Proteste masive anti-război în Israel pe fondul intensificării conflictului cu Iranul
La 31 martie 2016 marele poet român, Nichita Stănescu, a fost omagiat la Montreal. Inițiativa unei seri dedicate autorului „Elegiilor” îi aparține Consulului General al României la Montreal, Victor Socaciu.
Om de cultură, compozitor și textier recunoscut nu doar în România, ci și dincolo de hotarele sale, Victor Socaiu își utilizează cum se poate mai bine talentul și capacitatea de comunicare și în Canada, în calitatea sa de Consul General.
La 15 ianuarie 2016, la Consulat s-au întrunit, pentru prima oară, într-o ședință literară, membri ai comunității de limba română, lideri de asociații, scriitori și profesori universitari, pentru a-l omagia pe Mihai Eminescu.
La 31 martie a avut loc a doua ședință, dedicată lui Nichita Stănescu. Victor Socaciu, moderatorul ședinței, a adus la cunoștința celor adunați vestea bună ce se referă la un membru marcant al comunității române, profesorul de microbiologie, Vania Atudorei, membru și el al întrunirilor de la consulat, care a fost decorat de către Guvernatorul General al Canadei, Onorabilul David Johnston, cu Medalia de Aur pentru voluntrariat.
Asistența a primit cu aplauze noutatea, lucru firesc, Vania Atudorei fiind o personalitate respectată nu doar în comunitatea română din Montreal, dar și în Quebec, precum și în Canada, pentru implicarea sa în viața socială, culturală și științifică a societății.
Cei prezenți au ascultat cu emoție vocea lui Nichita Stănescu, recitând versuri proprii, au luat, rând pe rând cuvântul, evocând momente emoționante din viața poetului, citind din versurile sale, prezentând și câte un vers al unor autori români de valoare.
Printre cei prezenți a fost Șerban Popa care la cunoscut personal pe Nichita Stănescu și care a adus la cunplștința celor prezenți niște pagini mai puțin cunoscute din biografia Poetului.
Printre cei care au vorbit s-a remarcat Liuba Sârbu, Adrian Erbiceanu, Melania Rusu-Caragioiu, Carmen Doreal, Alex Cetățeanu, Maria Ionicescu, Ion Datcu și alții.
Dl Marius Fincă a prezentat o scurtă incursiuner în istorie, evocând aniversarea de 98 de ani de la Unirea Basarabiei cu România, sărbătorită cu câteva zile înainte.
Ala Mîndîcanu a venit cu un material interesant despre vizita lui Nichita Stănescu la Chișinău în 1976, descrisă cu mult talent de către literatul basarabean, Vlad Pohilă, într-un magnific eseu apărut la Flacăra TV. Dna a menționat și legătura de suflet pe care Nichita Stănescu a avut-o cu Grigore Vieru, cunoscut poet basarabean.
Profesorul Antoine Soare de la Université de Montréal, a ținut un discurs înflăcărat despre importanța lui Nichita Stănescu pentru literatura universală.
Serile literare se vor derula de acum încolo o dată la două luni și vor purta genericul „Pe-nserat la Consulat”.
In imagini: Victor Socaicu, Serban Popa, Ala Mîndîcanu, dr.prof. Antoine Soare
Corespondență de la Alina Mândru