Democratia, statul de drept si libertatile fundamentale sunt valori primordiale in care credem si pe care le promovam. Se scrie si se argumenteaza tot mai insistent, mai ales de catre elita politica si intelectuala de stanga, ca “iliberalismul” este o amenitare la adresa democratiei si drepturilor fundamentale se arata într-o analiză a Alianței Familiilor din România, preluată de Romanian Global News.

 

Aceasi tema apare des si in Romania. Subiectul “iliberalismului” este vast si deseori mentionat in mass media Romaniei. Cind se vorbeste despre “iliberalism” conotatiile sunt mereu negative iar eticheta “iliberalism” e de obicei aplicata cetatenilor, miscarilor, ori grupurile sociale si politice care dezagreeaza cu politica elitei politice a Europei. In plus, in mass media romana se difuzeaza un termen aditional, acela al “statului paralel”. Termenii acestia sunt in general folositi in contextul aceluasi comentariu ori narativ si atit de des incit ne intrebam, de o vreme, daca cei care folosesc acesti termeni inteleg cind, cum si unde au aparut, ce, de fapt inseamna ei, dar mai ales daca publicul ii intelege si poate sa discearna intelesul lor. Ne-am gandit deci ca ar fi potrivit, avind in vedere haosul politic si terminologic cu care Europa se confrunta si pe care mass media il promoveaza, sa discutam acest subiect, sa incercam sa il explicam pe intelesul tuturor, si sa vedem daca si cum el e legat de valorile pe care noi le promovam.

Ce e iliberalismul?

Nu se stie cert cine si cind a desemnat pentru prima data termenul de “iliberalism”, si nici o definitie exacta a lui nu exista. In general, insa, “iliberalism” denota o nemultumire generala a cetatenilor democratiilor, nu cu democratia ca sistem politic, ci cu felul in care democratia este practicata de cei ajunsi la putere. Cetatenii de rind se intreaba daca voturile lor mai au vreun rost, daca ei ca si cetateni mai conteaza, daca opiniile ori pozitiile lor sunt luate in considerare de factorii politici si fortele decizionale, ori daca agenda si obiectivele cetatenilor de rind sunt cit de cit luate in serios de cei pe care tot la citiva ani ei ii propulseaza in parlament ori in functia executiva suprema a tarii. In timp, intelectualii si politologii au depistat neumultumirile cetatenilor si au cautat sa le explice in jurnale de specialitate ori carti. Unul dintre primii autori care a examinat si explicat “iliberlaimsul” a fost Fareed Zakaria, autor al cartii, publicate in 2007, The Future of Freedom: Illiberal Democracy at Home and Abroad (“Viitorul libertatii: democratia iliberala la nivel national si international”) In 2016 Jason Brennan a publicat Against Democracy (“Importiva democratiei”) si, tot in 2016, influentul editorial The Problem with our Government is Democracy (“Problema cu guvernul nostru este democratia”) in Washington Post. Iar unul din cele mai influente comentarii recente privind iliberalismul a fost publicat in ianuarie 2017 de William Galston “The Growing Threat of Illiberal Democracy” (“Amenintarea crescinda a democratiei iliberale”) in Wall Street Journal.

O tema comuna acestor comentarii si carti este ca amenintarea principala la adresa democratiei este democratia insasi. In sensul ca cetatenilor li se permite sa voteze dar voteaza gresit, punind in functii si acordind legitimitate unor grupuri, partide, ori personalitati politice care, in opinia elitei intelectuale, sunt o presupusa amenintare pentru democratie. Democratiile in care, in opinia elitei intelectuale, ajung la putere, prin votul cetatenilor, miscari, partide, ori personalitati de acest gen, sunt numite “illiberal democracies” sau “democratii iliberale”. Aproape in unison, comentatorii care discuta subiectul depling faptul ca “maselor le lipseste intelepciunea” ori “discernamintul electoral.” De exemplu, in ianuarie 2017 Galston afirma ca “the most urgent threat to liberal democracy is not autocracy; it is illiberal democracy” (“amenintarea imediata pentru democratia liberala nu e autocratia; este democratia iliberala”) [Articol: https://www.wsj.com/articles/the-growing-threat-of-illiberal-democracy-1483488245]

Iliberalismul in Uniunea Europeana

Votul britanicilor pentru iesirea din Uniunea Europeana din iunie 2016 a socat Europa iar discutiile privind iliberalismul european s-au intetit. Votul lor, insa, a marcat inceputul unei avalanse. Dupa aproape doi ani, Uniunea Europeana se confrunta cu un haos politic si o instaliblitate politica fara precedent in ani de pace. De obicei Europa a cunoscut instablitate politica ca urmare a unor evenimente majore, de exemplu razboaie ori crize economice. Zguduirea si dislocarea politicii traditionale in Europa se vad peste tot. Din cind in cind bursa valorilor scade drastic cu pina la 2 sau 3 % din valoare intr-o singura zi, iar expertii dezbat daca ne confruntam cu un colaps al bursei ori o corectie. Comparatia aceasta se potriveste politici europene actuale deoarece evenimentele politice din ultimii ani ne fac sa ne intrebam daca ne confruntam cu un colaps al politicii si democratiei traditionale ori cu o corectie a modului presupus distorsionat in care democratia e pacticata pe continentul nostru.

Aceste nedumeriri sunt cu totul de inteles daca consideram ceea ce se petrece in jurul nostru. Acum un an pentru prima data in istoria Republicii Franceze, a fost ales un presedinte care nu apartine nici unui partid politic. Asta denota, cel putin in opinia celor ingrijorati de iliberalism, ca democratia fondata pe partide politice si alternarea armonioasa, organizata si ordonata a partidelor politice la putere e pe cale de disparitie. Democratia bazata pe partide politice e in pericol si in Marea Britanie unde cetatenii sunt nemultumiti de ambele partide politice. Brexitul a catapultat Marea Britanie intr-un haos politic care a costat politic conservatorii mai mult ca laburistii. Atit de mult, de fapt, incit the Tories (conservatorii) cunosc o hemoragie de membrii fara precedent. Se estimeaza ca in prezent partidul conservator britanic nu are mai mult de 70.000 de membri. De fapt, conservatorii au si incetat sa mai publice numarul membrilor partidului.

Situatia e la fel de precara in Germania unde partidele traditionale au suferit esecuri decisive in alegerile din septembrie. Ramine de vazut daca esecurile sunt reversibile ori ireversibile. Pentru moment, insa, ele par ireversibile. Se exemplu, conservatorii germani au primit cel mai scazut procent de voturi din perioada post-belica si socialistii la fel. Disperata, Merkel a facut alianta cu stanga politica sa impiedice un partid de dreapta (Alternativa pentru Germania) sa ajunga la guvernare. Cu adevarat bizar. Dar e si mai bizar ca, in ciuda acestor manevre politice, declinul lui Merkel continua, la fel ca si declinul socialistilor germani. Conform sondajelor de opinie din februarie socialistii germani se afla la 16% in sondajele de opinie, cu 4% mai jos ca in septembrie 2017, in timp ce Alternativa pentru Germania a crescut in sondajele de opinie la 16%, cu aproape 4% mai mult ca in septembrie 2017. Germania, de fapt, e un caz cu totul deosebit pentru ca, pentru prima data in istoria miscarii politice conservatoare din Germania conservatorii germani se afla in mijlocul unui veritabil razboi civil. Conservatorii germani se decimeaza reciproc. [Detalii: https://www.spiegel.de/international/germany/germany-angela-merkel-s-conservatives-divided-and-discordant-a-1199626.html] Tot mai multe personalitati proeminente conservatoare germane se pronunta impotriva lui Merkle, iar unii impotriva avortului si a deciziei ei de a legaliza casatoriile homosexuale in Germania. De fapt, doar saptamina trecuta, conservatorii din Bavaria, cei mai influenti din miscarea conservatoare germana, au abandonat un caz demarat de ei in instanta pentru anularea casatoriilor homosexule in Germania. Motivatia lor a avut de a face cu pozitiile Bisericii Catolice privind casatoria, un subiect care ramine sa fie examinat alta data.

In Austria partidele politice inca sunt relevante, dar stanga pierde si e pe cale de disparitie. Iar ecologistii nici macar nu au reusit sa obtina voturile necesare pentru a intra in parlament. In Ungaria vecina socialistii au devenit un partid practic irelevant, avind nu mai mult de 8-9% in sondajele de opinie. Cehia a ales si ea un presedinte conservator. In alegerile de la inceputul lunii, italienii au respins si ei partidele politice, punind in parlament miscari politice si cetatenesti care minimalizeaza rolul partidelor politice. In opinia unei jurnaliste italiane, Alessandra Bochi, voturile italienilor conving ca identitatea nationala italiana, traditia si religia sunt pilonii pe care ei vor sa-si cladeasca viitorul. Acesta, zice ea, a fost mesajul pe care cetatenii Italiei l-au transmis clasei politice la recentele alegeri. In propriile ei cuvinte, “identity, tradition, and religion have new prominence in Italy after the recent election”. (“Identitatea, traditia si religia cunosc o proeminenta noua in Italia in urma alegerilor”) Noile partide si miscari care au intrat in parlament sunt critice la adresa Uniunii Europene, se distanteaza de Macron si viziunea lui, si insista ca identitatea italiana sa nu fie subminata de Uniunea Europeana. Unii dintre proaspetii alesi parlamentari discuta chiar necesitatea reducerii avortului, demnitatea si dreptul la viata al copiilor nenascuti, si fortificarea familiei naturale ca fundament al unei Italii suverane. [Articol: https://www.firstthings.com/web-exclusives/2018/03/italys-rebellion] In Spania se observa o situatia similara unde in virful sondajelor de opinie nu se afla nici un partid politic traditional ci miscarea politica Ciudadanos.

Prabusirea mesianismului european

Colapsul politicienilor mesianici europeni e si el evident. Inainte de Brexit, Uniunea Europeana era condusa nu de cetateni, nici de statele membre, ci de troika constituita din Merkel, Cameron si Hollande. Acesti trei strategizau directia Uniunii Europene si politicile unionale iar restul tarilor membre accedau. Brexitul, insa, a pus capat carierei politice a lui Cameron iar Macron a pus capat carierei politice a lui Hollande si partidelor politice traditionale franceze. Merkel a mai dainuit pentru o vreme, dupa alegerile din septembrie comentatorii fiind confidenti ca axa Merkel-Macron, ori Paris – Berlin, va izbavi Europa de populism si iliberalism. Dar nu a fost sa fie. Merkel a devenit aproape in intregime irelevanta politic la ea acasa, iar “viziunea” lui Macron se evaporeaza rapid. Nu se mai vorbeste despre un tango Merkel-Macron. Steaua lui Macron pare sa apuna iar presa occidentala i-i numeste “viziunea” drept “creativitate destructiva”. Macron cauta sa-si extinda influenta in alte tari pivot din Uniunea Europeana dar fara succes. Miscarile si partidele politice din Italia nu-l iau in seama, si in februarie Parlamentul European i-a respins sugestia listelor transnationale la alegerile europarlamentare din 2019 pentru a umple locurile europarlamentarilor britanici. La fel, sugestia lui de a se desemna un ministru europan al finantelor a fost respinsa de Bruxelles. In plus, Olanda si Austria deja au atentionat Uniunea Europeana ca nu vor accepta o eventuala platforma “Merkel-Macron” pentru restructurarea Uniunii Europene daca ele nu vor fi consultate in prealabil.

Toate aceste convulsii politice europene dau de inteles ca cetatenii Uniunii Europene sunt nemultumiti. Nu cu democratia in sine ci cu modul in care partidele politice, politicienii si elita politica europeana practica democratia. E de la sine de inteles ca problemele cu care se confrunta cetatenii Uniunii Europene astazi nu au fost cauzate de ei ci de clasa politica, in special Merkel. Cind Merkel a pronunat faimoasa fraza “putem” (“we can”) in 2015, granitele Uniunii Europene au fost practic deschise migratiei musulmane la o scara fara precedent. Fraza aceasta a afectat fiecare tara din Uniunea Europeana si a declansat o reactie de nemultumire in rindurile cetatenilor Europei. Politicienii, in cazul acesta, Merkel, fac gafe, iar tarile membre si cetatenii lor sunt solicitati, in numele “solidaritatii unionale”, sa le corecteze. Gafa lui Merkel, insa, nu poate fi trecuta cu vederea. E usor de observat ca in ultimii 100 de ani totdeauna cind Germania a intervenit in mod masiv in problemele Europei a cauzat dezastru si haos. In primul razboi mondial Germania a destablizat Europa si a dus la instaurarea unui regim comunist in Rusia. A cauzat cea mai mare distrugere materiala a Europei cunoscuta pina atunci. In al doilea razboi mondial Germania a distrus din nou Europa, de la un capat la altul, si a facilitat expansiunea comunismului in Europa de Est. A cauzat cea mai mare distrugere materiala a Europei cunoscuta Europei pina atunci. Si cu toate acestea pina in 1965 Germania a devenit cea mai bogata si productiva tara din Europa. In 2015 Germania a intervenit din nou dar la fel de negindit cauzind consecinte similare si drastice. Si cu toate acestea Merkel insista ca Germania trebuie sa ramina varful de lance care decide soarta si viitorul continentului. Natural, Estul Europei nu face parte din ecuatia aceasta decizionala.

Ungaria si Polonia

Ungaria a fost prima tara care a inteles si atentionat Uniunea Europeana ca in afara Germaniei, Marii Britanii si Frantei, tarile mici ale Uniunii Europene nu sunt incluse in ecuatiile decizionale. De exemplu, nimeni nu discuta astazi “viziunea lui Orban” ori a Poloniei privind Europa, dar discuta “viziunea lui Macron”, cu toate ca presedintele francez nici macar nu a implinit un an in functie si cu toate ca el e un iliberal par excellence. De fapt, l-am putea numi pe Macron the poster child of illiberalism, adica exemplarul cel mai representativ al iliberalismului si polulismului european. Dar pentru ca iliberalismul lui graviteaza spre Bruxelles nu invers, iliberalismul lui e vazut ca ceva pozitiv.

In timp, vocii Ungariei i s-a alaturat Polonia, iar recent Italia. Comentariile occidentale la adresa Ungariei si Poloniei au fost multe si in marea lor majoritate acuzatorii si sarcastice. E la moda ca aceste tari sa fie etichetate “democratii iliberale” ori “regimuri autoritare”. Un articol recent care critica aspru Ungaria si Polinia e cel publicat in decembrie de le Monde Diplomatique, “What’s the matter with eastern Europe”?(“Care e problema cu Europa de Est?”). [Articolul: https://mondediplo.com/openpage/what-s-the-matter-with-eastern-europe]

Autorul numeste pe liderii politici ai Poloniei si Ungariei “bufoni” si “lideri iliberali” (“illiberal leaders”) care au transformat aceste tari in “state iliberale”, atacind presa libera, subminind judiciarul, fiind in aliante cu partide si miscari de extrema dreapta, intolerante, anti-imigratie, si in relatii stranse cu Administratia Trump. Dar acuzatiile acestea denigratoare sunt aplicate si cetatenilor de rind ai Europei de Est. Cu exceptia Romaniei, autorul eticheteaza pe toate celelalte state din Europa de Est ca fiind inclinate spre autoritarianism si fascism. Daca polonezii incercuiesc granitele tarii intr-un lant de rugaciune, sunt numiti fanatici religiosi, anti-msulmani si anti-imigratie. Tinerii Croatiei care au manifestat in strada cu steagul american si portretul lui Trump sunt numiti fascisti. Ungaria e numita o Mecca a extremismului de dreapta. Si etichaterea continua de la tara la tara. Remediul, in opinia autorului, este o Uniune Europeana care va inceta sa mai favorizeze tarile bogate si magnatii Uniunii Europeane. (“Unless the EU manages to transform its economic policies in a way that stops favoring rich countries and wealthy individuals, however, it’s likely to prove incapable of stemming the tide of reaction”.) (“Daca Uniunea Europeana nu isi va restructura politicile economice pentru a opri favorizarea tarilor si indivizilor bogati, va fi incapabila de a stopa valul reactiei”) Este un remediu cu care suntem in mare parte de acord. Dar o astfel de schimbare presupune ceva aproate imposibil de realizat. E greu de vazut cum Germania, Franta, Olanda si tarile scandinave ar permite acces in “clubul decizional”, pe picior de egalitate, celorlalte state membre si in special tarilor din Estul Europei.

Romania si elita politica

In opinia noastra, elita politica si intelectuala a Romaniei si a Uniunii Europene trebuie sa se obisnuiasca cu democratia. Trebuie sa accepte democratia si deciziile cetatenilor, fie ele bune ori rele, fara a-i demoniza. Daca cetatenii fac decizii gresite, ei poarta consecintele. E diferit insa cind elita face decizii eronate si impune povara rectificarii lor pe cetatenii tarii asa cum se face in prezent la nivel national si unional. Romania nu are nevoie de mai multa elita politica ori partide politice ci de mai multa democratie. De mai mult acces al cetatenilor la directionarea tarii. De mai mult acces ca ei sa-si hotareasca soarta. Pe scurt, daca “iliberalismul” e o provocare pentru democratie, rectificarea consta in mai multa democratie si acces la democratie. Mai multa implicare a cetatenilor in democratie.

Si aici, din nefericire, trebuie sa-l readucem in discutie pe dl Iohannis. Daca in Romania avem un exemplu clar de iliberalism, e dl Iohannis si eforturile lui pentru a impiedica tinerea referendumului pentru casatorie. Saptamina asta a afirmat, sarcastic, ca luna mai nu e o luna buna pentru tinerea referendumului: https://www.agerpres.ro/politica/2018/03/28/iohannis-nu-cred-ca-e-niciun-motiv-de-graba-in-organizarea-referendumului-pentru-familie–82166. Tot el a numit pe cei 3 650 000 de cetateni care din 2006 vor sa-si exercite drepturile constitutionale fanatici religiosi. Sugeram din nou, anul viitor cind vor avea loc alegerile prezidentiale, si in cazul ca dl Iohannis va candida, sa tinem in minte afirmatiile lui care continua sa fie iresponsabile si iliberale. Sa ne pronuntam ca poate luna cind vor avea loc alegerile nu e una potrivita pentru a-l vota.

AFR va recomenda: Subiectul iliberalismului si a nemultumirii cetatenilor cu modul in care alesii lor practica democratie e un subiect vast. Va recomandam un articol publicat ieri privind modul in care cetatenii statului american Maine au decis sa confrunte iresponsabilitatea parlamentarilor lor:https://www.politico.com/magazine/story/2018/03/27/paul-lepage-maine-governor-ranked-choice-voting-217715.

HRISTOS A INVIAT!

Multi dintre cititorii nostri sarbatoresc Invierea Mantuitorului duminica. Le uram tuturor un Paste Fericit si ii salutam cu crestinescul Hristos a Inviat!

ARTICOLUL 16 DIN DECLARATIA UNIVERSALA A DREPTURILOR OMULUI

Articolul 16 din Declaratia Universala a Drepturilor Omului afirma: “Cu incepere de la implinirea virstei legale, barbatul si femeia, fara nici o restrictie in ce priveste rasa, nationalitatea sau religia, au dreptul de a se casatori si de a intemeia o familie. … Familia constituie elementul natural si fundamental al societatii si are dreptul la ocrotire din partea societatii si a statului”. Familia romana isi cere drepturile. Aceste drepturi le pledam, le-am pledat din 2006 incoace, si vom continua sa le pledam. Sunt cele mai pretioase dintre drepturi dar si cele mai abuzate azi. Pretuiti-le!