Legea 86/2016 privind instituirea centrelor comunitare românești în străinătate a intrat în vigoare în data de 3 mai 2016, odată cu publicarea în Monitorul Oficial al României (Partea I nr. 347/6 mai 2016).

Propunerea legislativă fusese inițiată de membrii Comisiei pentru comunitățile de români din afara granițelor țării și a fost adoptată de Camera Deputaților în aprilie 2016.

Departamentul Politici pentru Relația cu Românii de Pretutindeni (DPRRP) din cadrul Ministerului Afacerilor Externe a dat publicității un proiect de Hotărâre de Guvern privind normele de aplicare a Legii nr. 86/2016, lansând o dezbatere publică pe marginea lor. Dezbaterea urmează să se încheie pe 17 decembrie 2016, termen până la care DPRRP primește propuneri și sugestii ale cetățenilor români și ale organizațiilor acestora de peste hotare.

Proiectul Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 86/2016privind instituirea centrelor comunitare românești în străinătatesupuse dezbaterii publice de către DPRRP reiau normele, principiile și condițiile cuprinse în legea respectivă.

Proiectul Normelor metodologice nu ridică în sine decât un singur semn de întrebare, în rest încadrându-se perfect în aria de cuprindere a Legii.

Este vorba despre modul în care se propune aplicarea prevederilor articolului 2 al acesteia. Articolul 2 instituie, prin alineatul său (1), condiția rezonabilă a înregistrării a cel puțin 5 000 de cetățeni români la misiunile diplomatice ale României pentru înființarea de centre comunitare românești.

Alineatul (2) al articolului 2, stabilește următoarea condiție: “Înființarea centrelor comunitare românești se face în baza unei solicitări adresate Departamentului Politici pentru Relația cu Românii de Pretutindeni din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, semnată de cel puțin o treime din cetățenii români înregistrați la misiunile diplomatice ale României din statul respectiv”.

Dezvoltând această prevedere, proiectul Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 86/2016, stipulează, în alineatul (2) al articolului 3, că “Înființarea unui centru comunitar într-o anumită localitate se face în baza cererilor adresate Departamentului Politici pentru Relația cu Românii de Pretutindeni din cadrul MAE de cel puțin o treime din cetățenii români înregistrați la misiunile diplomatice ale României din statul respectiv”.

În opinia noastră, asistăm la o coliziune între prevederile alineatului (2) al articolului 2 din Lege și cele ale alineatului (2) al articolului 3 al proiectului Normelor metodologice de aplicare a legii. Din acest motiv, legea va fi greu sau chiar imposibil de aplicat.

Legea 86/2016 nu cuprinde cuvântul localitate, referindu-se doar lastate. Proiectul Metodelor de aplicare a legii însă, se abate de la textul legii și propune, în cazul comunităților de cetățeni români dintr-o localitate anume, aplicarea automată și nerezonabilă, fără nicio specificare suplimentară, a criteriului numeric rezonabil stabilit pentru comunitățile cetățenilor români dintr-un stat întreg. Legea 86/2016 nu cuprinde (cu toate că presupune) noțiunea de “centru comunitar românesc dintr-o localitate anume”, lăsând loc înființării de centre comunitare românești atât locale, cât și regionale.

În mod evident, Normele metodologice de aplicare a Legii 86/2016 se pot referi și trebuie să se refere la localități în care există comunități ale cetățenilor români de peste hotare. De asemenea, legea nu limitează autoritatea executivă să asigure condiții pentru înființarea de centre comunitare românești în unități administrative de alt nivel decât local (regiune, departament, raion, județ, canton, district federal, voievodat, prefectură, land, municipiu, comunitate de comune, unitate cu statut special (bunăoară,Țara Bascilor în Spania sau Țara Loarei în Franța), Capitală (dacă dispune de statut special superior localităților ordinare) etc.). Considerăm însă că în cazul comunităților cetățenilor români dintr-o localitate anume (sau dintr-o unitate administrativă de alt nivel inferior celui național) ar trebui aplicat principiul proporției (1/3) valabil la scară locală, nu cel al proporției la scară națională.

Raportând criteriul rezonabil al proporției (1/3) la cifra absolută minimă de cetățeni români dintr-un stat (5 000), constatăm că înființarea unui centru comunitar românesc este posibilă dacă cererea de înființare ar fi semnată de minimum 1667 de cetățeni. Totodată constatăm că în cazul în care într-un stat s-ar înregistra la ambasada sau consulatele României 5 000 de cetățeni români, în statul respectiv s-ar putea înființa maximum 3 centre comunitare românești.

Să modelăm o situație. În Italia, bunăoară, sunt stabiliți peste 1 milion de cetățeni români. Pentru ca în această țară să se înființeze, în oricare dintre localități, un centru comunitar românesc va fi necesar ca între minimum 5 000 și peste 1 milion de cetățeni să se înregistreze la Ambasada sau consulatele României. În cazul în care, să presupunem, s-ar înregistra la Ambasadă sau consulate doar jumătate din românii stabiliți în Italia, adică circa 600 000, pentru a înființa un centru comunitar în orice localitate anume (să zicem, la Roma) va fi necesar ca cererea adresată DPRRP să fie semnată, în fiecare caz aparte, de minimum circa 200 000 de cetățeni. Pentru a înființa un al doilea centru comunitar într-o altă localitate (să zicem, la Milano), procedura va trebui reluată întocmai, cererea adresată DPRRP urmând a fi semnată de alți 200 000 de cetățeni. Și așa de fiecare dată. Astfel, dacă într-un stat (să zicem, Israelul sau Norvegia) s-ar putea înființa un centru comunitar românesc la cererea a minimum 1667 de cetățeni, pe când în cazul Italiei înființarea unui centru comunitar local va trebui să se facă la cererea unuinumăr de circa 120 de ori mai mare. Cu cât este mai mare numărul de cetățeni români înregistrați la ambasadele și consulatele României dintr-un stat sau altul, cu atât va fi mai dificil să se înființeze centre comunitare românești.

Deci,
criteriul proporției rezonabile stabilit de lege (1/3) la scară națională, aplicat mecanic la scară locală, așa cum propune proiectul Normelor metodologice de aplicare a legii, ar produce în practicădisproporții numerice nerezonabile și grave de la un stat la altul.

Prima noastră propunere este ca Normele metodologice, respectând criteriului proporției rezonabile stabilit de lege, să cuprindă cifre absolute conforme acestui principiu și să specifice, bunăoară, că înființarea unui centru comunitar într-o localitate anume se face în baza cererilor adresate DPRRP de cel puțin 1667 de cetățeni români înregistrați la misiunile diplomatice ale României din statul respectiv și stabiliți în acea localitate anume.

O altă propunere vizează completarea proiectului Normelor metodologice cu prevederi despre posibilitatea înființării de centre comunitare românești în raza unităților administrative de nivelul I, II (sau III, după caz) din fiecare stat, nu doar la nivelul localităților ordinare, știindu-se că în multe state (cum ar fi Republica Moldova, de exemplu) localitatea este o așezare umană de regulă inferioară celei de comună sau oraș, neavând administrație proprie (satele din componența comunelor/primăriilor rurale sau urbane). Această propunere se bazează și pe noțiunea de “zonă de referință” cuprinsă în proiectul Normelor metodologice (articolul 2, alineatul (3)). Considerăm de asemenea important ca Normele metodologice să specifice expres că centrele comunitare românești pot fi instituite și în alte localități sau regiuni decât cele în care există misiuni diplomatice ale României, întrucât formula “funcționează pe lângă oficiile diplomatice și consulare ale României” din articolul 2, alineatul (2) al proiectului Normelor metodologice, formulă care nu se regăsește în Legea 86/2016, ar lăsa să se înțeleagă că centrele comunitare românești ar putea fi instituite doar în localitățile în care există misiuni diplomatice ale României. În mod normal, în sensul prevederilor Legii 86/2016, pentru a nu admite abateri de la scopul declarat al acesteia, centrele comunitare românești ar trebui să poată fi instituire oriunde există comunități ale cetățenilor români, nu doar în orașele în care își au sediile misiunile noastre diplomatice. Legea 86/2016 nu stabilește nicio restricție sau condiționare în acest sens.

O a treia propunere este ca Normele metodologice să fie completate cu prevederi despre posibilitatea înființării de centre comunitare românești pentru cetățenii din două sau mai multe localități vecine, dacă numărul acestor cetățeni nu este mai mic de 1667 de persoane. Pentru un plus de precizie și acuratețe, Normele metodologice ar putea cuprinde și specificarea că într-o singură unitate administrativă de nivelul I poate fi instituit un singur centru comunitar românesc.

Notă: Fundația Națională pentru Românii de Pretutindeni și Consiliul Româno-American se alătură propunerilor lansate de Asociația “Răsăritul Românesc”