Proteste masive anti-război în Israel pe fondul intensificării conflictului cu Iranul
În pragul noului an calendaristic, Parohia ‘Sf. Ierarh Silvestru’ din Rocca di Papa și-a prăznuit pentru a șasea oară ocrotitorul.
Cu căldură și dragoste în suflete, credincioșii acestei familii mari au arătat, fiecare după posibilități, bucuria de a pregăti în echipă toate cele necesare pentru o zi specială. Însă, după cum bine rânduiește Dumnezeu, jertfa lor a fost încununată de împreună rugăciune alături de persoane dragi nouă, tuturor. Ne-am bucurat de prezența părintelui vicar Atanasie, alături de un sobor de preoți, fiecare cu locuri importante in inimile noastre, precum și de căldura pe care ne-a transmis-o Excelența Sa, domnul Bogdan Tătaru Cazaban, ambasadorul României de la Vatican, împreună cu Doamna Ambasador. După Sf. Liturghie, bucuria de a fi împreună a continuat și la agapa frățească, unde după vremea Colindelor și a Plugușorului, am primit Sorcova în dar de la copilașii Școlii Parohiale.
Mulțumind Bunului Dumnezeu pentru darurile Sale cele bogate și pentru oamenii dragi prin care ne arată iubirea Sa, Îl rugăm să răsplătească tuturor dragostea cu care au contribuit atât oaspeții, cât și gazdele. Cu aceeași ocazie, vă urăm un An Nou binecuvântat cu tot ce vă este de folos spre mântuirea sufletelor! La mulți ani!
Preoteasa Maria Apopei
Mai multe fotografii găsiți aici https://www.episcopia-italiei.it/index.php/ro/galerie-foto/category/2698-praznuirea-sfantului-ierarh-silvestru-ocrotitorul-parohiei-rocca-di-papa