Cu ajutorul lui Dumnezeu şi cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Siluan, joi, 7 ianuarie, credincioșiiromâni basarabeni și bucovineni din Torino au sărbătorit Nașterea Domnului pe stil vechi. La Sfânta Liturghie au participat numeroși credincioși, bucurându-se de cea mai frumoasă sărbătoare a iernii și slăvind prin tradiționalele colinde pe Dumnezeu cel întrupat, transmite Romanian Global News.
Duminică, 10 ianuarie, bucuria Nașterii Domnului a culminat prin concertul susținut de grupul psaltic Dinamis și corala polifonică Anghelos din Parohia Sfânta Cruce TO 2, conduse de către părintele Iustin Androne. Cântarea colindelor a încălzit inimile tuturor celor prezenți.
La sfârșitul concertului, părintele paroh Pavel Goreanu a mulțumit colindătorilor, subliniind că toate colindele autentice sunt vestirea iubirii lui Dumnezeu, iar colindătorii sunt vestitorii acestei iubiri dumnezeiești pentru lume. Parintele a adresat celor prezenți mesaje de felicitare cu ocazia sărbătorilor de iarnă.
După concert, a urmat o agapa frățească pregătită, cu mult drag, de credincioșii parohiei.
Vestirea Nașterii Domnului, prin colinde și cântece populare, s-a petrecut și în cadrul asociațiilor basarabene din Torino.
Dăm Slavă Pruncului Iisus pentru toate darurile Sale cele bogate revărsate asupra noastră.
O corespondență de la Preoteasa Svetlana Goreanu
Mai multe fotografii găsiți aici http://www.episcopia-italiei.it/index.php/ro/galerie-foto/category/2760-concerte-de-colinde-in-parohia-sfantul-ierarh-nicolae-torino-3