Proteste masive anti-război în Israel pe fondul intensificării conflictului cu Iranul
Petrovicienii a căror Biserică Ortodoxă Română are Hramul Pogorârea Sfântului Duh, în perioada 17-19 iunie, au organizat mai multe manifestări prin care au sărbătorit nigeia satului, adică Rusaliile. Mai precis, pe lângă manifestările organizate de Biserică, ocazional Consiliul Comunităţii Locale a organizat mai multe reuniuni obşteşti, respectiv competiţii sportive, întâlniri de socializare. Iar, societăţile culturale din sat şi Asociaţia Femeilor ,,Mâini Harnice Bănăţene” đn frunte cu Minerva Ghilezan au organizat un bogat program cultural artistic la Căminul Cultural, în timp ce în curtea căminului s-a organizat tradiţionalul ,,JOC” care a devenit din nou o manifestare fără de care nu trece nici o sărbătoare.
La Rusalii, la Petrovăsâla, în Hora Mare, la care au participat membrii Societăţii Cultural-Artistice ,,Armonia” şi membrii Societăţii ,,Bunari” cărora li s-au alăturat şi mai mulţi sătenii astfel ca hora să fie cât mai mare şi mai frumoasă. Şi, a fost deosebit de măreţ ,,LA JOC”, odată ce s-au prins în horă mai mult de 70 de persoane.
A urmat apoi un bogat program cultural-artistic în cadrul căruia s-au prezentat cu dansuri populare şi oaspeţii din Guduriţa şi Omoljica cu jocuri. Grupul mai mic de dansatori ai Societăţii Cultural-Artistice ,,Armonia”, s-a prezentat cu jocuri din Banat. În faţa publicului, cu două cântece populare, a evoluat şi solista vocală Valentina Secheşan, care la Festivalul de Folclor al Copiilor de la Coştei a ocupat locul I. În continuare s-au prezentat membrii Ansamblului ,,Bunari” şi anume cu jocuri din ,,Pirotsko polje”. Membrii Societăţii ,,Armonia” au prezentat şi obiceiul ,,Sorocu” iar, solistul vocal din Stivi Miuţă din Sân Mihai a interpretat două cântece populare româneşti în timp ce Uglješa Dimitrijević a interpretat două cântece în limba sârbă.
Solistul instrumentist Igor Petković, care la Festivalul Copiilor de la Coştei a ocupat locul doi, la programul de Rusalii a interpretat cu brio o suită la acordeon iar, cu ,,Căluceriu” membrii Societăţii Cultural-Artistice ,,Armonia” au încununat bogatul program prezentat cu succes de tinerele Jovana Krkobabić şi Sofia Kišmarton.
De altfel, membrele Asociaţiei Femeilor ,,Mâini harnice bănăţene” care sunt cele mai merituoase pentru reluarea tradiţiei de a se juca ,,Hora Mare” la măreaţa sărbătoare a satului, de Rusalii, ca de obicei, de data aceasta împreună cu oaspetele membre ale asociaţiilor ,,Bunicuţele” din Uzdin şi ,,Etno Art” din Ovcea, au organizat preafrumoase expoziţii la care au expus nestematele din lăzile de zestre care se păzesc cu sfinâenie şi se prezintă doar de sărbători. Deosebit de mare interes au trezit şi preparatele culinare, pregătite de harnicile gospodine, prăjituri cu care s-au ospătat în special oaspeţii veniţi la sărbătoarea petrovicienilor.
Demn de menţionat că la reuşita programului cultural şi a întrecerilor sportive, au contribuit şi membrii Consiliul Comunităţii Locale în frunte cu Zoran Srdić care au depus eforturi ca zilele acestea să fie instalate reflectoare suplimentare la terenul de fotbal din Petrovăsâla pentru a se facilita desfăşurarea competiţiilor sportive şi în orele serii, în condiţii mai optime.
Cu prilejul sărbătorii satului, la Căminul Vânătorilor din Petrovasăla a fost organizată şi deja tradiţionala competiţie gastronomică ,,Pasuljiada” iar, juriul în frunte cu Vlasto Marić a decis că cea mai gustoasă fasole au preparat-o Marko Lukić şi membrii echipei ,,Lika”.
Comunitatea Locală a organizat şi Competiţia Bowling (boćanje), o variantă a jocului de popice practicat în Dalmaţia şi Krajina cu balote.
De asemenea, ,,Sportul minţii” a trezit şi de data aceasta mulţi iubitori ai jocului de şah fie că au fost suporteri sau şi-au încercat puterile cu jucătorii iscuşiţi, pentru ca în final cu toţii să fie mulţumiţi.
O corespondență de la Sofia Kišmarton şi Lucian Marina