Proteste masive anti-război în Israel pe fondul intensificării conflictului cu Iranul
Trimisul special AGERPRES, Gina Ștefan, transmite: Drama deportării, strămutării și arestării românilor din Bucovina de Nord,Ținutul Herței și Basarabia, constituie, și după 75 ani, o rană sângerândă pe trupul acestei comunități, greu încercate de-a lungul istoriei.
În satele românești din regiunea Cernăuți s-a plâns și se plânge mult. Sunt puține familii care să nu fi pierdut pe cineva drag în Gulagul sovietic sau care să nu aibă apropiați care au trăit ororile acelor vremuri. Aproape în fiecare localitate este ridicată o cruce, în memoria celor care au fost uciși, deportați, care au murit de foame sau frig și care au suferit chinuri de nedescris, pentru că erau români și gospodari.
Campania de deportări a început în noaptea de 13 spre 14 iunie 1941, când în teritoriile anexate de URSS, în urma Pactului Ribbentrop-Molotov, s-a declanșat represiunea bolșevică. Numai într-o singură noapte, mii de români — femei, copii, bătrâni — din regiunea Cernăuți au fost scoși din casele lor, urcați în vagoane de vite și duși în Siberia, de unde puțini s-au mai întors. Este primul val de deportări care a cuprins Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herței, cedate în 1940, peste 30 000 de persoane fiind ridicate în câteva ore și duse în Siberia sau la Cercul Polar de Nord.
Un astfel de destin tragic a avut și Anița Nandriș-Cudla, din satul Mahala, care a fost separată de soț și de mama bolnavă, pe care nu i-a mai revăzut vreodată și a fost deportată împreună cu cei trei copii ai ei și dusă undeva, în apropierea Cercului Polar. Timp de 20 ani, țăranca cu o voință de fier a supraviețuit regimului de înfometare, diverselor boli și muncii într-un mediu extrem de dur, unde și-a crescut cei trei copii și de unde s-a întors în anul 1961, când a continuat să trăiască o nouă perioadă de lipsuri și necazuri. Anița Nandriș, femeia cu doar trei clase primare, a scris povestea supraviețuirii sale, care a fost publicată în cartea de memorii intitulată “20 ani în Siberia. Amintiri din Viață” și care reprezintă una dintre cele mai importante mărturii scrise despre calvarul trăit de români în Gulagul sovietic.
Pentru a marca împlinirea a 75 de ani de la începerea campaniei de deportări, strămutări și arestări din Bucovina de Nord, Ținutul Herței și Basarabia, Institutul Cultural Român, prin Direcția “Românii din afara granițelor”, le-a oferit românilor din regiunea Cernăuți două reprezentații cu piesa “20 de ani în Siberia”, aflată în repertoriul Teatrului Național “I.L. Caragiale” din București, adaptare după cartea Aniței Nandriș.
Spectacolul, un monolog dramatic emoționant, interpretat de actrița Amalia Ciolan, a avut loc, sâmbătă seara, chiar în satul Mahala, al Aniței Nandriș, pe scena Casei de Cultură din localitate, situată aproape de monumentul care îi cinstește memoria și la câteva sute de metri de casa din care a fost ridicată femeia și cei trei băieți ai săi. Spectatorii prezenți în sală, unii dintre ei supraviețuitori ai acelor vremuri sau urmașii celor care au avut de suferit (mai bine de jumătate dintre săteni fiind atunci deportați), au fost foarte emoționați să retrăiască povestea destinului tragic al multora dintre rudele lor, reprezentat pe scenă de tragedia Aniței Nandriș și mulți dintre ei au plâns pe toată perioada reprezentației.
După spectacol, preotul Vasile Covalciuc și soția sa, Maria, nepoata Aniței, ne invită în casa din care femeia a fost ridicată, în urmă cu 75 de ani. Interiorul păstrează amintirea țărăncii simple, dar cu o credință nezdruncinată în Dumnezeu, iar nepoata sa își amintește că primul lucru pe care aceasta îl făcea dimineața era să se așeze în genunchi și să se roage. Urmașii săi ne spun că era o femeie bună, blândă, dar dârză și cu o voință de fier, care a ajutat-o să reziste timp de 25 de ani într-un univers al terorii, frigului și foamei.
Prezent la eveniment, consulul general al României la Cernăuți, Eleonora Moldovan, le spune celor prezenți că “Anița s-a întors acasă, într-un mod mai neobișnuit, așa cum se cuvine eroilor să vină acasă” și că astfel de proiecte culturale derulate de ICR au rolul de a trezi spiritual și identitar comunitatea românească.
“Toate delegațiile oficiale care vizitează localitatea Mahala se închină Aniței Nandriș. Nu e un monument, e un moment istoric Anița Nandriș, de aducere aminte a ceea ce a însemnat viața și istoria pentru comunitățile noastre. Să fim treji și să ne aducem aminte, să împărtășim și să-i învățăm pe copilașii noștri, tânara generație, pentru că uitarea este cel mai mare păcat al nostru”, a afirmat consulul Eleonora Moldovan.
A doua zi, la monumentul ridicat în memoria Aniței Nandriș, din centrul satului Mahala, s-a organizat un eveniment de comemorare și o slujbă de pomenire a celor care au avut de suferit în perioada bolșevică, iar printre cei prezenți s-au numărat și supraviețuitori ai acelor vremuri. Bustul Aniței Nandriș a fost ridicat cu sprijinul Consiliului județean Prahova, în anul 2012.
Aurora Bujeniță, de 80 ani, care a fost deportată cu familia ei pentru că tatăl său a reușit să treacă granița în România, le-a povestit celor prezenți la comemorare chinurile prin care a trecut în Siberia și a mărturisit că doar credința în Dumnezeu a ajutat-o să treacă peste acea perioadă.
Citiți întregul reportaj aici: https://www.agerpres.ro/social/2016/06/13/reportaj-deportarile-in-gulagul-sovietic-rani-inca-sangerande-pe-trupul-comunitatii-romanesti-din-regiunea-cernauti-11-05-40