Proteste masive anti-război în Israel pe fondul intensificării conflictului cu Iranul
Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe anunță că alegerile din diasporă și Basarabia au fost pregătite mult mai mai bine anul acesta, comparativ cu alţi ani. Numărul secţiilor de votare a fost suplimentat la 417, pentru a se evita cozile uriaşe din trecut. Cetăţenii români din străinătate trebuie să ştie însă câteva lucruri înainte de a se prezenta la vot, transmite B1 TV, preluat de Romanian Global News.
“La alegerile parlamentare de anul acesta vor fi organizate în străinătate 417 secţii de votare. Sunt cu 111 secţii de votare mai multe decât la alegerile parlamentare din 2012 şi cu 123 de secţii de votare mai multe decât la scrutinul pentru alegerile prezidenţiale din 2014”, a declarat Ionuț Vâlcu, purtătorul de cuvânt MAE.
“Au fost trimise deja 1.993.930 de buletine de vot, din care jumătate sunt pentru Senat, jumătate pentru Camera Deputaţilor”, a mai spus Ionuț Vâlcu.
8889 de mii de cetăţeni s-au înscris la votul prin corespondenţă.
Pentru a putea vota peste hotare, cetăţenii români trebuie să facă dovada faptului că au domiciliul sau reşedinţa în străinătate. Cei care în ziua votului se află în altă localitate sau alte ţări decât aceea de domiciliu sau reşedinţă pot vota la orice secţie de votare din străinătate. De exemplu, un rezident în Spania, poate vota în Franța sau Italia, pentru că este vorba despre aceeași circumscripție electorală.
În schimb cetăţenii români care locuiesc în România şi care în ziua alegerilor se află în străinătate în scop turistic sau în călătorie de afaceri nu îşi pot exercita dreptul de vot la secţiile organizate în străinătate, ci, conform legii, doar la secţia de votare din ţară, căreia îi sunt arondaţi.