Cu banii din taxele și impozitele noastre, puterea permanentă, aproape neschimbabilă, a birocrației neo-marxist UEropene, nu doar că și-a cumpărat aplauzele: s-a impus prin hegemonie culturală, scrie europarlamentarul AUR, profesorul Gheorghe Piperea, preluat de Romanian Global News.

Nu prin lovitură de stat.
Preluarea pe nesimțite a unor competențe și atribuții care nu îi erau alocate prin Tratatele fondatoare, cu fiecare criză care s-a sudat de la alta, pozând în salvator contra a tot felul de dușmani inventați sau băgați în scenariu, a permis Comisiei Europene să devină un guvern supra-național, cu puteri și bugete enorme, fără ca lumea să protesteze. De fapt, cumpărând aplauze (sau practicând astroturfing) cu miliarde din bani publici, Comisia Europeană chiar a primit aplauze pentru Green Deal, politica sanitară din plandemie sau implicarea pe față în războiul din Ucraina – toate trei exemple de uriaș și grav eșec geopolitic.
Nu prin federalizare pe față.
Comisia Europeană plătește ONG – uri selectate de pe liste scurte (conduse, de regulă, de ex – birocrați de rang înalt, corupți, ca belgianul Guy Verhofstadt) pentru a sădi treptat ideea unui supra-stat UEropean, condus centralist – sovietic de la Bruxelles, printr-o elită auto-mandatată, opusă ideii de reprezentare democratică și suveranitate a poporului.
Cum funcționează hegemonia culturală?
Ceea ce se preia și capturează treptat nu e puterea: sunt instituțiile. Suprastructura statală. Școlile, universitățile, mass media, cultura.
Priviți declarația acelui userist care zicea că ei nu pleacă de la putere “nici stropiți cu apă fiartă” în această cheie. Priviți în aceeași cheie pretenția PSD, impusă guvernului Luca Niculescu, de a înlocui toate sinecurile ocupate de useriști cu pesediști.
Odată ce deții cultural un stat, deții emoțional o națiune.
De pe această poziție, decizi ceea ce este de gândit și simțit.
Valorile tale devin valorile comunității, care se impun inclusiv prin sancționarea dizidenței.
Opiniile anti-sistem devin conținut ilegal sau dăunător.
Scutul “democratic” european ține captivi indivizi aduși la nivelul de păpuși emoționale, programabile după emoțiile livrate în colivia digitală de păpușarii sistemului. Unii dintre ei stau la rang de cinste ca idioți utili ai sistemului, căci aplaudă gratis “binefacerile” și “siguranța” sistemului.
Așadar, hegemonia culturală este influențarea lentă și pe termen lung a valorilor, limbajului și limitelor dezbaterii publice prin capturarea instituțiilor care formează elitele și opinia publică.

• Universitățile formează profesorii, jurnaliștii, funcționarii și liderii de mâine → ce se predă acolo devine „cunoaștere legitimă”.
• Media (și mai nou platformele digitale) selectează ce subiecte sunt vizibile, cum sunt încadrate și cine are drept de cuvânt.
• Cultura (arte, literatură, film, muzică, divertisment) normalizează anumite atitudini și stigmatizează altele, făcând unele idei să pară „de bun-simț” și altele ridicole sau periculoase.
  Când aceste spații sunt dominate de o anumită viziune, ele definesc fereastra Overton – intervalul de idei considerate „decente”, deși în mod natural ar fi considerate absurde sau criminale (de exemplu, normalizarea pedofiliei sau a consumului de droguri ori războiul continuu, sustenabil). Ideile din afara acestei viziuni oficiale, impuse de la centrul birocratic, devin greu de exprimat public fără costuri sociale (pierdere de carieră, ostracizare etc.).
  Ideea este strâns legată de conceptul lui Antonio Gramsci de hegemonie culturală (controlul societății civile, nu doar al statului) și de strategia „marșului lung prin instituții” popularizată de stânga nouă occidentală în anii 1960–1970. În locul revoluției violente clasice, s-a preferat infiltrarea și transformarea progresivă a universităților, redacțiilor, fundațiilor culturale și industriilor de divertisment. Filmografia de la Hollywood a avut un rol crucial.
  În locul științei, s-au preferat ideologia și miturile create în jurul unei adolescente din Suedia, fără carte, dar susținută de întreg establishmentul neo-marxist, personaj care, azi, este la protestele din Franța, unde se afișează steaguri cu secera și ciocanul și tablouri cu Lenin.
  Hegemonia culturală a neo-marxismului explică de ce, în multe societăți occidentale, anumite poziții (despre familie, sex, identitate, istorie națională, economie etc.) au devenit greu de susținut în spațiul public academic și mediatic, chiar dacă rămân majoritare sau larg împărtășite în populație.
  Am ajuns, după 60 de ani de dominație a stângii culturale, să ne fie teamă de a gândi și de a ne exprima liber, căci puterea reală este la cei ce controlează ceea ce se poate spune și gândi.
  Acesta nu este progres. Este regres.
  Este mai grav decât alunecarea înapoi, în feudalismul timpuriu.
  Este întoarcerea în peșteră, unde omul confunda realitatea cu luminile și umbrele de pe pereții peșterii.