Proteste masive anti-război în Israel pe fondul intensificării conflictului cu Iranul
Cei doi braconieri care au împușcat o capră neagră în zona Lacului Iezer din Parcul Național Munții Rodnei au fost reținuți de procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș și acum se cere arestarea lor pentru 30 de zile. Cei doi, Ioan Timiș și Iosif Danci, sunt urmăriți penal pentru infracțiunile de nerespectarea regimului armelor și munițiilor, uz de armă fără drept și braconaj.
Potrivit unui comunicat al parchetului, “pe 19 iunie 2016, în timp ce se aflau în zona Lacului Iezer din Parcul Național Munții Rodnei, inculpații au împușcat cu o armă letală un exemplar de interes cinegetic din specia capră neagră. Ulterior, au recoltat fără drept exemplarul împușcat”.
Reamintim că identificarea celor doi braconieri nu ar fi fost posibilă fără mobilizarea unui grup de turiști aflați în zonă care, deși au fost avertizați de braconieri să nu facă fotografii, au reuşit pe ascuns să ia câteva poze. România Curată a scris despre acest caz aici.
Una dintre fetele din grup a declarat pentru România Curată: “Eram lângă lacul Iezer, lângă Creasta Piciorul Moşului. Ne-am pus corturile. Pe la ora 20.00 au venit doi tineri, în jur de 30 – 35 de ani, care au trecut printre corturile noastre. Unul dintre ei avea o puşcă în spate la care avea ataşată o lunetă foarte puternică, gesticulau şi arătau spre Creasta Piciorul Moşului, care este situat în dreapta Lacului Iezer, cum urci. Ne-am uitat şi noi şi am văzut o capră neagră. Ne-am dat seama că vor trage în animal şi nu ne venea să credem. Am început să fluierăm, să facem zgomot să scape. Au tras un foc, noi fluieram şi capra a fugit. S-a oprit şi s-a întors şi atunci au tras al doilea foc şi animalul a căzut. Bărbaţii – mai veniseră 3, erau 5 în total – au rostogolit animalul la vale şi când au ajuns la jnepeniş, l-au apucat şi l-au cărat la maşinile pe care le aveau parcate în curtea Staţiei Meteo din zonă. Nu ne venea să credem. Am încercat să facem poze şi chiar am reuşit cu un telefon pe sub braţ, dar unul dintre bărbaţi s-a întors spre noi şi ne-a spus «Poate vă prind cu poze» şi a plecat mai departe.”
Tinerii au fost de acord să depună mărturie la poliție
Potrivit Asociaţiei Vânătorilor şi pescarilor sportivi, vânarea caprei negre se face numai în perioada 15 octombrie – 15 decembrie pentru trofeu şi 1 septembrie – 15 decembrie pentru selecţie. Goana şi vânătoarea cu câini mânători sunt interzise prin lege.