Proteste masive anti-război în Israel pe fondul intensificării conflictului cu Iranul
În perioada 15-26 februarie, la Białystok, principalul centru urban și cultural al Poloniei Răsăritene, se desfășoară Festivalul Diplomației, într-o primă ediție. Organizatorii sunt Universitatea din Białystok (Institutul de Istorie și Științe Politice), Institutul Tinerilor Diplomați, Forumul Tinerilor Diplomați și Liceul Teoretic nr. 2 ,,Principesa Anna Sapieha Jabłonowska” din Białystok. Majoritatea manifestărilor se vor desfășura în acest ultim spațiu. Ziua de 19 februarie a fost dedicată României transmite ICR Varsovia preluat de Romanian Global News.
Institutul Cultural Român de la Varșovia, Ambasada României și Consulul Onorific al României la Białystok și-au unit forțele în vederea realizării programului acestei zile.
Programul a cuprins:
– Prelegerea E.S. Ovidiu Dranga, Ambasadorul României în Republica Polonă, pe tema istoriei relațiilor româno-polone;
– Deschiderea expoziției România multietnică în fotografii din secolele al XIX-lea și al XX-lea;
– Prelegerea conf. dr. Robert Suski (Universitatea din Białystok), cu titlul Dracula – povestea adevărată;
– Proiecții de filme despre personajul Dracula în cultura pop;
– Proiecția filmului documentar Bela Lugosi, vampirul căzut de Florin Iepan;
– Întâlnire cu Ewa Moroz-Ustymowicz, Consulul Onorific al României la Białystok;
– Turneu de jocuri diplomatice – cu tematică românească.
Festivalul se desfășoară sub patronajul Ministerului polonez al Afacerilor Externe.
Liceul Teoretic nr. 2 ,,Principesa Anna Sapieha Jabłonowska” din Białystok este singurul liceu din Polonia cu clase cu profil juridic, de management și relații internaționale, aflate sub patronajul Ministerului polonez al Afacerilor Externe. În colaborare cu Universitatea din Białystok, liceul desfășoară o activitate susținută de pregătire și dezvoltare în domeniul relațiilor internaționale, organizând dezbateri, concursuri, întâlniri cu diplomați și experți în domeniu.
Festivalul Diplomației din luna februarie are în program întâlniri cu diplomați străini și polonezi, cu reprezentanții corpului diplomatic și primarul orașului Białystok. Sunt luate în discuție chestiuni legate atât de diplomația culturală, cât și de cea politică, se dezbat elemente de actualitate ale politicii externe internaționale, diplomația arabă și europeană, savoir vivre cotidian și diplomatic.