Proteste masive anti-război în Israel pe fondul intensificării conflictului cu Iranul
Pe 23 iunie, la Tulcea, a avut loc deschiderea oficială Dobrojazz – cea de-a treia ediție a festivalului internațional de ethno-jazz.
Organizat de Fundația ParteR cu sprijinul Primăriei Municipiului Tulcea și al Consiliului Județean, evenimentul va anima orașul între 23 și 26 iunie, prin acorduri de muzică jazz mixate cu elemente de folclor. Pe lângă recitalurile propriu-zise ale muzicienilor invitați – Emil Bîzgă Quartet (Ro), Nicolas Simion Quartet (Ro/De), Jazzta Prasta Martin Lubenov Trio (Bg), Stéphane Tsapis Trio (Fr) – vor avea loc discuții și se vor proiecta filme care vor face o retrospectivă a traseului jazz-ului autohton.
Păstrând identitatea conceptului de ethno-jazz, festivalul are scopul de a face cunoscute propriile tradiții muzicale românești, dar și de a asimila diverse muzici tradiționale și influențe din teritoriul european. De asemenea, prin localizarea aleasă pentru desfășurare, Dobrojazz încurajează iubitorii muzicii de calitate să descopere una dintre cele mai interesante zone culturale ale țării – Dobrogea – recunoscută pentru diversitatea etnică și patrimoniul său de excepție.
Vineri, 24 iunie
•17.00 în incinta Muzeului de Artă, Virgil Mihaiu va susține prelegerea DaDaJazz – Centenar DaDa & Un secol de Jazz; evenimentul va fi urmat de performance music-poetry după “Omul aproximativ” de Tristan Tzara cu Mugur Grosu (voce, claviaturi) și Dragoș Andriana (hurdy gurdy)
•19.30 Proiecție documentar Richard Oschanitzky (curtea Casei Avramide)
•21.00 Concert: Nicolas Simion Quartet (Ro-De)
Sâmbătă, 25 iunie
•19.30 Proiecție film: Construct
•21.00 Concert: Jazzta Prasta Martin Lubenov Trio (Bg)
Duminică, 26 iunie
•19.00 Proiecție film: Milosc – un documentar
•21.00 Concert: Stéphane Tsapis Trio (Fr)