Proteste masive anti-război în Israel pe fondul intensificării conflictului cu Iranul
Bursierii Tinere Talente, muzicieni adunați toate colțurile țării, au fost din nou împreună pentru o întâlnire eveniment cu cel mai important tenor pe care l-a dat țara noastră până acum, maestrul Vasile Moldoveanu.
Recent, bursierii muzicieni din cadrul programului Tinere Talente, precum și alți tineri muzicieni români elevi şi studenţi la licee şi universităţi de muzică secţia canto, au participat la masterclass-ul de interpretare vocală susținut de maestrul Vasile Moldoveanu. Săptămâna inedită s-a încheiat cu un concert-atelier coordonat de invitatul nostru special, singurul tenor român cu peste 100 de spectacole susținute la Metropolitan Opera din New York.
Masterclass-ul oferă tinerilor muzicieni cu un real potențial artistic șansa de a beneficia, în mod gratuit, de experiența și valoarea tenorului Vasile Moldoveanu, un artist consacrat la nivel internațional. De-a lungul carierei sale a interpretat roluri în săli prestigioase precum Covent Garden, Opera din Paris, Roma, Monaco, Nisa, Lisabona, Stuttgart sau Hamburg, cele mai multe reprezentații ale sale având loc la Metropolitan Opera din New York.
În prezent, tenorul român îşi dedică timpul tinerilor interpreţi lirici, împărtăşindu-le din frumoasa şi vasta sa experienţă pe cele mai importante scene ale lumii. Maestrul Vasile Moldoveanu susţine pro bono, pentru al treilea an consecutiv, un masterclass de interpretare vocală pentru tinerii muzicieni români veniți din toată țara.
Pe parcursul anului 2016, masterclass-urile organizate de Fundația noastră abordeză într-o manieră unică și practică educația muzicală. Mai mult, tinerii instrumentiști participă la un masterclass de interpretare într-o orchestră simfonică, ce a avut loc la Bușteni, sub coordonarea dirijorului Tiberiu Soare și a violonistului Rafael Butaru.
Programul Tinere Talente dezvoltat de Fundația Principesa Margareta a României oferă anual burse de studiu, mentorat și promovare pentru tinerii artiști plastici și muzicieni aflați la început de carieră și în imposibilitatea de a se dezvolta pe viitor din motive financiare.
Programul Tinere Talente, ediția 2016 al Fundației Principesa Margareta este realizat cu sprijinul partenerilor.