Proteste masive anti-război în Israel pe fondul intensificării conflictului cu Iranul
Felicitări scriitorului Claudiu M. Florian, director adjunct al ICR Berlin, unul dintre cei 12 laureați ai Premiului European pentru Literatură, ediția din 2016.
Scriitorul românClaudiu M. Floriana fost desemnat marți, 5 aprilie, laureat al Premiului Uniunii Europene pentru literatură 2016. El a fost premiat pentru cartea„Vârstele jocului. Strada cetății”,publicată de editura Cartea Românească, în 2012
Comisarul europeanTibor Navracsics, responsabil pentru educație, cultură, tineret și sport, a declarat:”Îi felicit călduros pe laureații ediției 2016. Literatura și posibilitatea de a scrie în completă libertate ne permit să ne înțelegem reciproc și să conviețuim mai bine, lucruri caresunt mai importante acum ca oricând. Acesta este motivul pentru care vom continua să sprijinim traducerea, publicarea, vânzarea și lectura operelor literare străine.”
12 autori din întreaga Europăau primit, în acest an, Premiul UE pentru literatură. Alături de autorul român, lista îi include pe Christophe Van Gerrewey (Belgia), Tanja Stupar-Trifunović (Bosnia-Herțegovina), Antonis Georgiou (Cipru), Bjørn Rasmussen (Danemarca), Paavo Matsin (Estonia), Selja Ahava (Finlanda), Nenad Joldeski (FYROM), Benedict Wells (Germania), Gast Groeber (Luxemburg), Jasmin B. Frelih (Slovenia) și Jesús Carrasco (Spania).Premiile vor fi înmânate câștigătorilor în data de31 mai, la Bruxelles, de comisarul european Tibor Navracsics și de dna Silvia Costa, președintele comisiei pentru cultură și educație a Parlamentului European. Fiecare laureat va primi un premiu de5.000 de euroși va beneficia depromovare la târguriinternaționale de carte, cum ar fi Londra, Frankfurt și Paris.