Proteste masive anti-război în Israel pe fondul intensificării conflictului cu Iranul
Campanii împotriva traficului de persoane se desfășoară de foarte mulți ani în țară dar și internațional. Preocupări există și anual Departamentul de Stat al SUA emite un raport pe această temă, în care România își găsește, invariabil, un loc. Mai sus sau mai jos în clasament… Depinde de situația internă. Din păcate puține sunt asociațiile din comunitățile românești care doresc să se implice BENEVOL în diseminarea campaniilor publice pe care Ministerul de Interne din România, prin Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane (ANITP) le realizează periodic. Conform declarațiilor oficiale ale unor funcționari din ANITP portalul angliamea.co.uk a fost printre puținele care a acceptat să găzduiască gratuit un banner și articol al acestei campanii, transmite Romanian Global News.
“Conform statisticilor autoritatilor britanice, cele mai multe victime ale traficului de persoane din Marea Britanie provin din Romania. Majoriatea sunt femei. O mare parte sunt minore. Aproape toate sunt fortate sa se prostitueze. O persoana poate fi considerata victima traficului de persoane daca a fost adusa sau mutata intr-o tara, de indivizi care o ameninta provocandu-i teama, o lovesc si o forteaza samunceasca sau sa faca alte lucruri pe care aceasta nu doreste sa le faca.
Unele dintre tinerele romance care se prostitueaza in Marea Britanie nu sunt traficate, in schimb sunt incurajate sau chiar obligate la prostitutie, de cele mai multe ori de persoane apropiate lor.
Constrangerea la prostitutie este o forma a infractiunii de proxenetism incriminata atat in jusrisdictia romanesca cat si in cea britanica. Prostitutia este considerata o forma de violenta impotriva femeii. Multa lume crede ca cele care se prostitueaza au ales aceasta cale de bunavoie. In realitate, aproape toate femeile care se prostitueaza sunt traficate sau constranse ori fortate intr-un fel sau altul. Nu toate femeile constranse sa se prostitueze pe teritoriul unui stat strain sunt si traficate, unele dintre ele fiind racolate dupa ce au ajuns in tara gazda. Multe dintre ele au lucrat initial in baruri, restaurante, cluburi, fiind ulterior convinse sau obligate sa se prostitueze. Altele si-au pierdut locul de munca ori s-au aflat in alte situatii vulnerabile de care proxenetii au profitat pentru a le incuraja si obliga la prostitutie. Odata intrate in aceasta lume, majoritatea acestor femei sunt abuzate sau chiar ucise de proxeneti sau clienti. Nu exista o diferenta majora intre prostitutie si sclavie. Este de retinut ca varsta medie a celor care incep sa se prostitueze este intre 12-14 ani.
Cine este agresorul? Cel mai adesea acesta provine din cercul de cunostiinte ale victimei, este barbat, cu varsta cuprinsa intre 20 si 45 de ani, cu aspect fizic ingrijit si deosebit de persuasiv. Acesta se doveste a fi organizat, manipulativ si deosebit de violent. De obicei, isi alege victimele din cercul de prieteni, rude sau chiar soţia sau partenera de viaţă. Cum recunosti o posibila victima a traficulului de persoane sau femeie fortata sa se prostitueze?”
Mai multe detali pe: https://www.angliamea.ro/articole/campania-impotriva-traficului-de-persoane/opreste-crima-mergi-mai-departe-cu-constiinta-impacata-1031