Proteste masive anti-război în Israel pe fondul intensificării conflictului cu Iranul
„Sunt constrâns de legea care nu-mi permite, ca fost şef al statului, să divulg secrete pe care le-am aflat când ocupam funcţia. Dar s-ar putea ca, pe fondul agravării situaţiei din Moldova, în interesul ţării, să renunţ la aceste obligaţii. Îi avertizez acum pe slugoii lui Plahotniuc din România, la oamenii politici mă refer, să-şi ia labele de pe el! Ştiu cine a mâncat din mâna lui Plahotniuc din România şi cine mănâncă şi acum. Încetaţi cu susţinerea lui Plahotniuc în România. Punct!”, a declarat fostul preşedinte al României, la B1tv, preluat de Romanian Global News.
Întrebat de moderator la cine se referă, acesta a recunoscut că este vorba despre politicieni, în primul rând. „Totul are o limită. O Moldova destabilizată de Plahotniuc înseamnă un risc de securitate naţională pentru România”, a adăugat Traian Băsescu.
Traian Basescu a transmis joi seara şi un mesaj pentru Platforma Demnitate şi Adevăr, sfătuindu-i pe liderii mişcării să se distanţeze de poziţiile lui Dodon şi Usatîi, pe care îi acuză că vor instabilitate, „pentru că numai aşa pot să-şi păcălească electoratul”. Băsescu susţine că platforma DA are nevoie de câteva luni de respiro, în care să se poată transforma în partid politic.
Vedeți mai jos mesajul integral al lui Traian Băsescu, postat pe Facebook.
Citiți și: