Proteste masive anti-război în Israel pe fondul intensificării conflictului cu Iranul
Iulian Fota, fostul consilier pe probleme de securitate al lui Băsescu, prin asta și e cunoscut – ca fost consilier prezidențial. Ăsta a fost apogeul carierei lui. Acum probabil că se cam plictisește și ca tot ex-consilierul, nu găsește nimic mai bun decât să-și dea cu părerea la tot felul de emisiuni și pe tot felul de site-uri, scrie Alexandru Vakulovcki pe www.deschide.md, preluat de Romanian Global News.
Și dacă tot specialitatea lui sunt problemele de securitate, se pare că a descoperit în Moldova un dușman strategic al României. Așa s-ar explica mai multe ieșiri nervoase de-ale lui: atacul pe sub centură la George Simion, liderul Platformei Unioniste Acțiunea 2012, pe când acesta era expulzat fără vreun motiv din Moldova; atacul asupra lui Mihai Ghimpu; și, la începutul săptămânii, atacul asupra ideii de unire a celor două state românești. Toate astea împreună nu mai par niște idei haotice, cu anumite ocazii, ci, aș spune, aproape o viziune anti-românească.
(Când am scris un text care avea în titlu România strâmbă, mulți mi-au sărit în cap fără să citească, de fapt eu nu mă refeream în general la România, nu ca-n emisiunile de cancan, ci la oameni concreți ca Iulian Fota, care reprezintă o Românie strâmbă, care nu și-ar dori niciodată unirea și ar turna cele mai bizare argumente și gogoși, doar ca să zădăre românii din Basarabia și pe cei din România.)
De data aceasta, în textul Să nu trecem Prutul! Ne trebuie o Romanie mai bună, nu una mai mare!, Fota merge pe ideea anti-unire sprijinindu-se pe frica de Rusia. Nu, nu vă faceți iluzii, nu e vorba de frica de Rusia ca atacatoare a Moldovei, Moldova chiar nu-l interesează, ci de amenințarea că Rusia ar ataca România, în cazul unei uniri: “Asta este un prim adevar pe care trebuie sa-l rostesc in articolul de fata. Dintr-o oportunitate, daca gestionam prost relatiile cu ei, R.Moldova se poate transforma intr-o amenintare pentru Romania, inclusiv in una militara. Iar pericolul asta este cu atat mai mare cu cat ne folosim doar inima in a ne formula politica fata de Basarabia, uitand ca natura ne-a dat si creier”. Și: “De aceea, trebuie foarte serios luata in calcul posibilitatea ca o eventuala unire a Romaniei cu R.Moldova sa angreneze tara noastra intr-o confruntare militara cu Rusia sau interpusii ei”.
Chiar dacă se laudă cu creierul, nu știu la ce-i folosește, dacă unul dintre argumentele finale e: “In definitiv, de ce Romania are dreptul sa-si propuna ca obiectiv realizarea Romaniei Mari si Ungaria nu?”. De aia spun eu că lucrurile ar sta altfel dacă politicienii noștri ar pune mâna pe carte, iar Fota, ex-consilierul de probleme de securitate, pe cărțile de istorie, pentru că nu poți compara, oricât te-ai screme, separatismul unor maghiari din Harghita cu întoarcerea Basarabiei la România.
Că “boala” lui Fota e stupidă a demonstrat ministrul Anatol Șalaru într-o replică scurtă și foarte clară: „Unirea celor două state românești nu este îndreptată împotriva nimănui și nu poate fi o amenințare pentru nimeni. Și România și Republica Moldova sunt state semnatare a Acordului de la Helisnki unde se precizează modul în care pot fi modificate granițele dintre state. Mi se pare infantil să crezi ca Rusia va ataca NATO pentru că România se unește cu Republica Moldova, despre care inclusiv rușii recunosc că este pământ românesc. Dacă Rusia vrea să atace România și implicit NATO, o va ataca și fără unire”.
Ca să fie mai “științific”, Fota își încheie studiul cu “o replică celebră din Mel Gibson”. Ce să zic, ar trebui să-i trimitem fostului consilier pe probleme de securitate un caiet cu citate din Britney Spears, Paris Hilton, Rocco Siffredi și Lady Gaga. Despre unire, desigur, pentru complexitatea viitoarelor studii științifice.