Proteste masive anti-război în Israel pe fondul intensificării conflictului cu Iranul
Caravana Unirii, lansată astăzi de Asociația Obștească „Onoare, Demnitate și Patrie” (ODIP) a ajuns în orașul Ialoveni. Tinerii au informat oamenii cu privire la avantajele Unirii Republicii Moldova cu România, au împărțit gratuit Ziarul Românesc Liber și au ajutat localnicii la treburile casei, transmite Romanian Global News.
Dis-de-dimineață, de la ora 8.00, tinerii de la ODIP au pornit în cea mai mare caravană a unirii, prima destinație fiind orașul Ialoveni. Voluntarii au instalat un cort în centrul orașului, unde toți doritorii au avut posibilitatea să semneze pentru Unire.
„Am îndrăgit deodată orașul Ialoveni, pentru că are oameni primitori, oameni care își doresc apropierea celor două maluri de Prut și înțeleg că unica soluție pentru Republica Moldova este Unirea cu România. Mâine, vom vizita și informa și alte localități din raionul Ialoveni”, a precizat Vlad Bilețchi, președinte AO „Onoare, Demnitate și Patrie” (ODIP).
Amintim că în perioada 4 – 31 iulie 2016, ODIP organizează cea mai mare Caravană a Unirii. Timp de o lună, voluntarii de la ODIP vor vizita mai multe localități din raioanele Ialoveni, Anenii Noi, Strășeni, Călărași, Ungheni, Criuleni, Orhei, Fălești, Soroca etc. Scopul campaniei este de a informa oamenii cu privire la beneficiile unirii Republicii Moldova cu România.
Următoarele tururi ale Caravanei Unirii vor avea următoarele destinații:
– 11 – 17 iulie: Chișinău – Anenii Noi
– 18 – 24 iulie – Chișinău – Strășeni – Călărași – Ungheni
– 25 – 31 iulie – Chișinău – Criuleni – Orhei – Fălești – Soroca.
Asociația „Onoare, Demnitate și Patrie” este o organizație apolitică, non-profit, care are scopul de a educa o generație de tineri activi, prin promovarea valorilor naționale și a culturii românești.