„Astfel, legea rezultă din trebuinţa poporului, din voinţa lui şi din legiuirea liberă, neintimidată, a acelei voinţe. Este sancţiunea, acuma, o condiţiune de esistenţă a unei legi ori nu? După noi, nu — cel puţin putem constata că legal poate rezista poporul voinţei domnitorului, domnitorul voinţei poporului, ba.” (…)

„Să vedem care e rolul normal al domnitorului şi al sancţiunei şi dacă acestora amândouă li e permis de a fi în contradicţiune cu voinţele, singure valabili, ale popoarelor ca atari. Nouă ni se pare că pentru fiecare popor dreptul şi legislaţiunea purced de la el, el şi le crează când şi cum i trebuiesc, astfel încât , într-o normală stare de lucruri, sancţiunea e o formalitate care n-ar trebui să oblige dacă nu obligă sensul celor sancţiunate.”

Mihai Eminescu, Opere IX, Publicistică 1870-1877, Ed. Academiei Române, 1980