Proteste masive anti-război în Israel pe fondul intensificării conflictului cu Iranul
Un camion a lovit pe o distanță de doi kilometri mulțimea adunată pentru focurile de artificii prilejuite de ziua națională a Franței, la Nisa, pe Promenade des Anglais, sit turistic foarte frecventat de pe malul Mediteranei, transmite Romanian Global News.
Aproape o sută de persoane, care s-au aruncat în mare în momentul de panică după atacul comis joi seară la Nisa pe Promenades des Anglais, au fost salvate și aduse la mal, potrivit unei surse din cadrul celulei de criză de la sediul Ministerului de Interne la Paris, citată de Le Figaro.
Şoferul camionului care a lovit sute de persoane în atacul de la Nisa avea asupra sa arme automate şi grenade, afirmă surse din cadrul serviciilor de securitate franceze, citate de postul BFM TV.
Camionul a lovit cu viteza de 60-70 km/h pe o distanţă de circa doi kilometri, trecând peste sute de persoane.
Atentatul reprezintă o lovitură serioasă dată credibilității serviciilor secrete franceze, dar și președintelui Hollande care tocmai anunțase candid ridicarea stării de urgență.
MAE spune că nu sunt români printre victime
Ca urmare a atacului produs în cursul acestei nopţi în oraşul Nisa, Ministerul Afacerilor Externe, prin intermediul Ambasadei României în Franţa şi Consulatului General la Marsilia, întreprinde în regim de urgenţă demersurile legale pe lângă autorităţile locale, în vederea obținerii unor informaţii suplimentare cu privire la circumstanțele producerii atacului şi cetăţenia victimelor. Cele două misiuni au declanşat procedurile consulare specifice în astfel de situaţii, monitorizează evoluţia situaţiei şi menţin în permanenţă legătura cu celulele de criză constituite de autorităţile franceze. Suplimentar, o echipă consulară din cadrul Consulatului General la Marsilia se deplasează de urgenţă la faţa locului pentru a oferi asistenţa consulara necesară.
Conform declarațiilor date de Lazăr Comânescu printre răniții internați la Nisa se află și doi români.
Cetățenii români precum şi rudele acestora au la dispoziţie contactele telefonice ale Consulatului General la Marsilia +33 491221741, Ambasadei României la Paris +33 (0)147052966; +33 (0)147052755; +33 (0)145503997; +33 (0)147051040, apeluri redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center 24/24, precum şi linia verde activată de autoritățile franceze: +33 493722222.