Proteste masive anti-război în Israel pe fondul intensificării conflictului cu Iranul
Ministrul delegat pentru relațiile cu românii de pretutindeni, Dan Stoenescu, a avut pe 15 ianuarie 2016, în cadrul vizitei întreprinse în Ungaria, o serie de întrevederi cu Miklós Soltész, secretar de stat în cadrul ministerului ungar al resurselor umane, responsabil pentru relația cu cultele, minoritățile naționale și societatea civilă, precum și cu Erzsebet Sándor-Szalay, adjunct al comisarului pentru drepturile fundamentale (Ombudsman) și cu reprezentanți ai comunității românești din Ungaria, anunță un comunicat al MAE, preluat de Romanian Global News.
“În cadrul discuțiilor purtate cu oficialii statului ungar, ministrul delegat a subliniat angajamentul asumat de România în vederea consolidării dialogului bilateral, în spiritul Parteneriatului Strategic dintre ţările noastre și a reiterat importanța minorității române din Ungaria şi a minorității maghiare din România ca punți de legătură între cele două state. Părțile au fost de acord să continue abordarea deschisă şi cooperarea pe această temă, prin raportare la normele şi standardele internaţionale în domeniul minorităţilor naţionale”, continuă comunicatul MAE în limba de lemn specifică instituției fără a aminti nimic de două din subiectele fierbinți ale relațiilor Budapesta – București și implicit ale minorității românești din Ungaria.
Este vorba de retrocedarea moștenirii Gojdu, moștenire de care se pare că atât Biserica Ortodoxă Română cât și MAE au uitat, dar și despre amplasarea la Jula a unei statui a lui Andrei Șaguna, amplasare interzisă până în acest moment de autoritățile maghiare.
Repetarea mecanică de către Stoenescu a indicațiilor lui Lazăr Comănescu în ceea ce privește politica față de comunitățile românești prin compararea permanentă a acestora cu niște “punți de legătură între state”, formulă ceaușistă preluată de agentura SIE după 1989 și reintrodusă în limbajul de lemn care nu ar trebui să deranjeze “relațiile frățești”, nu face decât să demonstreze osificarea și lipsa de imaginație și creativitate a tinerilor diplomați care populează MAE și în mod normal ar trebui să schimbe câte ceva din praful ceaușist și securist depus în mințile celor care fac politica externă a României.
“Punți de legătură” făcute praf și de Serbia, unde Dan Stoenescu a citat identic formula ordonată de superiorul său și de Ungaria unde folosește aceeași comparație.
“În ceea ce privește situația comunității românești din Ungaria, ministrul delegat Dan Stoenescu a subliniat nevoia unei implicări mai susţinute şi consistente a părţii ungare pentru prezervarea şi promovarea identităţii etnice, lingvistice, culturale, religioase a persoanelor aparţinând minorităţii române din Ungaria, respectiv a culturii şi a tradiţiilor româneşti. În acest context, oficialul român a evocat importanța acordării unei atenții sporite educației în limba maternă, ca principal element în asigurarea continuității lingvistice și culturale a minorității române”, se arată în comunicatul MAE tras la indigo cu alte comunicate care povesteau despre vizite făcute de oficiali ai MAE în Ungaria.
Nici aici nu se pomenește nimic de modul în care Budapesta manipulează alegerea așa-ziselor Autoguvernări ale minorității românești din Ungaria pentru a putea controla prin marionetele instalate la conducerea Autoguvernării pe Țară a Românilor din Ungaria, utilizarea fondurilor repartizare de guvernul maghiar.
În cadrul aceleiași vizite întreprinse în Ungaria, în perioada 16-17 ianuarie 2016, ministrul delegat pentru relațiile cu românii de pretutindeni, Dan Stoenescu, a avut întrevederi cu autorităţile locale din Micherechi şi Chitighaz, cu reprezentanţi ai prezidiului Uniunii Culturale a Românilor din Ungaria, ai Institutului de Cercetări al Românilor din Ungaria, precum şi cu membrii conducerii Autoguvernării pe Ţară a Românilor din Ungaria (AŢRU), se arată în comunicatul MAE.
“De asemenea, demnitarul român a participat și la manifestarea dedicată împlinirii a 65 de ani de la publicarea primului număr al săptămânalului „Foaia Românească”. Cu această ocazie ministrul delegat a felicitat membrii redacţiei pentru activitatea desfăşurată şi a pus în evidenţă rolul revistei ca simbol al păstrării identităţii comunităţii româneşti din Ungaria.
În cadrul discuțiilor cu Margit Tat, primarul localităţii Micherechi, şi Maria Kalcso, primarul localității Chitighaz, oficialul român a reafirmat sprijinul acordat de statul român pentru consolidarea învăţământului în limba română, a evidenţiat rezultatele pozitive ale detaşării unor cadre didactice din România la Micherechi şi a subliniat posibilitatea preluării acestui model şi de către alte şcoli unde învaţă copii etnici români din Ungaria.
În cadrul întrevederii cu reprezentanții AŢRU, ministrul delegat Dan Stoenescu a reliefat importanța asigurării unei finanţări predictibile şi constante a educaţiei în limba română, a mass-media în limba maternă şi a asociaţiilor culturale ale românilor din Ungaria şi i-a încurajat să respecte decizia comunităţii locale la referendumul privind preluarea administrării şcolii din Micherechi de către primăria locală.
La întâlnirea cu etnicii români absolvenţi ai universităţilor din România, s-a convenit asupra necesităţii înființării unei asociații a bursierilor statului român din Ungaria care să promoveze oferta universităţilor româneşti în rândul elevilor români din Ungaria şi care să ofere consiliere viitorilor studenţi din cadrul comunităţii.
Programul ministrului delegat Dan Stoenescu a inclus și vizitarea Casei Muzeu Româneşti din Chitighaz și a Capelei Ortodoxe Române din Curţile Gojdu, ocazie cu care demnitarul român și-a exprimat susținerea pentru continuarea renovării Curţilor Gojdu”, se artă în comunicatul MAE.
Citiți și:
https://roncea.ro/tag/dreptate-pentru-gojdu/
https://www.dcnews.ro/mru-va-fi-cercetat-despre-modul-cum-a-cedat-mostenirea-gojdu_258273.html