Proteste masive anti-război în Israel pe fondul intensificării conflictului cu Iranul
Bunătatea Mitropolitului Ioan al Banatului nu mai este un mister. Este o evidență. Felul său cald în care se apropie de oameni, de sărmani, de cei ce par repudiații sorții, toate îl aduc într-o zonă a umanității fără cusur. Încă din perioada Sfintelor Sărbători de Paști, Mitropolitul Ioan al Banatului vizita câțiva amărâți, aflați în penitenciarul de la Timișoara, pentru a căuta căi de îmbunare, de apropiere de Bunul Dumnezeu, scrie www.ziuadevest.ro, preluat de Romanian Global News.
Și a găsit trei condamnați, toți cu familii grele, cu patru, șase, respectiv opt copii! Habar nu avea atunci că peste câteva luni (adică în iulie 2016), România va fi, din nou, în tabloul vizibilității negative, cu revolte, incendii, sinucideri, în mai multe penitenciare din țară.
Ce a făcut IPSS Ioan al Banatului? Chiar acum, 14 iulie, a cumpărat o casă pentru un deținut care va fi liberat din Penitenciarul Popa Șapcă Timișoara peste câteva luni, în zona Sânnicolau Mare. Familia sa, soția și patru copii, așteaptă soțul, tatăl, care a condus un tractor, apoi, o mașină, într-un sat din Banat, dar fără permis auto. A stat în închisoare trei ani și patru luni! Asta, în vreme ce miliardarii care au prădat România sunt pe plajele scumpe ale lumii, purtând poșete în valoare de zeci de mii de euro (una!).
Casa sărmanilor a fost măturată, cu migală, de una dintre fetițe, care a cotrobăit, săltând fericită într-un picior, prin ograda, găsind o mătură, lăsată de multă vreme fără vreun stăpân… Fetița, alături de alți trei frați, vor avea parte de un cămin, o curte de joacă, dar și de învățat rostul casei, așa cum e rânduiala bănățeană.
Tatăl, deocamdată deținut, va fi, în curând, “om la casa lui”. Pentru zece ani, familia nu va putea înstrăina casa, așa cum prevede contractul.
Milos, Mitropolitul Ioan al Banatului va mai cumpăra încă două case, pentru încă două familii. Mitropolia Banatului a fost întotdeauna bogată. Doar acum se vede, după foarte mulți ani. “Prietenii știu de ce!”
Este asta o lecție? Răspunsul îl vom da fiecare, după cum vom putea…