Proteste masive anti-război în Israel pe fondul intensificării conflictului cu Iranul
Pe 5-6 noiembrie 2026, ora 9:30 în Aula Academiei Române are loc conferința „𝐎𝐩𝐞𝐫𝐚 𝐥𝐮𝐢 𝐄𝐥𝐢𝐚𝐝𝐞 𝐜𝐚 𝐩𝐮𝐧𝐜𝐭 𝐝𝐞 𝐩𝐨𝐫𝐧𝐢𝐫𝐞”, transmite Romanian Global News.
Conferința își propune să ofere o imagine sintetică și interdisciplinară a moștenirii lui Mircea Eliade în cele două domenii ale activității sale, istoria religiilor și literatura română. Tema aleasă deschide perspectiva unor abordări multiple privind influențele științifice și literare ale operei lui Mircea Eliade, originalitatea studiilor sale de istorie a religiilor, profilul său de scriitor, memorialist și publicist, dar și actualitatea metodei comparatiste în analiza fenomenelor religioase.
Manifestarea se adresează cercetătorilor, profesorilor, doctoranzilor, dar și publicului larg.
𝐏𝐚𝐫𝐭𝐢𝐜𝐢𝐩𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐥𝐢𝐛𝐞𝐫𝐚̆, 𝐟𝐚̆𝐫𝐚̆ 𝐢̂𝐧𝐬𝐜𝐫𝐢𝐞𝐫𝐞 𝐩𝐫𝐞𝐚𝐥𝐚𝐛𝐢𝐥𝐚̆.
Comunicările din prima zi a conferinței vor fi prezentate în engleză și franceză, iar cele din a doua zi, în română și engleză.
Lucrările primei zile a conferinței vor fi transmise integral pe canalul de 𝐘𝐨𝐮𝐓𝐮𝐛𝐞 al Academiei Române: https://www.youtube.com/@academiaromana8832/streams. Cea de-a doua zi a conferinței va putea fi urmărită pe platforma
𝐙𝐎𝐎𝐌.
Programul conferinței este disponibil pe site-ul Academiei Române, la adresa: https://acad.ro/…/2026/55_ConferintaEliade_program.pdf