Proteste masive anti-război în Israel pe fondul intensificării conflictului cu Iranul
Parohia Ortodoxă “Sf. Prooroc Moise” din Asolo a organizat cu ocazia Zilei Naționale a Iei un șir de manifestări culturale care au culminat cu o prezentare de fotografie care trimite la frumusețea satului vechi cu biserici, case, activități țărănești și tradiții străvechi. În cadrul Festivalului Medieval organizat de Asociația „Antica Masnada de Pedemonte”, unde organizatorii au dorit un salt cultural în timp, ne-am alăturat din dorința de a face același salt în trecutul cultural românesc, transmite Romanian Global News.
Am considerat oportună prezentarea fotografiilor și caselor vechi din lemn, unele vechi de sute de ani, ce vin din Evul Mediu românesc și au devenit patrimoniu UNESCO. Așa cum a menționat și doamna preoteasă Prof. Dr. Ionița Timiș: “Cei care ne-au interzis construcția bisericilor din piatră pentru a ne pierde identitatea și urma ne-au făcut un bine în timp, astăzi aceste valori ale strămoșilor noștri intră în Patrimoniul Organizației Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură.
Colecția de fotografii realizată de elevii de la Colegiul Naţional Pedagogic “Gheorghe Lazăr” din Cluj, îngrijită și prezentată de doamna preoteasă Prof. Dr. Ionița Timiș, de asemenea și Tinuța Grec Director al Bibliotecii la Primăria Orașului Borșa Maramureș a trimis un colaj de fotografie reprezentativă a culturii românești, ce a putut fi admirată sâmbătă, 9 iulie la Villa Razzolini Loredan din Asolo. Prin doamna profesoară am creat o legătura cu elevii de la colegiul național „Sf. Lazăr” din Cluj, pentru viitoare proiecte educaționale comune.
Profitând de ocazia că s-au adunat peste 20 de primari din Veneto, ne-am alăturat, încercând să arătăm și să promovăm ce avem mai scump: credința, portul țărănesc, tradiția și istoria neamului românesc. Cercetând de-a lungul istoriei legături cu poporul italian, regăsim în ambele culturi elemente asemănătoare cum ar fi preocuparea păstrării credinței, preocuparea pentru artizanat, lucrarea lemnului, prelucratul armelor. Deliciul a fost modul de preparare a mâncării în ceaun la foc de tabără. Copiii au avut ocazia să vadă modul de prelucrare a lânii și chiar să încerce torsul și adunatul tortului. S-au jucat cu jucării arhaice, alergând și distrându-se într-un muzeu medieval viu. Am admirat frumoasa tradiție a steagului de nuntă care face spectacolul nunților, o adevărată mândrie a Borșenilor din Maramureș și după cum însuși Nicolae Steinhardt afirma: „Maramureşul e un simbol, e o chintesenţă, un semn, un recapitulator sub care se ascunde – poate mai intens şi mai insidios decât sub altele – sufletul românesc în forma lui cea mai loială, ademenitoare şi mai elevată. Elevată nu în sens pilduitor, solemn, livresc, oficios. Dimpotrivă: elevată, adică simplă, curată, liberă de orice adaosuri, scorii, afecțiuni şi găteli de iarmaroc ori de protocol. Nici urmă de onctuoasă cucernicie dulceagă, de ipocrite salamalecuri, de forțate zâmbete negustoreşti decorative.
Acolo nu-i nimic de-a gata, totul e limpede şi proaspăt ca apa…”.
O corespondență de la Preoteasa Doina Dimcea
Mai multe fotografii găsiți aici https://www.episcopia-italiei.it/index.php/galerie-foto/category/3568-traditii-stramosesti-in-parohia-ortodoxa-romana-asolo?acm=17_3054