Noi, cei de astăzi, nu suntem obișnuiți cu gândul că am putea fi nevoiți să reconstruim din temelii lumea în care trăim, lumea care ne-a devenit atât de familiară și pe care am ajuns să o considerăm aproape de la sine înțeleasă.
„După căderea Imperiului Roman, părți întinse ale Europei au fost nevoite să-și reconstruiască lumea. A fost un proces îndelungat, dar, în cele din urmă, au reușit remarcabil de bine.
După Revoluția Americană, coloniile care tocmai își câștigaseră independența au trebuit să-și construiască o lume nouă, cu propriile instituții și reguli. Au făcut-o printr-un proces dificil, adesea brutal, dar cu un succes considerabil.
După Al Doilea Război Mondial, Europa Occidentală a avut șansa de a-și reconstrui lumea din temelii. Și a făcut-o extraordinar de bine.
Noi, cei de astăzi, nu suntem obișnuiți cu gândul că am putea fi nevoiți să reconstruim lumea în care trăim, lumea care ne-a devenit atât de familiară și pe care am ajuns să o considerăm de la sine înțeleasă.
Și totuși, devine din ce în ce mai clar că apariția inteligenței artificiale avansate ne va pune tocmai în această situație: vom fi nevoiți să ne reconstruim propria lume.
Mulți sunt îngroziți de această perspectivă. Alții sunt profund pesimiști. Sarcina pare aproape imposibilă. Cum ar putea fi reașezate și integrate toate piesele acestui imens puzzle tehnologic, intelectual, economic, social și cultural? Cine poate explica în mod convingător cum ar urma să se desfășoare o asemenea reconstrucție, fără să ne provoace teamă sau să ne descurajeze?
Și totuși, omenirea a mai trecut prin asemenea procese. De multe ori.
Nu întotdeauna cu succes, desigur. După Primul Război Mondial, Europa s-a confruntat din nou cu necesitatea de a-și reconstrui lumea, dar rezultatul a fost, în multe privințe, o ordine mai rea decât cea pe care încerca să o înlocuiască.
Cu toate acestea, dacă privim istoria în ansamblu, marile procese de reconstrucție a lumii au avut, în medie, rezultate pozitive. Omenirea a demonstrat în repetate rânduri că poate crea noi instituții, noi forme de organizare și noi moduri de a trăi împreună, chiar și după transformări care păreau să facă imposibilă revenirea la o ordine funcțională.
Așadar, ne vom reconstrui lumea încă o dată. Sau poate considerați că, de data aceasta, pur și simplu nu mai suntem capabili să o facem?
În orice caz, ceea ce urmează va fi cu siguranță extraordinar de interesant de urmărit. Vom avea privilegiul de a fi martorii unei transformări istorice cu totul remarcabile, poate una dintre cele mai importante din întreaga experiență a umanității.”
ASADAR:
Acestea sunt cuvintele lui Tyler Cowen— una dintre cele mai influente figuri intelectuale și, în același timp, unul dintre artizanii axelor de gândire care leagă lumea deciziei politice și a reflecției asupra guvernanței și politicilor publice din Washington, DC, de Silicon Valley si lumea marilor experimente si frontiere tehnologice de acolo.

În același timp, el este directorul centrului de cercetare cu care sunt asociat de peste 20 de ani în Washington, DC, unde am avut, în toți acești ani, privilegiul de a fi un martor modest al evoluțiilor spectaculoase de la frontiera dintre gândirea socială, filozofică, politică, economică și tehnologică, care definesc acum dinamica începutului de secol XXI.
Nicolae Titulescu, cred — sau, dacă nu el, atunci unul dintre membrii echipei sale de la Londra, cel mai probabil Brutus Coste — spunea că a fi, în anii ’20, în misiune diplomatică la Londra era ca și cum te-ai fi aflat pe puntea superioară, a unui imens transatlantic, de unde puteai vedea cel mai bine cum se conturau orizonturile către care se îndrepta nava. Și de unde ai putea să-i avertizezi din timp pe cei de acasă cu privire la ce va să vină.
Aceasta este senzația pe care am avut-o în toți acești ani și motivul pentru care nu am dat si nu aș da niciodată poziția unică de la Mercatus Center pentru nimic altceva.
Din această poziție am încercat — și încerc în continuare — să fac cunoscut în lumea mea de origine, lumea românească cu care mă identific, ce se întâmplă astăzi și, mai ales, cum se văd lucrurile în perspectiva zilei de mâine dintr-o astfel de poziție.
Privind aceste evoluții, gândul meu a fost de fiecare dată, când am notat, aflat sau observat o nouă escaladare a acestor transformări de natură intelectuală și tehnologică, următorul:
CARE SUNT IMPLICAȚIILE PENTRU ROMÂNIA?
Pentru proiectul statal național? Pentru societatea românească? Pentru modul de guvernanță? Pentru capacitatea acestei țări de a naviga, de a supraviețui și poate chiar de a înflori în secolul XXI?
Pentru ca, să nu ne amăgim: în acest moment România se află în fața unei provocări de magnitudine istorică fără precedent. Sarcina istorică este de a se reinventa din nou, de a-și reinventa lumea în noile circumstanțe ale acestui secol.
ACEASTA NU ESTE DOAR O SARCINĂ PRIORITARĂ. ESTE O PROBLEMĂ DE FACTURĂ EXISTENȚIALĂ.
Altfel spus, aici nu este vorba de priorități obișnuite, ci de insasi supraviețuirea istorică a acestui stat-națiune și popor. Ori își reinventează lumea și se reinventează pentru secolul XXI, ori probabilitatea de a se stinge și disipa în istorie, în mai puțin de trei generații, devine scenariul cel mai plauzibil.
România însă are o istorie foarte specială, pentru că România, ca proiect modern, s-a aflat — folosind terminologia de mai sus a lui Cowen — într-o continuă campanie de reconstrucție a propriei lumi, în toti acesti ultimi 200 de ani.
Fie că a fost vorba de pașoptiști, de România Regatului antebelic, de România Mare, de România comunistă, de România tranziției și a cuplării la civilizația transatlantică, România are o experiență formidabilă în a se reinventa și a-și reinventa lumea.
Privită din această perspectivă, impresia pe care mi-am format-o personal cu privire la acest proiect național și istoric și la acest popor contrastează radical cu linia ideologică, intelectuală și propagandistică ce lucrează sistematic, de decenii bune, la subminarea conștiinței de sine, a încrederii de sine și a identității acestui proiect și a acestei societăți.
Admirația și respectul meu față de România și românitate derivă dintr-o perspectivă critică și analitică, profesională, asupra modului în care acest popor și elitele sale au știut, de fiecare dată, să-și reinventeze lumea și să se reașeze în noile circumstanțe ale veacului și ale momentului istoric respectiv.
PE SCURT:
România modernă nu este povestea unei societăți incapabile să se schimbe. Este, în foarte mare măsură, povestea unei societăți care a fost nevoită să se reinventeze mereu. Iar aceasta schimbă fundamental perspectiva asupra provocării actuale.
Iar pentru noi azi, aici si acum, întrebarea este simplă: Mai avem noi, ca popor, ca națiune și ca sistem politic organizat în jurul unui stat național, capacitatea de a ne reinventa propria lume românească pentru secolul XXI? Sau este ceva care ne depășește și, prin urmare, externalizăm către alții și alte centre de decizie, organizate pe alte principii decât cele ale societății și statului național român, această sarcină?