinare a motorinei a explodat la niveluri istorice exact în săptămânile de după ce Statele Unite și Israelul au intrat în război cu Iranul, iar strâmtoarea Ormuz — pe unde trece aproximativ o cincime din petrolul și produsele petroliere ale lumii — a fost blocată. Țițeiul spune aceeași poveste chiar în intervalul de timp invocat de Trump: Brentul a urcat de la circa 67 de dolari în ianuarie la 117 dolari în aprilie, după primele lovituri asupra Iranului, a coborât puțin peste 80 de dolari în timpul armistițiului și a urcat din nou spre 108 dolari odată cu reluarea luptelor în această toamnă. Prețul se mișcă după războiul cu Iranul, etapă cu etapă. Nu după dronele Kievului.
Al doilea, natura șocului. Blocarea strâmtorii Ormuz e un șoc dublu, spre deosebire de loviturile date în Rusia: limitează și fluxul de țiței către rafinăriile din aval, și volumul uriaș de produse rafinate pe care rafinăriile din Golf le exportă ele însele către restul lumii. Dacă adăugăm atacul cu drone care a scos temporar din funcțiune conducta est-vest a Arabiei Saudite — exact conducta construită ca să ocolească strâmtoarea Ormuz —, rezultă că în centrul presiunii stă Orientul Mijlociu, nu Rusia.
Analiștii din rafinare au ajuns la același verdict: marjele record ale produselor reflectă o penurie acută de ofertă și pierderea unei părți din producția rafinăriilor, în timp ce prețul țițeiului s-a mai temperat față de vârfurile din timpul războiului, chiar dacă motorina a rămas sus. Factorul declanșator e perturbarea geopolitică, iar perturbarea care cântărește cel mai greu se petrece în Golful Persic.
Al treilea, prețul american în mod specific. Statele Unite nu cumpără motorină rusească și n-o mai fac de ani buni, așa că prețul de 6 dolari la o stație de alimentare pentru camioane din Miami nu înseamnă că nu mai ajung acolo barili rusești — ei oricum nu ajungeau. La pompele americane ajung caracterul global și fungibil al pieței, plus o serie de costuri interne pe care Trump nu le-a pomenit, între care aproximativ 15 dolari pe baril pentru respectarea normelor privind combustibilii regenerabili, incluși direct în preț. Până și amploarea pierderilor provocate rafinăriilor rusești e disputată: Kievul susține că a scos din funcțiune 42,7% din capacitatea de rafinare a Rusiei; Reuters estima în primăvară că e vorba de circa 17%. Când cel care dă vina pe o penurie alege cea mai generoasă cifră disponibilă, merită reținut.
De ce răspunsul greșit e unul convenabil
Încerc să nu citesc gânduri, așa că rămân la stimulente, care sunt destul de la vedere. Trump se apropie de alegerile de la jumătatea mandatului, din noiembrie, iar prețurile la combustibil au devenit o povară limpede pentru partidul său. Criza energetică se datorează, mai mult decât oricărui alt lucru, unui război cu Iranul pe care el l-a pornit și l-a escaladat. „În principal Rusia, nu Iranul” are o funcție precisă: mută vina de pe războiul lui pe al altcuiva și îi dă o pârghie ca să-l preseze pe Zelenski să oprească loviturile aeriene — lucru pe care, în mai puțin de o zi, a și susținut că l-a obținut, anunțând un armistițiu reciproc pe ținte energetice, pe care Kievul l-a descris mai prudent drept o propunere. Merită spus, fără a face din asta mai mult decât e, că propriile lui participații din energie s-au apreciat pe măsură ce războiul cu Iranul a zguduit piața petrolului. Povestea îi convine pe toate planurile deodată. Asta n-o face falsă. Dovezile o fac falsă. Dar explică de ce o ierarhie atât de neverosimilă a fost afirmată cu atâta siguranță.
Limitele onestității
Două precizări, fiindcă versiunea cea mai puternică a argumentului lui Trump merită un răspuns, nu o caricatură.
Analiza rafinării îi dă, de fapt, puțină dreptate. Fiindcă e mai degrabă o criză a capacității de distilare decât una a țițeiului, opririle din rafinării cântăresc acum neobișnuit de mult, iar cele din Rusia se numără printre ele. Pe o piață atât de strânsă, cu rezervoarele atât de goale, până și un factor secundar mișcă prețul mai mult decât ar face-o într-un an normal — așa că loviturile fac, la margine, mai mult rău decât sugerează ponderea lor brută în capacitatea mondială. Oprirea lor și ridicarea interdicției rusești la export chiar ar ajuta. E un argument real și tocmai el e motivul pentru care afirmația e înșelătoare, nu pur și simplu inventată.
Numai că „ar ajuta la margine” e cu totul altceva decât „provocată în principal de”, iar distanța dintre cele două e exact distanța dintre analiză și manipulare. O prezentare corectă pune pe primul loc deficitul structural de distilate, pe al doilea războiul din Iran și strâmtoarea Ormuz — factorul declanșator acut care a împins în criză o piață deja fragilă —, iar pe al treilea opririle din rafinăriile rusești: reale, agravante, dar nu motorul crizei. Trump a luat al treilea element și l-a numit primul, iar pe al doilea l-a scos cu totul din discuție, deși tocmai acesta e cel care îi servește interesele.
Nu greșește când spune că rafinăriile sunt miezul poveștii. Greșește însă în privința rafinăriilor și a războiului despre care e vorba. Iar războiul pe care l-a omis e cel care îi servește interesele.