Proteste masive anti-război în Israel pe fondul intensificării conflictului cu Iranul
În urma procedurii de înscriere și trimitere a documentației necesare pentru participarea în calitatea de delegat la Congresul Românilor de Pretutindeni, au fost primite și analizate până la data de 6 iunie a.c., 52 de dosare ale candidaţilor. Pe 7 iunie 2016 s-a dat publicității lista celor 46 de delegați admiși din 300 de locuri disponibile, ceea ce arată nivelul scăzut de interes pe care românii din afară îl manifestă pentru astfel de întruniri, transmite Romanian Global News.
Din cele 52 de dosare a fost validat un număr de 45 de dosare studiate și reanalizate ale celor care au întrunit condițiile necesare pentru a deveni delegați.
“Aflându-ne încă în perioada de primire a corespondentei din exterior și de acceptare în analiza a dosarelor depuse până în 31 mai a.c. inclusiv, la toate aceste date, prezentate până în acest moment și până la soluționarea definitivă a contestaţiilor, menţionăm faptul că după terminarea conferinței de presă, pe adresa Palatului Parlamentului, a fost primit cu întârziere (expediat totuși în perioada corectă anunțată) prin corespondenţă poştală un dosar al dnei. Corina Mihaela Gălăţanu din Republica Italiană, dosar analizat și care se adaugă la cele 45 deja anunțate, altfel încât, în momentul de față, avem un număr de 46 de delegați la Congresul Românilor de Pretutindeni” se arată în comunicatul de presă al organizatorului principal, Camera Deputataților.
Un Congres făcut în pripă care prin metodologia de participare a ținut departe de participare organizațiile reprezentative ale comunităților istorice din jurul frontierelor și Balcani. Reprezentarea românilor din Basarabia fiind una de tot râsul.
Organizații importante ale românilor de pe continentul american dar și din Australia, Noua Zeeleandă și Europa nu sunt reprezentate confirmând nereprezentativitatea unui asemmenea demers.
Lipsa de experiență a celor care au făcut selecția face ca pe lista « congresmenilor » să găsim colaboratori apropiați ai securității sârbe, dar nu numai, infractori intrați în conflict cu legea chiar pe teritoriul României, falsificatori de acte oficiale ale statului român, transmite corespondentul Romanian Global News din Voivodina.
Dacă luăm doar lista de Serbia, găsim acolo un infractor de talia lui Ion Magda, complice la delapidarea a circa 1 million de euro alături de un alt infractor cunoscut în Voivodina, Ion Cismaș, bani alocați de statul român organizației pe care aceștia o conduceau și mai apoi au încercat să o distrugă.
Magda este celebrul deputat care și-a falsificat diploma de studii superioare, pretinzând că ar fi absolvent al Academiei naționale de Educație și Sport din România. Ca urmare a investigațiilor presei și ale Comunității Românilor din Serbia s-a dovedit că acesta nu a terminat niciodată respectiva facultate.
Ion Magda, care mai nou se prezintă pe unde poate ca reprezentant al Gazprom în Serbia, este suspectat de multă vreme de românii din Voivodina că este un coplaborator apropiat al securității sârbe.
În zilele următoare va fi depusă la poliția Timiș și la Procuratură o sesizare pe numele lui Magda pentru fals și uz de fals și pentru deturnare de fonduri ale statului român. Poate cu ocazia venirii sale aici va fi puțin arestat și anchetat.
Un alt reprezentant de pe lista din Serbia, Bojko Stankovic, iși face veacul mai mult prin România fiind de mai multă vreme în atenția poliției române dar și a altor structuri specializate. Acesta este suspectat de legături cu serviciile secrete sârbe.
De mai multă vreme liderii românilor/vlahilor din Timoc atrag atenția autorităților din România că individul se prezintă ca reprezentant al românilor/vlahilor din Timoc încercând să străngă fonduri utilizate apoi în folos propriu.
Pentru toți “congresmenii” din Serbia există suspiciunea întemeiată că listele de semnături sunt false și au fost utilizate date ale listelor de partid din Serbia.
Alți doi “congresmeni” Dorinel Stan și Milan Miksa sunt foști activiști ai Partidului Democrat care a refuzat permanent să acorde drepturi românilor/vlahilor din Timoc și să retrocedeze comunității românești din Serbia propietățile confiscate de comuniști. După alegeri, partidul, văzând câte voturi au reușit să ia, s-a debarasat de ei.
Romanian Global News va reveni cu analiza “congresmenilor” de pe diverse spații, cerând publicarea de urgență a listelor de semnături pentru a se putea verifica veridicitatea acestora. Nepublicarea lor ar putea fi interpretată ca un abuz și va pune în situație dificilă pe cei care organizează Congresul.
Romanian Global News va publica și părerea liderilor și organizațiilor reprezentative ale românilor din jurul frontierelor și Balcani despre așa zisa reprezentare a lor la Congres.
Iată lista celor care vor reprezenta comunitățile românești la Congres:
Laura Daniela Hant, Republica Austria;
Gabriela Simona Bujdei, Republica Austria;
Dumitru Chihaia, Regatul Belgiei;
Dorin Fleşeriu, Regatul Belgiei;
Cornel Radu Loghin, Regatul Belgiei;
Ivo Filipov Georgiev, Republica Bulgaria;
Plamka Radoslavov, Republica Bulgaria;
Niculiţa Ghiţă, Republica Elenă;
Ana-Maria Cuciureanu, Republica Elenă;
Eugen Terteleac, Republica Italiană;
Claudia Zlatov, Republica Italiană;
Marius Caraman, Republica Italiană;
Vasile Pamparău, Republica Italiană;
Gheorghe Raica, Republica Italiană;
Ion Leontin Cojocea, Republica Italiană;
Marius Livanu, Republica Italiană;
Dănuţ Iacob, Republica Italiană;
Mioara Moraru, Republica Italiană;
Giani Catalin Huci, Republica Italiana;
Dorin Adrian Briciu, Republica Italiană;
Viorela Alina Chiriac, Republica Italiană;
Ştefan Stănăsel, Republica Italiană;
Dorin Constantin Coman, Republica Italiana;
Corina Mihaela Gălăţanu, Republica Italiană.
Carmen Copolovici, Statul Israel;
Ilie Sachter, Statul Israel;
Nikolay Plushkis, Republica Kîrgîză (Kazahstan);
Marius-Vasile Maroşan, Republica Irlanda;
Rares Mihai Nicula, Republica Irlanda;
Iulian Manta, Gheorghe Mirel Prisacaru, Regatul Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord;
Iuliu Joul Tommy Tomescu, Regatul Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord;
Alexandru Alexandru Ostafe, Regatul Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord;
Cristina Irimie, Regatul Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord;
Svetlana Captari, Republica Moldova;
Dorinel Stan, Republica Serbia;
Milan Miksa, Republica Serbia;
Ion Magda, Republica Serbia;
Bojko Stankovic, Republica Serbia;
Aleksander Savic, Republica Serbia;
Gabriel Manuel Ionete Păduraru, Regatul Spaniei;
Daniela-Ramona Ene, Regatul Spaniei;
Niculina Saroz, Regatul Spaniei;
Daniel Tecu, Regatul Spaniei;
Ion Sarega, Statele Unite ale Americii;
Iurie Levcic, Ucraina – Cernăuţi;
Comunicat de presă al Secretariatului Tehnic al Congres
ului Românilor de Pretutindeni.
https://www.cdep.ro/docs_comisii/diaspora/crp_delegati.pdf
Citiți și :
https://www.basarabeni.ro/print/articol/securitatea-sarba-incearca-sa–413/