Proteste masive anti-război în Israel pe fondul intensificării conflictului cu Iranul
Există momente în politică în care un adversar îți face un serviciu mai mare decît zece echipe de campanie. Iar ceea ce s-a întîmplat în această seară la conferința de presă a lui Nicușor Dan riscă să fie unul dintre aceste momente, se arată într-o analiză a jurnalistului Bogdan Tiberiu Iacob de pe https://inpolitics.ro, preluat de Romanian Global News.
Președintele României și-a propus să explice de ce AUR nu trebuie să ajungă la guvernare, dar a reușit ceva ce George Simion ar fi putut să obțină cu multă trudă: să aducă partidul în centrul întregii dezbateri politice naționale și să-l prezinte, indirect, drept principala forță de opoziție din România, spunînd, chiar, textual, că e ”un partid de 40%.”
Nu știm dacă a fost o strategie deliberată sau doar o consecință nefericită a modului în care președintele și-a construit discursul. Dar efectul de imagine este greu de ignorat. Într-o conferință anunțată cu o săptămînă înainte, cea mai lungă din istoria președinției, cu 2 ore și 40 de minute, pregătită în jurul unor teme precise și care s-a dorit o amplă explicație a crizei politice, Nicușor Dan a ales să acorde din debut AUR un spațiu și o importanță cu totul neobișnuite, aproape șocante. Practic, din cele patru mari auto-întrebări la care și-a propus să răspundă, două au fost dedicate explicit partidului lui George Simion, iar o a treia a fost construită în jurul pericolului alegerilor anticipate, adică al unei eventuale ascensiuni electorale a aceluiași partid.
Așadar, într-o conferință prezidențială care ar fi trebuit să explice cum a ajuns România într-o situație financiară atît de complicată și ce urmează să facă noua guvernare, personajul principal a devenit AUR. Nu PSD, partidul fără de care actuala majoritate nu poate funcționa. Nu PNL, formațiunea care a condus guvernarea. Nu USR, care se revendică drept principalul reprezentant al reformismului politic. Nici măcar președintele însuși, deși întreaga conferință părea concepută pentru a-și justifica propriile decizii din timpul crizei.
AUR a primit însă un adevărat tratament prezidențial de primă clasă. I s-au analizat programul economic, raportarea la investitorii străini, relațiile cu Statele Unite, NATO, Franța, UE și Moldova. Președintele a explicat ce s-ar întîmpla cu ratingul de țară, cu dobînzile, cu investițiile și cu securitatea României dacă partidul ar ajunge la guvernare, recurgînd chiar la fake newsuri grosolane, conform cărora agențiile de rating ar fi scris explicit în rapoartele lor de țară că prezența AUR la guvernare ar duce la retrogradarea la junk. Mai lipsea să-i facă și un bilanț al activității parlamentare, eventual cu notă și ștampilă de la Cotroceni.
Numai că, în politică, există o regulă simplă: nu contează doar ce spui despre adversar, ci și cît de mult vorbești despre el. Iar cînd președintele țării își consumă o parte atît de importantă a unei intervenții publice pentru a explica de ce un partid nu trebuie să ajungă la putere, acel partid primește automat o recunoaștere politică pe care nu i-o poate oferi niciun comunicat de presă.
Nicușor Dan a ridicat AUR la rangul de adversar principal al întregului sistem de putere
Pentru George Simion, lucrurile pot fi chiar mai simple decît par. Nici nu mai trebuie să explice de ce AUR contează. Poate arăta înregistrarea conferinței și să le spună simpatizanților: uitați-vă cît de mult se preocupă președintele României de noi! În loc să vorbească despre problemele țării, despre responsabilitățile celor care au guvernat și despre soluțiile pentru ieșirea din criză, președintele ne-a dedicat o bună parte din discursul său.
Și aici apare un alt paradox. Nicușor Dan a încercat să separe simpatizanții AUR de conducerea partidului, declarînd că are toată simpatia pentru oamenii care îl votează și că înțelege motivele revoltei lor împotriva statului. A povestit chiar despre propriile proteste, procese și dezamăgiri în relația cu instituțiile statului. Cu alte cuvinte, a recunoscut că nemulțumirea care alimentează ascensiunea AUR are cauze reale.
Este o recunoaștere politică deloc neglijabilă. Pentru că acești oameni nu au apărut din senin, după o ședință de partid la București. Sunt cetățeni care au acumulat frustrări, au văzut promisiuni încălcate, instituții incapabile și o clasă politică preocupată mai degrabă de supraviețuirea propriilor rețele decît de problemele lor. Iar cînd președintele admite că nemulțumirile sunt justificate, dar le explică oamenilor că partidul pe care îl susțin nu este bun de guvernare, nu înseamnă neapărat că îi convinge să-și schimbe opțiunea. Uneori, efectul poate fi exact invers.
Mai există un aspect interesant: președintele a făcut o adevărată demonstrație de popularizare a mesajelor AUR despre Bruxelles. A reprodus expresii auristo-georgiste precum „conducerea degenerată de la Bruxelles”, „Idiocrația de la Bruxelles”, „Comisari sovietici” și „Dictatura în Europa impusă de Ursula și de Macron”, pentru a arăta cît de nocivă este retorica partidului în relația cu partenerii europeni. Numai că aceste mesaje, oricît de dure și controversate ar fi, au deja un public receptiv în România. Există tot mai mulți oameni care privesc critic deciziile CE, politicile de la Bruxelles și tendința unor lideri europeni de a trata statele membre ca pe niște elevi chemați permanent la tablă. Nu toți sunt votanți AUR, dar mulți pot rezona cu asemenea formulări.
Iar Nicușor Dan le-a oferit o expunere extraordinară. Le-a repetat de la tribuna prezidențială, le-a introdus într-o dezbatere națională și le-a asociat direct cu partidul care le promovează. Intenția era să le compromită. Efectul ar putea fi să le facă și mai cunoscute. Este ca și cum ai încerca să stingi un foc explicîndu-le tuturor unde se găsește benzina.
Dar poate cea mai mare problemă a conferinței se află în capitolul financiar. Președintele a prezentat o imagine extrem de gravă a situației României conduse în 2026 de nea Ilie Sărăcie: venituri bugetare de 730 de miliarde de lei, cheltuieli de 860 de miliarde, un deficit estimat la 150 de miliarde (gafă de calcul nepermisă unui matematician!!) și dobînzi de 60 de miliarde de lei pentru datoria acumulată. A avertizat asupra riscului retrogradării ratingului de țară, a creșterii costurilor de finanțare, a retragerii unor investitori și chiar a unei eventuale intervenții a FMI.
Sunt cifre și avertismente care ar trebui să dea fiori oricărui contribuabil. Dar, dincolo de demonstrația economică, apare o întrebare pe care președintele a evitat-o: cine a adus România în această situație?
Cu siguranță nu AUR, care nu a condus guvernul și nu a administrat bugetul țării. Responsabilitatea trebuie căutată în rîndul partidelor care au guvernat și au gestionat finanțele publice. Iar guvernarea Bolojan și formațiunile care au susținut-o nu pot fi scoase din această ecuație. Președintele a prezentat dezastrul financiar ca pe un argument împotriva venirii AUR la putere, dar nu a dedicat aceeași energie explicării responsabilităților celor care au produs dezechilibrele. Or, pentru un alegător nemulțumit, demonstrația poate avea un efect neașteptat: dacă țara este într-o asemenea situație după guvernarea partidelor care se revendică din zona proeuropeană, de ce ar trebui acestea să primească în continuare încrederea publicului?
Nicușor Dan a vrut să spună că România nu-și mai permite experimente politice. Dar alegătorul poate răspunde că nici nu-și mai permite să continue la nesfîrșit cu aceiași administratori ai eșecului. Nici partidele din actuala zonă de putere nu au ieșit prea bine din această conferință. PNL și USR au primit o explicație prezidențială destul de usturătoare despre limitele lor parlamentare, iar UDMR nici nu apare în mesajul prezidențial. Președintele le-a transmis că nu au suficiente voturi pentru a guverna singure, că niciun șef de stat nu poate inventa diferența dintre 30% și 50% și că, indiferent de declarațiile lor publice, nu pot evita dialogul cu PSD.
Mai mult, a amintit că lideri din aceste partide îi solicitau în privat să discute tot cu PSD, deși în spațiul public cultivau imaginea unei lupte eroice împotriva social-democraților. Foarte interesant!
A fost o lovitură politică destul de directă. PNL și USR au fost prezentate ca formațiuni care au pretenții mai mari decît le permite aritmetica parlamentară, iar PSD a fost confirmat drept partenerul fără de care actuala guvernare nu poate funcționa. În tot acest timp, AUR a rămas în centrul atenției. Partidul pe care președintele vrea să-l țină departe de guvernare a beneficiat de cea mai consistentă promovare din întreaga conferință. PNL și USR au fost puse la punct, PSD a fost declarat indispensabil, iar AUR a fost transformat în marele adversar al sistemului politic ”pro-european”.
Rămîne întrebarea dacă toate acestea au fost întîmplătoare
Greu de crezut că un discurs pregătit pentru o conferință anunțată cu o săptămînă înainte, structurat în jurul a patru întrebări și construit cu asemenea detalii, a fost improvizat în ultimul moment. Proporția acordată fiecărei teme, succesiunea argumentelor și alegerea exemplelor au fost, cel mai probabil, atent pregătite. Nu avem însă dovezi clare că scopul urmărit a fost promovarea electorală a AUR, în numele unor interese încă neîntrezărite.
Putem lua în calcul mai multe explicații. Nicușor Dan poate considera că AUR este adversarul ideal pentru a coagula în jurul său partidele care susțin actuala orientare politică. Poate încerca să transforme confruntarea dintre pro-europeni și AUR în principala axă a politicii românești, lăsînd în plan secund conflictele dintre PSD, PNL și USR. Sau poate că a fost atît de preocupat să-și justifice deciziile din timpul crizei, încît nu a observat efectul electoral al propriului discurs.
În toate aceste variante există însă un numitor comun: AUR poate deveni beneficiarul unei strategii pe care nu a construit-o el însuși, ci alții. Pentru că, dacă președintele României vorbește despre AUR ca despre singurul partid capabil să provoace o asemenea schimbare de traiectorie a țării, alegătorul poate ajunge să-l perceapă drept singura alternativă politică reală la actuala putere. Nu neapărat pentru că este convins de programul partidului, ci pentru că vede că întregul discurs al establishmentului se organizează în jurul lui.
Iar aceasta este o veste excelentă pentru George Simion.
Poate că Nicușor Dan a vrut să tragă un semnal de alarmă. Poate chiar a vrut să pună AUR la colț și să-i avertizeze pe români asupra riscurilor unei eventuale guvernări. Dar, după aproape o seară întreagă în care a vorbit despre pericolul AUR, președintele riscă să fi obținut exact contrariul: să-i fi oferit partidului o statură politică mai mare, o vizibilitate națională suplimentară și confirmarea că este principalul adversar al actualei puteri.
Intenționat sau nu, în această seară Nicușor Dan a fost un mare promotor al AUR. A încercat să-i explice României de ce partidul lui George Simion nu trebuie să ajungă la guvernare, dar a avut grijă să-i amintească întregii țări, timp de ore întregi, cît de important a devenit acest partid.
Iar dacă George Simion ar fi avut de ales între o conferință în care să vorbească singur despre AUR și una în care președintele României să vorbească despre AUR în locul lui, probabil că ar fi ales-o chiar și el pe a doua.
Uneori, cea mai eficientă campanie electorală este cea făcută de adversarul care vrea musai să te îngroape. Iar în seara aceasta, la Cotroceni, AUR a primit una gratis, precum alții primeau sarmale, pe vremea cînd Nicușor era ”omul providențial”