Stimate domnule Gheorghe Florescu, ați scris și publicat în mai multe ediții, la Humanitas, începând cu 2008, o carte de mare succes și mult apreciată atât de cititorii obișnuiți, cât și de istorici, literați etc.

E vorba de o memorialistică recuperatorie a multor adevăruri bine ascunse din epoca așa-zisă comunistă, dar și numeroase amintiri plăcute, cu reală valoare social-istorică și culturală, legată de prieteniile dvs. cu mulți oameni de cultură: academicienii Alex. Rosetti, Nicolae Cajal, scriitorii Marin Preda, Nichita Stanescu, Mircea Sântimbreanu, Ion Băieșu, renumiții jurnaliști Nicolae Carandino, Leon Kalustian, prietenii Mariei Tănase, impresarul Gabi Mihăilescu și folcloristul Harry Brauner (a cules multe din cântecele ei), de asemenea la crème de la crème a teatrului: Alexandru Giugaru, Toma Caragiu, Cornel Coman, Emanoil Petruț, Amza Pellea, Ștefan și Rodica Tapalagă, Coca Andronescu, Vasilica Tastaman, Mișu Fotino, Emil Botta, Aurel Giurumia, Victor Renegiuc, Carmen Stănescu, Mariana Mihuț, Ion Finteșteanu, Sebastian Papaiani, Tanți Cocea și mulți alții. Relatați-ne ce ecouri deosebite a avut volumul, ce noi simpatii și prietenii v-au atras?

Într-adevăr, cartea mea a stârnit interesul multor oameni, atât români (din țară, dar și din diaspora), cît și străini care cunosc destul de bine limba română. Până în acest moment, s-au vîndut peste 60 000 de exemplare, multe ajungând în Germania, Statele Unite, Franța, chiar și Australia, peste tot unde se află români care au simțit că trebuie să părăsească țara din multe dintre motivele pe care le-am prezentat pe larg în memoriile mele. Cartea, nominalizată la mai multe premii literare, a fost citită de familii întregi, apoi împrumutată prietenilor sau făcută cadou. După estimările mele, cred că am, probabil, cîteva sute de mii de cititori.

Cînd am scris-o, nu m-am gîndit nici o clipă că ar putea interesa atîta lume.

Fiica mea, Vali Florescu, este scenaristă și m-am gîndit să-i pun la dispoziție niște informații pe care nu le cunoștea despre viața din perioada în care am trăit, considerînd că trebuie să spună cineva adevărul așa cum a fost. Nici cu mine nu am fost, în relatările mele, mai tolerant decît cu ceilalți.

Nu e greu de imaginat, căaceastă carte mi-a schimbat, efectiv, viața. Am devenit o persoană cunoscută și ca autorul ei, nu doar ca fost cafegiu, însă marea supriză a fost ecoul extraordinar în rîndul tinerilor, care mi-au mulțumit că am scris-o, pentru că, în fine, au reușit ca din lectura ei să înțeleagă ce a fost exact comunismul și, în primul rînd, comunismul românesc. Își auzeau mereu părinții plângîndu-li-se de una sau de alta, însă abia acum au înțeles tabloul general și detaliat al epocii.

Altă urmare a “Confesiunilor” a fost că tot mai mulți oameni au îndrăznit să își scrie și să își publice amintirile, acoperind astfel niște lacune din trecutul nostru recent. Și mulți tineri, animați de sfaturile pe care le dau în carte, au găsit curajul de a-și face un viitor în domeniul cafelei de calitate, care trăiește, acum, o veritabilă renaștere în România.

Adevărul, e știut, deranjează întotdeauna nefiind scutiți nici prietenii – așa se decantează cei adevărați. Ați avut surprise neplăcute?

În general, mulți au fost încîntați să se regăsească în cartea mea, ba chiar unii mi-au reproșat că ei nu apar. E adevărat, am mai spus, în vederea publicării, a trebuit să reducem numărul de pagini de la circa 800 la 500, maximum de pagini considerat de editură drept un proiect fezabil comercial.

De dușmani ce să mai vorbim – ați avut, cumva, neplăceri?

Cîțiva dintre foștii lucrători în Securitate mi-au bătut obrazul că am oferit atâtea detalii despre ei sau colegii lor, însă paradoxul este că majoritatea s-au bucurat să vadă că sînt prezentați drept puterea din umbră (uneori malefică, ce-i drept, dar tot putere) a fostului regim, acest lucru validîndu-le probabil propria părere despre sine. În primele luni, pînă cînd opinia publică s-a raliat zdrobitor la conținutul cărții, am primit și cîteva amenințări cu moartea pentru îndrăzneala mea.

Cine sunt cei care – în familie, printre prieteni, profesori – v-au fost mentori ai înaltului simț al valorilor umane: corectitudine, iubirea aproapelui, respectul profund al clienților, dragostea pentru cultură și reprezentanții ei, ce răzbat din fiecare rând al volumului.

Mentorii mei au fost în primul rînd părinții, apoi comercianții evrei, greci, armeni și olteni, ba chiar și un chinez care avea un butic cu dulciuri. Acesta era mereu cu zîmbetul pe buze, era un adevarat negustor.

Trebuie însă să amintesc aici două personalități care și-au pus amprenta asupra mea: cafegiul armean Avedis Carabelaian, care m-a învățat cu generozitate totul despre arta prăjirii cafelei și crearea unei relații corecte și plăcute cu clienții și academicianul Alexandru Rosetti, cel care a insistat să pun pe hîrtie ceea ce trăiam, promițîndu-mi că, dacă scriu o carte, domnia sa va scrie prefața și o va publica. Nu pot să nu amintesc și de ceea ce am învățat de la marii noștri actori, pe care am avut bucuria de a-i avea adeseori aproape. Arta actorului mi-a fost de multe ori de folos, în împrejurări dramatice. (va urma)

Interviu realizat de © Eugen Cojocaru – martie 2016 și pus la dispoziție Romanian Global News cu amabilitate