Proteste masive anti-război în Israel pe fondul intensificării conflictului cu Iranul
Societatea de Limba Română din Voivodina – Republica Serbia în mod tradiţional marchează Ziua de 31 august – Ziua Limbii Române de data aceasta astăzi, 2 septembrie 2016, la Centrul de Cultură din Vârşeţ, cu începere la ora 18.00, transmite Lucian Marian pentru Romanian Global News.
Sărbătoarea românităţii se organizează în parteneriat cu Consulatul General al României la Vârşeţ, Centrul de Cultură din Vârşeţ şi Asociaţia “Mâini harnice bănăţene” din Petrovăsâla, cu sprijinul financiar al Adunării comunei Vârşeţ şi al Consiliului Naţional al Minorităţii Naţionale Române din Serbia.
Anul acesta Societatea de Limba Română sărbătoreşte Ziua de Limba Română în parteneriat şi cu colaboratorii dragi de la Universitatea de Vest “Vasile Goldiş” din Arad, Universitatea de Vest din Timişoara, Universitatea “Ştefan Cel Mare” din Suceava, Universitatea “Babeş Bolyai” din Cluj Napoca şi Universitatea din Oradea.
Parteneri fideli sunt şi membrii Fundaţiei Culturale “Constantin Brâncuşi” din Timişoara, precum şi instituţiile de învăţământ din Vârşeţ.
Astfel, prin reuniunea de la Vârşeţ, Societatea de Limba Română va confirma că importanţa limbii române nu trebuie marginalizată de tendinţele actuale către globalizare, deoarece limba română reprezintă fundamentul identităţii naţionale, un punct deosebit de important pentru consolidarea unei societăţi puternice şi unite.