Dacă auzi o poveste urâtă despre mine, să știi că a existat o vreme când am fost bun și cu acei oameni, dar asta nu îți vor spune.”
Zilele trecute am avut o discuție amicală cu un general al Armatei române. Discuție între doi români. La final, am fost catalogat rapid, după noul dicționar: putinist, pro-rus, antiromân, dușman al statului, scrie COMANDOR (REZ.) ȘTEFAN POPA citat de https://www.activenews.ro și preluat de Romanian Global News.

Motivul?
Îndrăznesc să am o opinie. Îndrăznesc să pomenesc de Dumnezeu, într-o lume care mi s-a explicat că este, oficial, atee.
Trăim în democrație sau doar ne prefacem? Avem dreptul la opinie sau avem doar dreptul la opinia aprobată?
Este evident pentru orice om care mai iese din casă și nu trăiește doar din comunicate, că ne-am pricopsit cu ceea ce însuși Traian Băsescu numea un sistem mafiot. Un sistem politic totalitar, cu față democratică, care a reușit performanța de a pune mâna pe toate instituțiile statului.
Și atunci, întrebarea care rămâne este simplă și grea ca o piatră de mormânt: De ce tac generalii?
Tac pentru că gradele au devenit mai grele decât răspunderea. Un general care tace când țara pe care a jurat să o apere este vândută pe bucăți, când economia este praf, când tinerii fug, nu mai este general. Este un funcționar bine plătit, cu pensie specială, care așteaptă cuminte următorul consiliu de administrație.
Nu eu denigrez Armata. Cum aș putea? Armata mea sunt cei de la Mărășești, cei din munți, bunicii în opinci. Eu denigrez tăcerea. Denigrez transformarea jurământului față de Patrie și Popor într-un jurământ de loialitate față de sistem, față de partid, față de culoarul care trebuie.
Am fost etichetat putinist. E ștampila de serviciu a Securității 2.0. Nu mai avem dușmani de clasă, avem putiniști.
Dacă critici hoția, ești putinist. Dacă întrebi de ce se închid școli și spitale, ești putinist. Dacă spui „Doamne ajută!”, ești habotnic și putinist. Dacă vorbești de credință, de naem, de pământ, de patrie ești pro-rus. E metoda perfectă să nu mai răspunzi la întrebare, ci să desființezi omul care întreabă.
Mi s-a spus că omenirea e atee. Poate omenirea lor de birou, de cocktail și de granturi europene. Omenirea mea nu e atee. Omenirea mea își face cruce când trece pe lângă o biserică, își botează copiii și își îngroapă morții cu preot. Au scos icoanele din școli, dar se miră că nu mai există respect.
Democrația lor este simplă: ai voie să spui orice, cu condiția să spui exact ca ei. Ai voie să înjuri Biserica, familia, satul românesc, pe Eminescu, dar să nu te atingi de Sistem.
De ce tac generalii? Din frică.
Frică să nu piardă stelele, funcția, pensia. Frică să nu deranjeze ambasada. Dar un general care tace de frică nu va fi niciodată un erou. Va fi doar o notă de subsol în istoria unei țări care a fost furată în timp ce el stătea în poziție de drepți.
Camarazii tăi generale, militari în rezervă, cei care te-au ajutat să devii general sunt de douăzeci de ani umiliți și batjocoriți. Uniforma nu te face nemuritor, domnule general. Te face responsabil. În fața lui Dumnezeu și în fața Neamului. Și va veni ziua când un nepot vă va întreba: „Bunicule, tu unde erai când se întâmplau toate astea?”
Ce-i veți răspunde?
Eu, unul, nu mai tac.
Comandor (r) Ștefan Popa
Un român care încă mai crede în jurământ