Proteste masive anti-război în Israel pe fondul intensificării conflictului cu Iranul
Ministrul pentru Românii de Pretutindeni, Natalia-Elena Intotero, va efectua o vizită de lucru la Chișinău în perioada 18 – 20 aprilie 2018.
Agenda vizitei cuprinde întrevederi cu reprezentanți ai autorităților centrale și locale din teritoriu, membri ai mediului asociativ, reprezentanți ai cultelor și ai mass-media de limba română de dincolo de Prut, transmite Romanian Global News.
Totodată, oficialul de la București va participa și la lucrările celei de a-III-a ediții a Conferinței „Patrimoniul cultural românesc – Centenar 2018″, organizată de Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi”, instituție subordonată Ministerului pentru Românii de Pretutindeni (MRP).
Vizita în Republica Moldova a Nataliei Intotero este prima deplasare în cel de-al doilea stat românesc al unui ministru MRP de la înființarea acestei instituții, în anul 2017.