Marco Rubio a urcat pe dealul unde atenienii își votau războaiele și le-a spus europenilor că dorm în papuci. Cei care conduc Europa promit de un an că sunt dispuși să se trezească, dar fără America lui Trump. Problema ar fi că deocamdată și ceasul deșteptător este cumpărat tot de peste ocean, scrie jurnalistul Adrian Onciu pe https://adrianonciu.substack.com, preluat de Romanian Global News.

Miercuri seara, cu Partenonul în spate, secretarul de stat american a vorbit aproape o jumătate de oră despre un Occident care a ajuns să se rușineze de el însuși. ”Credem că Europa se poate trezi din lungul ei somn și poate reaprinde focul aprins aici în urmă cu milenii”, a spus el, după ce constatase că deciziile noastre s-au mutat, an de an, la birocrații globale aflate departe de orice control. Invitația era politicoasă, iar condiția limpede. Fiecare națiune stăpână la ea acasă, toate în aceeași alianță.

Europa a răspuns înainte ca Rubio să apese pe rană. Luna trecută, la Strasbourg, Ursula von der Leyen le-a spus eurodeputaților că ”în fragilitatea rece a lumii de azi, doar Europa le poate oferi europenilor suveranitate adevărată”. În februarie, la München, Friedrich Merz constatase că ”între Europa și Statele Unite s-a deschis o prăpastie, un șanț adânc”. Cuvântul este același pe ambele maluri, adresa diferă. Rubio scoate suveranitatea de la Bruxelles și o duce înapoi în capitalele europene. Von der Leyen o adună din capitale și o depune la Bruxelles, într-o viitoare federație.

Până aici au fost discursuri. De aici încolo intervin facturile.

Aproape șase din zece arme importate de europenii din NATO în ultimii cinci ani au venit din Statele Unite, arată institutul SIPRI de la Stockholm, iar coșul de cumpărături a crescut între timp de aproape două ori și jumătate. Două treimi din gazul lichefiat care intră anul acesta în Europa provin din America, după calculele analiștilor de la IEEFA. Și este, în medie, cel mai scump gaz de pe piață. Din zece euro plătiți pe continent pentru găzduirea datelor pe internet, șapte ajung la Amazon, Microsoft și Google.

Un apărător al Bruxelles-ului va spune că tocmai de aceea se cere suveranitate, ca să scăpăm de asemenea legături. Contractele noi cu Statele Unite spun altceva. Prin acordul încheiat de von der Leyen la clubul de golf al lui Trump din Scoția și ratificat la începutul verii, Uniunea s-a angajat să cumpere energie americană de 750 de miliarde de dolari până în 2028. În discursul de la Strasbourg despre suveranitate, șefa Comisiei a anunțat și primul lot de rachete americane Patriot antamat de UE pentru apărarea Ucrainei. Legătura transatlantică se strânge cu fiecare semnătură. Unii ”suveraniști europeni” ar putea pretinde că sunt cumpărături de avarie, până își ridică Europa fabricile. Numai că un avion F-35 ne leagă de SUA pentru o generație, iar la gaz nu există nicio fabrică de ridicat, doar un robinet de schimbat cu altul.

Cancelarul Merz a rostit la München o frază de o ipocrizie rară. ”Nimeni nu ne-a silit să ajungem în dependența excesivă de Statele Unite în care ne-am aflat în ultima vreme.” Vorbește în cunoștință de cauză, după patru ani petrecuți în fruntea consiliului de supraveghere al BlackRock Germania, filiala celui mai mare administrator de bani din lume, firmă cât se poate de americană

Mai intervine și calendarul. Institutul de studii de securitate al Uniunii, adică propriul ei birou de analiză, notează că echilibristica europeană s-ar putea sprijini pe presupunerea că alegerile americane de luna viitoare vor schimba comportamentul Washingtonului. Tot la München, guvernatorul democrat Gavin Newsom îi liniștea pe europeni că Trump pleacă în trei ani. Bruxelles-ul vrea, de fapt, o altă Americă. Aia progresistă din epoca Biden, cu fiul lui Soros la butoane.

Europa se poate trezi, Rubio are dreptate aici. O trezire adevărată ar însemna arme făcute acasă, energie produsă acasă și decizii care rămân aceleași oricine ar câștiga în America. Doar că Bruxelles-ul se poartă altfel, ca un om care rezistă până pleacă Trump și speră să-și reia apoi vechea viață, cu același gaz, aceleași rachete și un președinte mai amabil. Asta se cheamă a apăsa pe butonul de amânare.

Mai dormim puțin, până la următoarele alegeri americane.