Proteste masive anti-război în Israel pe fondul intensificării conflictului cu Iranul
În marja lucrărilor Reuniunii anuale a Consiliului ministerial al OSCE, 8-9 decembrie curent, la Hamburg, Germania, viceprim-ministrul, ministrul afacerilor externe şi integrării europene al Republicii Moldova Andrei Galbur a avut o întrevedere cu omologul său de la București, Lazăr Comănescu, transmite Romanian Global News.
În cadrul întâlnirii a fost efectuat un schimb pertinent de opinii pe marginea chestiunilor de actualitate de pe agenda relaţiilor bilaterale, precum şi de pe agenda europeană de reforme a Republicii Moldova. Cei doi miniştri au reiterat interesul reciproc în intensificarea dialogului politic şi în transpunerea în practică a înţelegerilor convenite în cadrul sesiunii a IX-a a Comisiei mixte interguvernamentale de colaborare economică, care a avut loc recent la Chişinău.
Ministrul Galbur a adus mulţumiri guvernului României pentru asistenţa valoroasă acordată Republicii Moldova în implementarea reformelor, realizarea unor proiecte importante în domeniul infrastructurii şi energeticii.
La rândul său, ministrul Lazăr Comănescu a reiterat disponibilitatea României de a sprijini în continuare politica de reforme ale autorităţilor de la Chişinău.