Proteste masive anti-război în Israel pe fondul intensificării conflictului cu Iranul
Autoritățile locale din Cărpineni, raionul Hâncești, vor primi un ajutor financiar de 30 de mii de euro din partea localității Miroslava din județul Iași, România, pentru a moderniza stadionul din sat. Consiliul local din Miroslava a votat unanim propunerea de alocare a banilor pentru frații de peste Prut, scrie www.ziarulnational.md, preluat de Romanian Global News.
Reprezentanții celor două localități au avut anterior o întâlnire în cadrul căreia au discutat despre posibilitatea finanțării unor proiecte de infrastructură la Cărpineni și în final au optat pentru modernizarea stadionului.
Costul total al proiectul ar fi de peste 60 de mii de euro, iar partea românâ va aloca jumătate din sumă. Potrivit unei hotărâri a Guvernului României, suma maximă pe care o pot oferi consiliile locale pentru a sprijini satele înfrățite din R. Moldova este de 30 de mii de euro.
„Urmează ca decizia Consiliului local Miroslava să fie transmisă Ministerului Afacerilor Externe pentru a aproba acest acord de finanțare, sau vom demara o procedură de achiziții după alegerile locale din România, pentru a beneficia de finanțare directă”, a declarat pentru Ziarul NAȚIONAL primarul satului Cărpineni, Ion Cărpineanu.
În localitate există un stadion amenajat în anii ’60, dar în prezent a rămas doar terenul cu buruieni. Elementele de infrastructură necesare pentru activitățile sportive, cum ar fi piste de alergare, tribune, vestiar în cădirea administrativă au fost distruse.