Proteste masive anti-război în Israel pe fondul intensificării conflictului cu Iranul
În această toamnă masacrul de la Fântâna Albă, din 1 aprile 1941, în care mii de români au fost masacrați de soldații Moscovei, vor ajunge să fie cunocute și de publicul italian prin expoziția organizată în Lombardia de Asociația pentru Cultul Eroilor “Regina Maria” condusă de istoricul Marca Baratto, transmite Romanian Global News.
Sunt aceleași planșe fotografice care, în luna aprilie a acesui an, au fost expuse, pentru prima dată, la Parlamentul Europei, la 75 de ani de la săngerosul masacru asupra populației românești rămasă, fără voie, și peste noapte, dincolo de o graniță străină.
“E o daorie morală să facem cunoscut publicului european evenimentele macabre car au avut loc acum 75 de ani și ce a însemnat un Pact Ribbentrop_molotov pentru o parte a Europei” a spus Marco Baratto în corespondența trimisă Romanian Global News.
Evenimentul va fi posibil grație sprijinului pe care l-a acordat și Asociația orizonturi Latine din Cremona.