Proteste masive anti-război în Israel pe fondul intensificării conflictului cu Iranul
În decembrie se împlinesc o sută de ani de la expedierea la Moscova a primului transport din Tezaurul României. Este cel mai vechi litigiu al României. Realizatorul TV, Marian Voicu, lansează cu prilejul Târgului internațional de carte Gaudeamus, duminică, 20 noiembrie, de la ora 12, la Standul Editurii Humanitas, din Pavilionul Central Romexpo, lucrarea document “Tezaurul României de la Moscova”.
Au trecut o sută de ani, două războaie mondiale, revoluţii, lovituri de stat, valuri de foamete şi deportări. Lumea a suferit transformări uriaşe dar chestiunea Tezaurului a rămas axul pe care pivotează în continuare girueta româno-rusă.
Pentru români, rezolvarea problemei Tezaurului ar putea duce la îmbunătăţirea relaţiei bilaterale. Pentru ruşi, doar îmbunătăţirea relaţiilor bilaterale ar putea duce la rezolvarea problemei Tezaurului. Noi vorbim despre Tezaur, rușii despre istoria Tezaurului. Iată o situaţie fără ieşire.
După filmul documentar din 2013, iată şi cartea.